Guarana-Paullinia cupana, o planta nativa in bazinul amazonian si intens cultivata in Brazilia, este un energizant natural. Puteti afla mai multe despre guarana si beneficiile sale pentru sanatate din materialul care urmeaza.
Guarana este un supliment natural pe baza de plante. Guarana contine mai mult de 2,5% pana la 5% cafeina din greutatea totala.
Oamenii iau guarana pentru a pierde in greutate, pentru performante sportive si mentale mai bune, pentru cresterea energiei, ca afrodiziac si pentru multe alte conditii. Guarana poate fi, de asemenea, periculoasa daca este administrata pe termen lung in cantitati mari.
Guarana contine cafeina. Aceasta actioneaza prin stimularea sistemului nervos central (SNC), a inimii si muschilor. Aceasta contine, de asemenea, teofilina si teobromina, care sunt substante chimice similare cu cafeina.
Guarana contine, de asemenea, molecule numite taninuri, despre care unii spun ca determina cafeina din guarana sa se elibereze incet, producand un platou energetic de lunga durata. Taninurile se gasesc in unele vinuri, carora acestea le confera o aroma lemnoasa. Faptul ca aceasta nu se dizolva usor in apa denota, de asemenea, contributia la efectele sale de lunga durata. Nimeni nu a demonstrat, insa, in mod concludent ca organismul proceseaza cafeina derivata din guarana in mod diferit fata de cafeina gasita in boabele de cafea sau in frunzele de ceai.
Cafeina pe care oamenii o gasesc in guarana are un scop foarte diferit in salbaticie, fiind un insecticid natural care mentine la distanta insectele care dauneaza plantelor.
Guarana este disponibil sub forma de:
Concentratiile de guarana pot varia de la un produs la altul, in functie de producatorii care comercializeaza produsele pe baza de guarana. Este necesara consultarea prospectului inainte de administrarea acestor suplimente naturale.
Astazi, 70% din guarana produsa este folosita de industria bauturilor in bauturi fine si energizante, in timp ce restul de 30% sunt transformate in pulbere.
Guarana are o multime de efecte si beneficii asupra organismului. Guaranina este principalul component chimic al acestei plante care dicteaza efectele sale. Este denumita cafeina naturala, avand efecte similare cu aceasta. Acest supliment imbunatateste functiile cognitive, creste capacitatea de concentrare simemorare fiind un stimulent in perioadele necesitante de un efort intelectual crescut, fiind un stimulent psihic excelent. Este un tonic util pentru organismele obosite (urmare atat e efortului psihic cat si fizic), precum si pentru organismele aflate in convalescenta dupa diverse boli.
De asemenea, guarana creste rezistenta organismului la efort fizic fiind astfel un adjuvant in perioadele in care ne suprasolicitam organismul prin eforturi fizice grele si sustinute.
De fapt, aceasta are un profil antioxidant similar cu cel al ceaiului verde.
Antioxidantii sunt importanti deoarece neutralizeaza molecule potential daunatoare denumite radicali liberi. Aceste molecule pot interactiona cu parti ale celulelor si pot provoca boli legate de imbatranire, boli de inima, cancere si alte boli.
Testele au demonstrat ca proprietatile antioxidante ale guaranei pot combate dezvoltarea celulelor canceroase, pot reduce riscul bolilor cardiace si imbatranirea pielii.
Guarana este cel mai bine cunoscuta ca ingredient al bauturilor energizante cunoscute.
Este o sursa excelenta de cafeina care va ajuta sa va mentineti concentrarea si energia mentala. Semintele de guarana pot contine patru pana la sase ori mai multa cafeina decat boabele de cafea.
Cafeina actioneaza prin blocarea efectelor adenozinei, un compus care ajuta la relaxarea creierului. Se leaga de receptorii de adenozina, impiedicandu-i sa fie activi.
Un studiu a constatat ca persoanele care au luat un supliment de vitamina cu continut de guarana s-au simtit mai putin obosite, comparativ cu cei care au luat un placebo.
Studiile mai arata, de asemenea, ca guarana poate reduce oboseala mentala cauzata de tratamentul anti-cancer, fara efecte secundare semnificative.
Guarana poate reduce riscul aparitiei bolilor de inima in doua moduri. In primul rand, antioxidantii din guarana par sa ajute fluxul sanguin si pot preveni formarea cheagurilor de sange.
In al doilea rand, studiile au aratat ca guarana poate reduce oxidarea „colesterolului” LDL „rau”. Acesta poate contribui la acumularea de placi de aterom in artere. De fapt, adultii care consuma guarana pot avea pana la 27% mai putin colesterol rau decat adultii de aceeasi varsta care nu consuma acest fruct.
Din toate timpurile, guarana a fost folosita de triburile amazoniene pentru ameliorarea durerilor. Aceste proprietati se datoreaza continutului sau ridicat de cafeina. Cafeina joaca un rol in gestionarea durerii, deoarece se leaga si blocheaza receptorii de adenozina.
Doi dintre acesti receptori – A1 si A2a – sunt implicati in stimularea senzatiei de durere.
Cand cafeina se leaga de acesti receptori, poate reduce senzatia de durere. Acesta este motivul pentru care cafeina este frecvent intalnita in multe medicamente de ameliorare a durerii. Studiile au aratat ca poate spori semnificativ efectele acestora.
Cancerul este o boala caracterizata prin cresterea necontrolata a celulelor. Cercetarile pe animale sugereaza ca guarana poate lupta impotriva deteriorarii ADN-ului, poate suprima dezvoltarea celulelor canceroase si chiar poate declansa moartea celulelor canceroase.
Un studiu efectuat pe soareci a constatat ca cei hraniti cu extractul din aceasta planta aveau cu 58% mai putine celule canceroase si o crestere de aproape cinci ori a eliminarii celulelor canceroase, comparativ cu soarecii carora nu le-a fost administrata guarana.
In urma unui alt studiu, s-a constatat ca guarana a suprimat dezvoltarea celulelor canceroase din colon si chiar a stimulat moartea lor.
Oamenii de stiinta cred ca potentialele proprietati anti-cancer ale guaranei provin din continutul sau de xantine, care sunt compusi similari cu cafeina si teobromina.
Guarana contine multi compusi care pot inhiba sau ucide bacteriile daunatoare. Una dintre aceste bacterii este Escherichia coli (E. coli), care traieste in intestinele oamenilor si ale animalelor.
Majoritatea bacteriilor E. coli sunt inofensive, dar unele pot provoca diaree sau boli.
Studiile au descoperit, de asemenea, ca aceasta poate suprima cresterea Streptococcus mutans (S. mutans), o bacterie care poate provoca placi dentare si carii dentare.
Se crede ca o combinatie intre cafeina si compusi pe baza de plante, cum ar fi catechinele sau taninurile, este responsabila de efectele antibacteriene ale guaranei.
Este normal ca vederea sa se deterioreze progresiv odata cu inaintarea in varsta. Factori precum lumina soarelui, dieta precara si fumatul va pot afecta ochii in timp si va pot creste riscul de tulburari oculare.
Guarana contine compusi care lupta impotriva stresului oxidativ, un factor major de risc al tulburarilor oculare legate de varsta, cum ar fi degenerescenta maculara, cataracta si glaucomul.
Un studiu a constatat ca persoanele care au consumat in mod regulat guarana au avut o vedere mai buna decat persoanele care au consumat prea putina sau deloc.
In cadrul aceluiasi studiu, oamenii de stiinta au efectuat experimente pentru a descoperi daca guarana ar putea proteja celulele oculare impotriva compusilor care produc stres oxidativ. Guarana a redus semnificativ deteriorarea ADN-ului si moartea celulelor oculare, comparativ cu un placebo.
Guarana a fost folosita de secole ca un tonic natural pentru a trata probleme digestive cum ar fi diareea cronica si constipatia. Poate avea proprietati antidiareice deoarece este bogata in taninuri si antioxidanti pe baza de plante.
Taninurile sunt cunoscute pentru astringenta lor, ceea ce inseamna ca pot lega si contracta tesuturile. Acest lucru permite taninurilor sa impermeabilizeze peretii tractului digestiv, limitand cantitatea de apa secretata in intestin.
Pe de alta parte, guarana este bogata in cafeina, care poate actiona ca un laxativ natural.
Cafeina stimuleaza peristaltismul, un proces care activeaza contractiile din muschii intestinului si ai colonului. Acest lucru poate ameliora constipatia prin impingerea continutului in rect.
Dozele mici de guarana nu contin multa cafeina, astfel incat acestea sunt mai susceptibile de a avea un efect antidiareic. Dozele mari contin mai multa cafeina si pot avea efecte laxative.
Tinctura de Guarana (Planextrakt) contine tinctura mama (TM=D1) si extract din seminte prajite.
Tinctura de Guarana ajuta adultii si copiii care trec prin perioade cu nevoi crescute de energie, atat pentru munca intelectuala cat si pentru cea fizica, persoanele de varsta mai inaintata care se simt obositi si in acest context prezinta si tulburari de memorie. Tinctura de Guarana se administreaza cate 30 de picaturi de 2-3 ori pe zi, diluate in putina apa.
Extractul din seminte de Guarana intra in compozitia produsului fitoterapic Energotonic plus (Plantextrakt), indicat in stari de suprasolicitare fizica sau psiho-fizica, suprasolicitare fizica a sportivilor. Se administreaza o lingura, diluata in apa, de 2-3 ori pe zi.
Obezitatea este o preocupare tot mai mare la nivel mondial, deoarece a fost asociata cu mai multe boli cronice, printre care bolile de inima, diabetul de tip 2 si cancerul.
Interesant, guarana poate avea proprietati care ajuta la stimularea pierderii in greutate.
In primul rand, aceasta reprezinta o sursa bogata de cafeina, care poate spori metabolismul cu 3-11% in 12 ore. Un metabolism mai rapid inseamna ca organismul arde mai multe calorii in repaus.
Mai mult, studiile au descoperit ca guarana poate suprima genele care ajuta la productia de celule grase si le stimuleaza pe cele care o incetinesc.
Suplimentele tipice contin 800 de miligrame de guarana, care trebuie administrate inainte de fiecare masa pentru a reduce apetitul. Deoarece stimulente cum ar fi guarana si cafeina pot reduce apetitul, prin consumarea acesteia inainte de fiecare masa scade aportul zilnic de calorii. Guarana, ca si cafeina, actioneaza si ca diuretic, astfel incat urinati mai mult, ceea ce poate duce la pierderea in greutate. Doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 3 grame.
In doze mari, guarana poate provoca reactii adverse asemanatoare cu cele ale consumului excesiv de cafeina, printre care:
Femeile gravide ar trebui sa evite sau sa limiteze consumul de guarana, deoarece cafeina poate ajunge in placenta. Prea multa cafeina poate provoca anomalii ale cresterii fatului sau poate creste riscul de avort spontan.
Potrivit unor dovezi, cafeina din guarana ar putea agrava tulburarile de coagulare, desi acest lucru nu a fost raportat la oameni. Daca aveti o tulburare de coagulare, consultati-va cu medicul inainte de a administra guarana.
Conform altor cercetari, cafeina din guarana poate afecta modul in care persoanele care sufera de diabet zaharat proceseaza zaharul (glucoza), complicand astfel controlul zaharului din sange.
Cafeina din guarana poate elimina calciul din organism prin rinichi. Aceasta pierdere de calciu poate contribui la slabirea oaselor (osteoporoza). Pentru a minimiza aceasta problema, nu consumati mai mult de 300 mg de cafeina pe zi. Administrarea de suplimente de calciu poate fi de ajutor, de asemenea, in compensarea acestei pierderi de calciu. Femeile aflate la menopauza si care au o problema genetica in care vitamina D nu este utilizata in mod corespunzator de catre organism ar trebui sa consume cafeina cu prudenta.
Guarana este laudata pentru efectele sale revitalizante, pentru cresterea energiei, remodelarea siluetei dar si pentru celelalte beneficii.
60 de capsule de guarana costa 12,50 lei in una dintre farmacii.
Un alt producator comercializeaza guarana in tub de 60 de capsule vegetale, pretul fiind de 46 de lei.
Referinte:
https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-935/guarana
https://www.livescience.com/36119-truth-guarana.html
https://www.medicinenet.com/guarana_paullinia_cupana-oral/article.htm#what_else_should_i_know_about_guarana_paullinia_cupana-oral
https://www.healthline.com/nutrition/guarana-benefits
https://www.livestrong.com/article/347331-guarana-800-mg-to-aid-weight-loss/
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…