Iata ce beneficii au fructele de aronia, care este compozitia nutritiva a acestor fructe, daca exista riscuri asociate, precum si cateva recomandari de consum.
1. Ce sunt fructele de aronia?
2. Beneficii pentru sanatate
3. Efecte adverse posibile
4. Recomandari de consum
Aronia este un arbust cultivat de obicei pentru productia de sucuri si vinuri. Sunt mai multe specii, si anume Aronia melanocarpa, Aronia arbutifolia si Aronia prunifolia. Aceste fructe au un gust usor astringent, astfel ca de obicei se consuma sub forma de sucuri, sirop, vin, gem sau pudra de aronia. Boabele de aronia pot fi consumate ca o gustare sanatoasa, adaugate in cereale, budinci sau folosite in briose si alte prajituri. Fructele uscate pot fi folosite si pentru a prepara ceai.
Fructele de aronia au proprietati antioxidante, antiinflamatorii, hipotensive, antiplachetare, antivirale. Pentru aceste proprietati sunt responsabili in cea mai mare parte compusii polifenolici, cum ar fi antocianine, flavonoide, procianidine si acizi fenolici.
Compozitia chimica a fructelor de aronia depinde de mai multi factori, inclusiv conditiile climatice, compozitia solului, maturitatea boabelor, metodele de recoltare si conditiile de depozitare. Fructele de aronia sunt bogate in antioxidanti, in special polifenoli ca flavonoidele, acizii fenolici si antocianinele. Acesti compusi ajuta la protejarea celulelor de molecule potential daunatoare numite radicali liberi. Fructele acestea sunt bogate in antocianine, care le confera culoarea albastru inchis pana la negru. In plus, sunt bogate in vitamine si minerale, ca vitamina C, vitaminele B1, B2 si B6, folat, tocoferol, vitamina K, potasiu, zinc, sodiu, calciu etc. Majoritatea caloriilor dintr-o portie de aronia provin din carbohidrati – zaharuri naturale si fibre.
De asemenea, fructele contin peste 40 de compusi volatili, cel mai important fiind reprezentat de amigdalina. Aceasta este responsabila pentru mirosul de migdale amare al fructelor proaspete.
Fructele de aronia sunt o sursa excelenta de antioxidanti, in special polifenoli, cum ar fi acizii fenolici (acizi neoclorogenici si clorogenici) si flavonoide (antociane, proantocianidine si flavonoli). Polifenolii pot oferi protectie impotriva anumitor boli, inclusiv tulburari metabolice, diabet, boli cardiovasculare si hipertensiune arteriala. Astfel, fructele acestea pot avea anumite beneficii asupra sanatatii, dupa cum arata si rezultatele unui studiu ale carui rezultate au fost publicate in The American Journal of Clinical Nutrition (2019). In cadrul studiului au fost analizate efectele fructelor de aronia asupra microbiomului intestinal si functiei vasculare. Efectele au fost date in cea mai mare parte de continutul de antioxidanti.
Continutul de antioxidanti si tipul lor din boabele de aronia variaza in functie de soiul particular, de nivelul de coacere a fructelor, de zona si de conditiile climatice, dupa cum sugereaza si rezultatele unei cercetari ale carei rezultate au fost publicate in jurnalul Molecules (2017). De asemenea, nu se stie in ce masura sunt absorbiti polifenolii in organism atunci cand sunt consumate fructele de aronia.
Consumul regulat de fructe, legume si alte alimente bogate in antioxidanti este adesea asociat cu imbunatatirea sanatatii generale si cu o incidenta mai scazuta a bolilor cronice. Continutul ridicat de polifenoli este responsabil pentru proprietatile antioxidante puternice ale fructelor de aronia. Aronia prezinta una dintre cele mai puternice activitati de reducere a radicalilor liberi, fata de alte fructe de padure.
Se crede ca antioxidantii ofera protectie impotriva multor boli degenerative, cum ar fi cancerul si bolile de inima, si incetinesc imbatranirea in general. Retineti ca fructele de aronia intregi au o activitate antioxidanta mai mare decat sucul din boabe de aronia. Boabele de aronia pot proteja celulele de deteriorare. Contin un nivel ridicat de antioxidanti ce protejeaza celulele de daunele cauzate de radicalii liberi. Acumularea de radicali liberi poate provoca stres oxidativ, care poate duce la afectiuni cronice, cum ar fi boli de inima si cancer.
Datorita proprietatilor antioxidante, fructele de aronia pot imbunatati sanatatea inimii. Unele studii sugereaza ca substantele active din fructele de aronia pot avea un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale. De asemenea, alte date sugereaza ca aronia ar putea proteja impotriva bolii coronariene – oferind un anumit grad de protectie impotriva placii care se dezvolta in interiorul arterelor. Atat extractele de aronia, cat si cele de afine pot ajuta la relaxarea tesutului, ceea ce ar permite imbunatatirea fluxului sangvin. Acest lucru este important, deoarece multe boli cardiovasculare au ca rezultat o intarire a arterelor si capacitatea redusa a vaselor de sange de a se relaxa.
Datorita continutului de antioxidanti, fructele de aronia pot ajuta la reducerea riscului de infectii ale tractului urinar. Insa, la fel ca in cazul merisoarelor sau afinelor, efectele sunt doar de reducere a riscului de infectii urinare, nu trateaza o infectie deja prezenta.
Fructele de aronia uscate sunt bogate in fibre. Astfel, pot imbunatati sanatatea intestinala si functia digestiva. Insa, se recomanda un consum moderat, deoarece in exces aceste fructe pot duce la disconfort gastric.
Fructele de aronia sunt bogate in antioxidanti, vitamine si minerale, ce pot oferi protectie impotriva racelilor si a altor probleme. Unele studii de laborator au aratat si ca aceste fructe pot avea activitate antibacteriana impotriva bacteriilor potential daunatoare precum Escherichia coli. Fructele acestea pot reduce, de asemenea, inflamatia prin inhibarea eliberarii de substante proinflamatorii, cum ar fi factorul de necroza tumorala alfa (TNF-ɑ) si interleukina 6 (IL-6). Anumite studii de laborator si pe animale au sugerat ca aceste fructe pot avea efecte antivirale. Efectele pot fi atribuite compusilor polifenolici, precum acidul elagic si miricetina.
De asemenea, unele studii de laborator sugereaza ca aceste fructe pot avea activitate antidiabetica. Asta deoarece pot imbunatati metabolismul glucozei. Alte cercetari sugereaza ca anumiti compusi din aronia au activitate anticancerigena prin inhibarea cresterii celulelor canceroase. Pot induce moartea programata a celulelor canceroase, insa mai sunt necesare cercetari in acest sens.
Fructele de aronia sunt in general sigure atunci cand sunt consumate cu moderatie. Alergiile la fructele de aronia sunt de obicei date de reactiile incrucisate intre alte tipuri de fructe de padure, inclusiv afine, mure si zmeura. Insa, nu se stie sigur daca o persoana care este alergica la aceste fructe de padure ar putea avea o reactie atunci cand este expusa la fructele de aronia. Atat murele, cat si fructele de aronia sunt membri ai familiei Rosaceae, asa ca exista riscul ca cei care sunt alergici la mure sa aiba o reactie atunci cand consuma fructe de aronia.
Nu exista suficiente dovezi care sa indice o doza adecvata de fructe de aronia sau suc de fructe de aronia. Efectele secundare ale consumului de fructe de aronia sau suc de fructe de aronia sunt rare, dar pot include constipatie sau diaree. Exista riscul ca boabele de aronia sa interactioneze cu unele medicamente, inclusiv medicamente pentru diabet, medicamente care incetinesc coagularea sangelui, medicamente pentru functia ficatului etc.
Retineti ca boabele de aronia sunt foarte astringente. Acest lucru poate lasa o senzatie de gura foarte uscata. De aceea, se consuma in general sub forma de suc, in smoothie, iaurt, cereale, prajituri etc.
Desi fructele de aronia pot fi consumate crude, ca atare, sunt astringente, astfel ca lasa senzatia de gura foarte uscata. Pot fi adaugate in briose, tarte, placinte si alte deserturi. De asemenea, pot fi un ingredient delicios in budinci, cerealele pentru mic dejun, smoothie etc. Puteti prepara si ceai de aronia – pentru care se folosesc fructe uscate si puteti adauga miere pentru a indulci. Se gasesc si variantele de sirop de aronia, vin de aronia, suc de aronia, pudra de aronia, gemuri, dulceturi, fructe de aronia congelate sau varianta de fructe uscate de aronia.
Referinte:
(1) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31152545/
(2) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6152740/
(3) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8300639/
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…