Infertilitatea este reprezentata ca fiind o boala a sistemului reproducator care impiedica procesul natural de reproducere si conceptia copiilor.

Cuprins:

1. Informatii generale despre infertilitate

2. Cauzele infertilitatii

3. Diagnostic

4. Tratamente pentru infertilitate

Informatii generale despre infertilitate

Diagnosticul de infertilitate este dat de obicei cuplurilor care au incercat sa conceapa un copil timp de cel putin un an, dar fara succes.

Cel putin 10-15% dintre cupluri sunt infertile. Din fericire, multe cauze de infertilitate pot fi tratate.

Cauzele de infertilitate pot cuprinde probleme ale spermatozoizilor, ale ovulelor sau dificultati intalnite in procesul lor de unire. Alte cauze de infertilitate pot fi functia anormala a trompelor uterine sau a uterului, infectiile, factori imunitari sau altele. Problemele de infertilitate pot fi si rezultatul disfunctiilor sexuale.

Pentru medici, termenul de infertilitate inseamna de obicei incapacitatea de a obtine o sarcina dupa un an de raporturi sexuale regulate, fara folosirea metodelor contraceptive hormonale. Infertilitatea poate fi adeseori invinsa, dar pentru multe cupluri sarcina s-ar putea sa nu fie obtinuta in primul an dupa inceperea tratamentului.

Infertilitate vs sterilitate

Trebuie sa stiti ca infertilitatea nu este acelasi lucru cu sterilitatea, care inseamna incapacitatea de a avea un copil indiferent de circum­stante; in cazul infertilitatii, conce­perea unui copil este inca posibila.

In aproape 30% din cazuri, partenerul infertil este barbatul. Femeia este infertila in aproximativ 40% din cazuri. In cazurile care raman, amandoi partenerii contribuie la infertilitate sau cauza nu poate fi determinata.

Faptul de a fi infertil nu-l face pe barbat mai putin barbat sau pe femeie mai putin femeie. Infertilitatea nu inseamna ca persoana in cauza are un defect. Acest lucru nu are nimic de a face cu atractivitatea sau atractia sexuala. Mai mult, nu poate fi un comentariu adus vietii de cuplu.

Din punct de vedere medical, infertilitatea este pur si simplu existenta unui obstacol in lantul lung si extrem de complex de evenimente care duc la aparitia sarcinii. Infertilitatea poate fi cauza unor sentimente de frustrare si dezamagire, si poate fi sursa unei mari suferinte pentru cuplurile care trec prin ea.

Evaluare medicala

Daca nu puteti sa concepeti un copil intr-un interval de timp rezonabil, cereti ajutor. Un ginecolog, un urolog sau un medic de familie pot determina daca este vorba de o problema de fertilitate care necesita ajutorul unui specialist in probleme de infertilitate.

Inainte de a decide daca sa faceti analize pentru infertilitate, trebuie sa fiti avertizati ca procesul are nevoie de angajament. Medicul va trebui sa va cunoasca obiceiurile sexuale si v-ar putea face recomandari despre cum sa le modificati. Analizele si perioadele de incercare si eroare se pot intinde pe mai multe luni si, in unele cazuri, pot cuprinde operatii si proceduri neplacute.

Cauzele infertilitatii

Este o presupunere comuna ca infertilitatea este in primul rand legata de femeie. In realitate, doar o treime din cazurile de infertilitate sunt legate numai de femeie. In mod statistic, o treime din problemele de infertilitate sunt legate de barbati, iar restul de o treime este o combinatie a factorilor de fertilitate care implica ambii parteneri sau cauze necunoscute.

Infertilitatea la femei

Cea mai frecventa cauza a infertilitatii feminine este tulburarile de ovulatie. Problemele legate de ovulatie afecteaza aproximativ 25% din toate situatiile de infertilitate.

Alte cauze ale infertilitatii la femei includ:

  • Trompele uterine blocate, care se pot intampla atunci cand o femeie a suferit o boala inflamatorie pelvina sau endometrioza;
  • Anomalii congenitale (defecte congenitale) care implica structura uterului si fibroame uterine care sunt asociate cu avorturi repetate;
  • Imbatranirea, deoarece capacitatea ovarelor de a produce ovule tinde sa scada odata cu varsta, mai ales dupa varsta de 35 de ani.

Probleme de ovulatie

Problemele de ovulatie pot fi cauzate de una sau mai multe dintre urmatoarele conditii:

  • Un dezechilibru hormonal
  • tumoare sau chist
  • Tulburari de alimentatie, cum ar fi anorexia sau bulimia
  • Consumul de alcoolul sau de droguri
  • Probleme ale glandelor tiroide
  • Greutate excesiva (obezitate)
  • Stres
  • Exercitii fizice intense care cauzeaza o pierdere semnificativa de grasime corporala
  • Probleme menstruale, precum cicluri menstruale foarte scurte

Afectiuni ale uterului

Deteriorarea tuburilor uterine sau a uterului poate fi cauzata de una sau mai multe dintre urmatoarele:

  • Boala inflamatorie pelvina
  • infectie anterioara
  • Polipi in uter
  • Mucusul cervical
  • Endometrioza sau fibroamele
  • Afectiuni medicale cronice
  • sarcina ectopica anterioara (tubala)
  • Un defect de la nastere

Tocurile ar putea provoca infertilitate

Ultima moda in materie de incaltaminte feminina, pantofii cu tocuri foarte inalte, ar putea reduce sansele femeilor de a avea un copil, arata un studiu recent publicat in revista „Daily Mirror”.

Un expert sustine ca pozitia nenaturala pe care o adopta femeile cand poarta pantofi cu toc inalt ar putea sa le afecteze organele interne si fertilitatea. „Daca isi pretuiesc sanatatea, femeile ar trebui sa evite, cu orice pret, aceste tocuri, pentru ca nu merita riscul”, a declarat Dax Moy, expert in fitness si sanatate.

Pantofii cu toc cui sunt ultima tendinta pentru primavara aceasta, purtati cu fuste drepte dupa moda anilor ’40. Vanzarile la pantofi de acest tip au crescut semnificativ de cand vedete ca Victoria Beckham, Madonna sau Scarlett Johansson s-au afisat cu astfel de incaltari.

Dar Dax avertizeaza ca aceasta moda poate cauza mai multe probleme medicale. „Inclinarea inainte a pelvisului determina impingerea in fata a abdomenului, ceea ce conduce la comprimarea organelor, la fel ca in cazul unei afectiuni numita visceroptoza”, explica Dax.

Visceroptoza este o boala de care sufereau femeile care purtau corsete, iar acum aceasta afectiune ar putea reveni in actualitate tot din pricina modei.

Potrivit lui Dax, cele mai importante dereglari pe care le pot provoca tocurile inalte sunt in relatie cu fertilitatea, ciclul menstrual si functiile abdominale. „Cele mai multe femei stiu ca purtarea prelungita chiar si a tocurilor de dimensiuni moderate poate provoca dureri de glezne si genunchi si poate duce la probleme serioase ale spatelui”, afirma expertul in fitness si sanatate.

Infertilitatea la barbati

Cele mai frecvente cauze ale infertilitatii masculine sunt azoospermia (nu sunt produse celule de sperma) si oligospermia (se produc cateva celule de sperma). Uneori, celulele de producere a spermei sunt malformate sau mor inainte de a ajunge la celula-ou (ovule). In cazuri rare, infertilitatea la barbati este cauzata de o boala genetica cum ar fi fibroza chistica sau o anomalie cromozomiala.

Infertilitatea masculina – cauze

Exista patru cauze principale ale infertilitatii la barbati:

  • Tulburari hipotalamice sau hipofizare (1-2%)
  • Tulburare de gonad (de glanda) (30-40%)
  • Tulburarea de transfer al spermatozoizilor (10-20%)
  • Cauze necunoscute (40-50%)

Anomalii

Anomaliile pot fi cauzate de unul dintre urmatorii factori:

  • Inflamarea testiculelor
  • Umflarea venelor in scrot (boala numita varicocel)
  • Testicule anormal dezvoltate

Motivele pentru un numar scazut de spermatozoizi sau lipsa spermatozoizilor includ una sau mai multe dintre conditiile urmatoare:

  • Conditie genetica preexistenta
  • Consumul de alcool, tutun sau alte medicamente
  • Infectie severa de oreion dupa pubertate
  • Hernie
  • Tulburari hormonale
  • Expunerea la substante chimice otravitoare
  • Expunerea la radiatii
  • Un blocaj cauzat de o infectie anterioara
  • Purtati lenjerie intima stramta
  • Aveti leziuni la nivelul zonei inghinale

Infertilitatea masculina poate aparea si atunci cand exista probleme cu ejacularea.

Problemele de ejaculare pot include oricare din urmatoarele conditii:

  • Ejacularea prematura
  • Ejacularea retrograda, care apare atunci cand materialul seminal este fortat sa intre inapoi in vezica
  • Eruptii disfunctionale

Alte cauze de infertilitate

Alte cauze ale infertilitatii masculine pot include:

Oreionul sau alte infectii poate determina uneori inflamatia unuia sau a ambelor testicule (orhita), lucru care poate altera permanent sau poate impiedica productia spermatozoizilor in testiculul afectat. si traumatismele pot afecta producerea de sperma.

Unii barbati au o afectiune denumita ejaculare retrograda, in care spermatozoizii sunt produsi in mod normal dar ejaculati in vezica urinara in loc sa fie ejaculati prin penis. Aceasta se intalneste cel mai frecvent la barbatii care au diabet.

Diagnostic

Diagnostic infertilitate la femei

Medicul specialist va poate propune sa efectuati mai multe teste si analize de infertilitate, precum:

  • Un test de urina sau sange pentru a verifica infectiile sau daca aveti o problema hormonala, inclusiv functia tiroidiana
  • Examen pelvian si un examen al sanilor
  • Examen de secretii si tesut cervical pentru a determina daca apare ovulatia
  • Laparoscopie – laparoscopul introdus in abdomen vizualizeaza starea organelor si verifica eventuale blocaje, aderente sau tesut cicatricial.
  • Histerosalpingografie – radiografia cu substanta de contrast la nivelul trompelor uterine.
  • Histeroscopia – foloseste un telescop mic pentru depistarea anomaliilor uterine.
  • Ecografie – abdominala sau transvaginala.
  • Sonohistografie – ecografie combinata cu injectarea de solutie salina in uter pentru a depista diverse anomalii sau alte probleme.

Diagnostic infertilitate la barbati

Medicul specialist va poate propune sa efectuati mai multe teste si analize de infertilitate, precum:

  • Analiza spermatozoizilor pentru a determina numarul si calitatea spermei
  • Test de sange pentru a verifica infectiile sau problemele hormonale. Nivelurile hormonale sunt la fel de importante in fertilitatea masculina ca si in fertilitatea feminina
  • Efectuarea unei culturi de fluid din penis pentru a verifica infectiile
  • Examinarea fizica a penisului, scrotului si prostatei
  • Analiza de sperma este cea mai importanta parte a testelor de fertilitate masculina.

Unii barbati considera ca este mai confortabil sa efectueze teste de analiza a spermei in intimitatea propriilor case.

Tratamente pentru infertilitate

Infertilitatea – tratament pentru femei

Infertilitatea feminina este tratata cel mai adesea prin una sau mai multe dintre urmatoarele metode:

  • Tratamente hormonale pentru a trata un dezechilibru hormonal, endometrioza sau un ciclu menstrual scurt.
  • Medicamente pentru stimularea ovulatiei.
  • Utilizarea suplimentelor pentru imbunatatirea fertilitatii.
  • Terapie cu antibiotice pentru a elimina o anumita infectie vaginala sau din zona pelviana.
  • Interventie chirurgicala minora pentru a elimina blocarea sau tesutul cicatricial din trompele uterine, uterul sau zona pelviana.
  • Renuntati la fumat! Tutunul are multiple efecte negative asupra fertilitatii, fara a mentiona sanatatea generala si sanatatea fatului. Daca fumati si aveti in vedere o sarcina, renuntati acum la acest viciu.
  • Evitati consumul de alcool.
  • Limitati cofeina. Femeile care incearca sa ramana gravide pot dori sa limiteze aportul de cafeina. Adresati-va medicului dumneavoastra pentru indrumare cu privire la utilizarea in siguranta a cofeinei.
  • Exercitii fizice moderate.

Infertilitatea – tratament pentru barbati

Infertilitatea masculina este tratata cel mai adesea prin metode conventionale care includ una sau mai multe dintre urmatoarele conditii:

  • Tratamente cu medicamente care ajuta la cresterea productiei de sperma.
  • Terapia cu antibiotice pentru a vindeca o infectie.
  • Tratamente hormonale pentru a imbunatati dezechilibrul hormonal.
  • Evitati sa faceti dusuri fierbinti si sa folositi cazi cu hidromasaj sau sa stati la sauna.
  • Purtati lenjerie intima comoda.
  • Evitati consumul de droguri si tutun si consumul excesiv de alcool, care poate contribui la infertilitatea masculina.
  • Evitati expunerea la toxine industriale sau de mediu, care pot afecta productia de sperma.
  • Exercitii fizice – activitatea fizica poate imbunatati calitatea spermei, sporind sansele de a obtine o sarcina.

Important!

Reduceti stresul! Unele studii au aratat ca acele cuplurile care sufera de stres psihologic au avut rezultate mai slabe in ceea ce priveste tratamentul pentru fertilitate. Daca puteti, gasiti o modalitate de a reduce stresul inainte de a incerca sa ramaneti gravida.

Tratamente naturale pentru fertilitate

Tratamentele naturale pot include metode, precum acupunctura si yoga .

O analiza din 2018 a constatat ca cel putin 29% dintre cupluri au incercat o forma de tratament natural sau alternativ pentru infertilitate.

Acupunctura

Acupunctura implica introducerea acelor mici, subtiri in diferite puncte ale corpului. Se crede ca aceste puncte pot contribui la stimularea fluxului energetic al organismului.

Nu exista dovezi definitive care sa sustina acupunctura ca tratament pentru infertilitate.

O revizuire recenta a studiilor clinice multiple a constatat dovezi limitate ca acupunctura ar putea imbunatati atat ovulatia, cat si menstruatia la femei.

Yoga

Yoga incorporeaza posturi si tehnici de respiratie pentru a promova relaxarea si scaderea nivelului de stres.

Studiile privind practicarea de yoga ca tratament de infertilitate sunt limitate. Cu toate acestea, se crede ca practicarea de yoga poate fi benefica in ameliorarea stresului care poate fi asociat cu tratamentul de fertilitate.

Vitamine

Diferitele vitamine si minerale pot fi benefice in promovarea fertilitatii.

Puteti lua in considerare si alte suplimente, cum ar fi probioticele, care pot promova digestia sanatoasa si pot imbunatati sanatatea generala.

Ceaiul verde

O varietate de ceaiuri de fertilitate sunt disponibile pe piata pentru cumparare, dar functioneaza?

Investigatiile privind efectele acestor formulari de ceai asupra fertilitatii sunt extrem de limitate. Cu toate acestea, o analiza recenta a constatat ca anumiti compusii antioxidanti gasiti in ceaiul verde pot ajuta la fertilitate prin imbunatatirea parametrilor, cum ar fi numarul de spermatozoizi.

Uleiuri esentiale

Uleiurile esentiale sunt derivate din plante, de obicei din radacini, seminte sau frunze. Acestea pot fi utilizate in aromoterapie pentru a promova relaxarea si pentru a reduce nivelurile de stres. Aromaterapia poate implica masajul sau baile cu uleiuri esentiale.

Dieta pentru fertilitate

Pentru femei, recomandarile privind planul alimentar cu fertilitate vizeaza imbunatatirea infertilitatii cauzate de problemele cu ovulatia.

Unele recomandari dietetice pentru cresterea fertilitatii includ:

  • alegerea carbohidratilor cu intelepciune, concentrarea asupra alimentelor bogate in fibre (cum ar fi legumele si cerealele integrale) si evitarea in acelasi timp a carbohidratii rafinati cu continut ridicat de zahar;
  • evitati grasimile trans, care sunt prezente in multe produse alimentare care sunt prajite si prelucrate;
  • inlocuiti unele dintre proteinele de origine animala cu sursele vegetale de proteine;
  • selectati doar lactatele care au un continut ridicat de grasimi (cum ar fi laptele integral) in locul produselor cu continut scazut de grasimi.

Urmand aceste recomandari si consumand o dieta bogata in vitamine si nutrienti, in general, ii puteti ajuta si pe barbati sa-si imbunatateasca sanatatea si calitatea spermatozoizilor.

Implementati aceste modificari dietetice si ale unui stil de viata sanatos si activ impreuna.

Referinte:

  1. https://www.healthline.com/health/fertility
  2. https://www.healthline.com/nutrition/17-fertility-tips-to-get-pregnant
  3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/165748.php
  4. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/infertility/symptoms-causes/syc-20354317
  5. http://americanpregnancy.org/infertility/what-is-infertility/
  6. http://americanpregnancy.org/infertility/female-infertility/
  7. http://americanpregnancy.org/infertility/male-infertility/
Andreea Enache

Absolventa a Facultatii de Comunicare si PR, si a Masteratului de Social Media & Marketing Online - Universitatea SNSPA din Bucuresti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma