Glanda tiroida influenteaza profund o serie de procese care se petrec in organism. Hormonii tiroidieni au impact asupra proceselor metabolice si asimilarii proteinelor, iar de nivelul lor depinde starea noastra de bine. Problemele tiroidei, asadar, sunt problemele intregului organism, asa ca informatiile despre glanda tiroida si tratamentele utile in cazul acesteia au o importanta foarte mare.
Cunoscut si sub numele de glandula thyroidea, organul in forma de fluture este cea mai mare componenta a sistemului endocrin si se gaseste la nivelul gatului. Glanda tiroida nu cantareste mai mult de 30 g si are o lungime de cca. 5 cm.
Compusa din doi lobi cu forma ovala, dispusi de o parte si de alta a traheei si conectati prin intermediul istmului tiroidian, glanda tiroida este mai mare la barbati decat la femei. Rolul principal al acesteia este de a regla functiile metabolismului prin intermediul hormonilor tiroidieni. La acesta se adauga influenta permanenta pe care glanda tiroidiana o are, prin secretarea hormonilor tiroidieni, asupra unor procese si sisteme precum:
Functionarea tiroidei are loc in sistem de feedback fata de semnalele venite de la creier in momentul in care nivelul de hormoni tiroidieni este scazut. In aceasta situatie, glanda pituitara sau hipofiza, aflata in apropierea puntii nazale, incepe sa produca tirotropina, un hormon ce stimuleaza functionarea abundenta a glandei tiroide. Saculetii acesteia, cunoscuti si sub numele de foliculi, in care se gaseste coloidul proteic cu textura vascoasa, adapostesc tireoglobulina. Aceasta proteina sintetizeaza hormonii tiroidieni denumiti tiroxina si triiodotironina. Tot in foliculi se gasesc si celulele parafoliculare C, care secreta calcitonina, la randul ei un hormon peptidic care inhiba resorbtia osoasa prin prevenirea pierderilor excesive de calciu.
In privinta tipurilor de hormoni tiroidieni, principalele tipuri sunt tiroxina (T4) si triiodotironina (T3). Primul dintre ele are ca rol cresterea metabolismului bazal si contribuie in procesele de crestere si de diferentiere celulara si tisulara din sistemul nervos. In conditiile functionarii normale a glandei tiroide, procentul de tiroxina din totalul substantelor secretate este de 20%. Triiodotironina are implicatii in toate procesele fiziologice, cum ar fi metabolismul, cresterea, temperatura corpului si ritmul cardiac. Procentul acesteia, in productia totala a glandei tiroide, este de 80%.
Dezechilibrele in proportia de hormoni duc la boli ale glandei tiroide, cum ar fi hipotiroidismul si hipertiroidismul, iar un nivel general prea mic al hormonilor duce la scaderea tensiunii arteriale, la constipatie sau la dereglari ale temperaturii corporale. Excesul de hormoni tiroidieni are drept consecinte accelerarea pulsului, diareea, starile de agitatie sau scaderea drastica in greutate.
In ciuda impactului sever pe care il au dereglarile din activitatea glandei tiroide asupra starii generale de sanatate, unele disfunctii ale acesteia nu au urmari foarte grave. Printre acestea se numara aparitia gusei, care nu necesita un tratament complex si care nu este de natura sa provoace cancer. Nu intotdeauna exista simptome fizice, precum durerile sau disconfortul, care sa anunte functionarea deficitara a tiroidei. Cu toate acestea, nu de putine ori, nervozitatea, pulsul accelerat, oboseala sau transpiratia abundenta sunt primele indicii care semnaleaza existenta unei probleme.
Pe cat de mica, pe atat de importanta este glanda tiroida cand vine vorba despre bolile ce ne pot da sanatatea peste cap. Diagnosticarea corecta a acestora se face prin studierea istoricului medical, examinarea fizica, testele imagistice si analiza probelor de sange, in functie de decizia medicului specialist. Daca administrarea unui tratament adecvat cade in responsabilitatea medicului, controlul periodic este obligatia fiecaruia dintre noi.
Afectiune autoimuna generata de atacul celulelor sistemului imunitar asupra parenchimului glandular, tiroida Hashimoto duce la incapacitarea glandei si la tulburari de comportament similare celor bipolare sau depresiei.
Cauzele aparitiei: prezenta bolii Addison, diabetul zaharat de tip 1, artrita reumatoida, lupusul, expunerea la radiatii si factorii ereditari.
Tratament: optimizarea hormonilor tiroidieni, substitutie pe termen lung cu hormoni si evitarea excesului de iod.
Usor de recunoscut din cauza maririi volumului tiroidei, boala autoimuna se caracterizeaza prin slabirea muschilor, prin episoadele de tahicardie si prin tulburarile de somn, asociate cu irascibilitate.
Cauzele aparitiei: greu de identificat, in cazul bolii Basedow-Graves, antigenul care declanseaza raspunsul sistemului imunitar activeaza generarea excesiva de anticorpi.
Tratament: medicamentul prescris cel mai frecvent este metimazolul, dar acesta poate fi inlocuit cu propiltiouracilul, in cazul reactiilor alergice.
Cunoscuta si sub numele de gusa toxica, aceasta afectiune se prezinta sub forma unui nodul rezultat in urma mutatiei unei celule.
Cauzele aparitiei: afectiunea este cauzata de productia hormonilor tiroidieni in exces de catre nodulii autonomi.
Tratament: administrarea de iod radioactiv si de antitiroidiene de sinteza. In cazuri critice se dispune extirparea lobului in care este localizat nodulul toxic.
Boala a glandei tiroide intalnita mai rar, hipertiroidismul este caracterizat de tahicardie, apetit alimentar exagerat, pierdere brusca in greutate, stari de iritabilitate, fluctuatii ale ciclului menstrual, oboseala generala, dureri musculare si sudoare excesiva.
Cauzele aparitiei: prezenta bolii Graves, inflamarea glandei tiroidiene, prezenta adenoamelor tiroidiene, precum si secretia excesiva de hormoni tiroidieni.
Tratament: administrarea de iod radioactiv si de medicamente antitiroidiene, iar in cazuri critice, interventie chirurgicala.
Manifestata prin incapacitatea glandei tiroide de a produce hormoni tiroidieni, aceasta afectiune duce la oboseala accentuata, la depresie, la crestere in greutate, la crampe musculare si la dureri de muschi. Constipatia, sensibilitatea la frig si scaderea pulsului sunt alte simptome tipice hipotiroidismului.
Cauzele aparitiei: prezenta tiroidei Hashimoto, tratamentele cu iod radioactiv, destinate hipertiroidismului, extirparea glandei tiroide, radiatiile utilizate pentru tratarea cancerului, medicamentele cu litiu, deficitul de iod sau functionarea deficitara a glandei pituitare.
Tratament: medicatie de substitutie cu hormoni T4 pur sintetici si dieta care sa includa somon, hering, macrou si avocado.
Prezenta estrogenului in organism este unul dintre factorii agravanti ai functionarii deficitare a glandei tiroide. Acesta este motivul pentru care femeile manifesta o incidenta mai mare a afectiunilor care afecteaza acest organ. Simptomele glandei tiroide la femei au specificitatea lor si anunta, in numeroase cazuri, afectiuni ce necesita tratament complex.
Afectiune inflamatorie tranzitorie, aceasta problema de sanatate apare la tinerele mame, imediat dupa nastere. Tiroidita postpartum are o etiologie autoimuna si poate fi asociata atat cu hipertiroidismul, cat si cu hipotiroidismul. Diagnosticabila prin analiza hormonilor tiroidieni si a substantelor hipofizare, afectiunea are simptome tipice dezechilibrului hormonal.
Cauzele aparitiei: prezenta anticorpilor antitiroidieni inainte de sarcina, prezenta diabetului zaharat de tip 1, precum si predispozitiile ereditare.
Tratament: administrarea de medicamente beta-blocante, cu scopul de a calma episoadele de tahicardie si instabilitatea emotionala, alaturi de tratamentul cu hormoni tiroidieni de sinteza.
Atunci cand glanda tiroida creste vizibil in dimensiuni, iar partea din fata a gatului devine tot mai pronuntata, este evident ca avem de-a face cu gusa tiroidiana.
Cauzele aparitiei: prezenta bolilor autoimune, ca Graves si Hashimoto, precum si mostenirea genetica.
Tratament: medicatie cu hormoni tiroidieni pentru diminuarea dimensiunilor glandei, iar in lipsa unui raspuns la aceasta terapie, interventia chirurgicala.
Depistati in urma palparii, aceste formatiuni se impart in cele maligne si cele benigne. Un procent de cca. 10% din nodulii depistati in gusa polinodulara se dovedesc a fi maligni, iar acestia sunt intalniti indeosebi la femei. Cu toate acestea, cancerul tiroidian afecteaza in mod egal cele doua sexe, mai ales dupa varsta de 60 de ani. Printre simptomele acestei afectiuni se numara durerile in zona gatului, dificultatea la inghitire si la respirat, ingrosarea vocii sau frecventa mare a episoadelor de tuse. Diagnosticarea se face prin biopsia glandei tiroide.
Cauzele aparitiei: nu sunt cunoscute pe deplin, dar factorii care contribuie la aparitia afectiunii sunt istoricul familial nefavorabil, varsta inaintata, precum si iradierea regiunii anterioare a gatului.
Tratament: chirurgical, in cazul nodulilor maligni. Nodulii benigni pot fi tinuti sub observatie si supusi periodic procedurii punctiei aspirative cu examen citologic.
Complexitatea afectiunilor pe care le poti avea din pricina functionarii defectuoase a glandei tiroide face ca lista de recomandari pentru preintampinarea lor sa fie relativ vaga. De la mentinerea unui stil de viata sanatos, din care sa lipseasca fumatul, consumul exagerat de alcool si produsele procesate, pana la vizitele frecvente la medicul endocrinolog, masurile de preventie sunt cele care se aplica si in cazul altor afectiuni grave. Atat hipotiroidismul, cat si hipertiroidismul nu trebuie lasate netratate pentru a evita complicatiile si agravarea acestora pana la un punct ireversibil.
Cu masurile de precautie de mai sus poti avea un atu in identificarea timpurie a problemelor cu glanda tiroida. Nu neglija principiile unei vieti sanatoase si apeleaza la sfatul specialistilor pentru un parcurs firesc al vietii.
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…