Categori: SportStil de viata

Baschet – beneficiile practicarii acestui sport

Baschetul este unul dintre cele mai iubite si urmarite sporturi din lume. Aflati mai multe despre beneficiile baschetului din materialul urmator.

Cuprins:

  1. Informatii generale despre baschet
  2. Beneficii pentru sanatate ale baschetului
  3. Baschetul pentru copii
  4. Riscuri

Informatii generale despre baschet

Baschetul este un sport extrem de indragit si practicat in toata lumea. Este popular deoarece poate fi jucat de performanta sau la nivel amator, in parc sau in curtea scolii.

Exista peste un miliard de pasionati si milioane de jucatori, profesionisti sau amatori! Unii spun ca jocul de baschet te ajuta sa cresti mai puternic si mai inalt, insa exista si numeroase alte beneficii pentru sanatate.

Daca doresti sa practici un sport care sa te ajute sa ramai in forma si sanatos, baschetul este alegerea perfecta.

Regulile bachetului

Este un sport de echipa in cadrul caruia doua echipe formate din cate cinci jucatori activi incearca sa marcheze puncte unul impotriva celuilalt, aruncand o minge printr-un inel (”cos”) aflat la o inaltime de 3 m, in conformitate cu regulile organizate. Se joaca atat pe terenuri aflate in interior, cat si in aer liber.

Cu toate acestea, marimea terenului, inaltimea cosului, dimensiunea terenului de baschet si durata unei partide pot varia in functie de varsta, inaltime si nivelul de indemanare al jucatorilor.

Baschetul este un joc in care actiunile se desfasoare rapid, un sport care presupune o multime de veleitati, cum ar fi aruncatul la cos, dribling-ul, pasa, respingere, aparare si multe altele.

Istoria baschetului

Istoria baschetului a inceput cu anul 1891 la Springfield, Massachusetts, fiind introdus de catre instructorul canadian de educatie fizica James Naismith, ca un sport in care jucatorii sa fie mai putin predispusi la accidentari decat fotbalul american. Naismith era un student absolvent de 31 de ani, cand a creat acest sport de interior pentru a-i mentine pe tineri in miscare pe timpul iernii. Jocul a prins avant destul de repede si a devenit foarte popular dupa inceputul secolului XX, mai intai in America si apoi in alte parti ale lumii. Dupa ce a devenit o practica de baza in colegiile americane, baschetul s-a transformat intr-o disciplina profesionista. American National Basketball Association (NBA), infiintata in 1946, a devenit o industrie multimilionara pana la sfarsitul secolului, iar baschetul a devenit o parte integranta a culturii americane si nu numai.

Beneficii pentru sanatate ale baschetului

Imbunatateste densitatea osoasa

Un beneficiu uimitor al jocului de baschet este faptul ca are capacitatea de a intari forta oaselor. Acest lucru se datoreaza faptului ca este un ”exercitiu cu greutatea corpului”. In timpul unui astfel de exercitiu trebuie sa purtam dupa noi propria greutate.

Cand vine vorba de baschet, toata alergarea (si mai ales sariturile) implicata presupune miscarea propriei greutati. Exercitiile cu propria greutate sunt fantastice pentru intarirea oaselor. Cu cat ne folosim mai mult oasele si cu cat greutatea este mai mare, cu atat acestea se dezvolta si devin mai puternice.

Atunci cand puneti greutate pe oase, osteoblastele sunt stimulate sa dezvolte si mai multa masa osoasa si, la fel ca muschii, oasele devin mai groase, mai dense si mai puternice. Acestea sunt lucruri foarte importante pentru sanatatea noastra, in special la batranete. Oasele mai puternice si mai dense ajuta la prevenirea fracturilor atunci cand cadem si, de asemenea, ajuta la prevenirea bolilor osoase degenerative, cum ar fi osteoporoza.

Promoveaza sanatatea cardiovasculara

Sanatatea cardiovasculara este un aspect foarte important al vietii pentru ca astfel ne putem mentine corpul in forma si putem trai mult timp. Baschetul ne poate ajuta cu siguranta sa ne imbunatatim sanatatea cardiovasculara. Baschetul este un joc cu ritm foarte crescut, in care sportivii alearga inainte si inapoi timp de o ora, sau chiar mai mult, in functie de felul in care se desfasoara jocul. Acest lucru iti face cu siguranta inima sa pompeze.

Cum este antrenat sistemul cardiovascular

Ritmul cardiac si respiratia cresc in timpul unei partide de baschet. Aceste lucruri iti antreneaza sistemul cardiovascular pentru a fi mai puternice si mai eficiente. Inima si plamanii sunt muschi ca si bicepsul, ceea ce inseamna ca daca ii antrenezi suficient, devin mai puternici.

O inima sanatoasa inseamna ca are tensiune arteriala mai mica, o frecventa cardiaca mai linistita, un risc redus de a suferi infarct miocardic si alte boli de inima, toate contribuind la o viata lunga si sanatoasa.

Arde un numar mare de calorii

Unul dintre cele mai mari beneficii ale practicarii baschetului de cateva ori pe saptamana este faptul ca te poate ajuta sa arzi un numar mare de calorii. Cand vine vorba de arderea caloriilor si de slabit, exercitiile aerobice sunt ideale. Baschetul implica foarte multe alergari, deoarece, la urma urmei, terenul de baschet este destul de mare, iar inima pompeaza mult sange in timp ce alergam inainte si inapoi de zeci de ori.

Antrenamentele aerobice precum jocul de baschet te pot ajuta sa arzi intre 600 si 900 de calorii in fiecare ora. Daca arzi atat de multe calorii, vei reusi cu siguranta sa slabesti, mai ales daca nu ai mancat mult inainte.

Care este mecanismul prin care baschetul ajuta la slabit

Daca nu ai mancat mult inainte, corpul va trebui sa foloseasca depozitele de grasimi acumulate pentru a obtine energia necesara in timpul unui joc de baschet de o ora. Vei reusi astfel sa pierzi in greutate. In plus, exercitiile aerobice sunt, de asemenea, cunoscute pentru ca stimuleaza metabolismul corpului, ceea ce inseamna ca organismul arde mai eficient caloriile si grasimile.

Imbunatateste sistemul imunitar

Cand joci baschet sau orice alt sport, iti reduci nivelul de stres. Daca nivelul stresului este scazut, ai mai multa energie si te concentrezi mult mai bine pentru a finaliza sarcinile. De asemenea, devii mult mai sociabil, lucru care la randul sau ajuta la prevenirea depresiei. Cand stresul este scazut, sistemul imunitar primeste si un impuls.

Intareste forta corpului

Practicand baschet, iti antrenezi tot corpul. Acest lucru ajuta la dezvoltarea muschiilor mai putin lucrati. Te poate ajuta sa-ti dezvolti spatele, gatul, deltoizii si muschii trunchiului. De asemenea, iti intareste picioarele, iar aruncatul la cos si driblingul ajuta la intarirea bratelor, muschilor mainii si flexorilor incheieturii.

Imbunatatirea coordonarii

Urmatorul mare beneficiu pe care il poti obtine din jocul de baschet este acela ca iti imbunatatesti considerabil capacitatea de coordonare. Baschetul implica multe pase, aruncari, prinderi, alergare si depasirea altor jucatori in diferite moduri.

La fel ca in cazul muschilor, cu cat antrenam toate aceste miscari, cu atat le facem mai bine cu trecerea timpului. Unul dintre lucrurile care necesita cea mai mare coordonare in baschet este driblingul, lucru care poate fi destul de greu la inceput, dar pe masura ce il exersezi, il vei realiza mai bine si, dupa un timp, nici nu va trebui sa te uiti la minge pentru a-l face.

Efectele acestui sport asupra coordonarii mana-ochi

Ideea este ca pentru a practica baschet, trebuie sa avem o buna coordonare mana-ochi, iar acest lucru este excelent, deoarece aceste abilitati se transfera in viata de zi cu zi. Multe activitati diferite din viata de zi cu zi necesita o excelenta coordonare mana-ochi si nu exista o modalitate mai buna de a o antrena decat prin baschet.

Stimuleaza dezvoltarea mentala

Baschetul este un joc cu ritm rapid, iar acest lucru necesita o multime de abilitati fizice. Este, de asemenea, un joc ideal pentru minte. Iti cere sa te concentrezi mai bine, astfel incat sa poti realiza cu exactitate si rapid actiunea pe teren si sa iei decizii eficiente in timp ce esti in posesia mingii. De asemenea, iti cere sa te antrenezi, astfel incat sa poti observa constant adversarii si coechipierii si sa iei decizii rapide pe baza actiunilor lor.

Dezvolta autodisciplina si concentrarea

Ca si in cazul altor sporturi, exista reguli care trebuie respectate atunci cand joci baschet. Cand incalci aceste reguli, se poate ajunge la sanctiuni atat pentru tine, cat si pentru echipa ta. Te ajuta sa-ti dezvolti autodisciplina, care este extrem de importanta, deoarece te incurajeaza sa fii mai competitiv si mai corect in acelasi timp. De asemenea, iti pastreaza mintea concentrata si alerta.

Imbunatateste orientarea in spatiu

Baschetul este un joc care necesita constientizare spatiala. Trebuie sa stii unde esti pozitionat pentru a realiza lovitura perfecta sau pentru a te apara eficient. Cand esti constient de zona in care te afli, vei sti exact unde trebuie sa ajungi cand coechipierul sau adversarul paseaza mingea. Atunci cand iti imbunatatesti aceasta capacitate, iti vei pastra, de asemenea, echilibrul.

Iti ridica nivelul de incredere

Unul dintre cele mai bune beneficii ale jocului de baschet este ca iti ridica nivelul de incredere. Prin faptul ca esti un jucator bun si un membru al unei echipe grozave, iti imbunatatesti respectul de sine. Acest lucru te ajuta sa castigi mai multa incredere in tine. Atunci cand iti sporesti increderea de sine, creste si increderea in abilitatile pe care le ai. Cu cat esti mai increzator, cu atat vei putea sa infrunti viata cu o dispozitie mai buna. Acest lucru are un efect pozitiv asupra fiecarui aspect al vietii.

Concluzii

Datorita actiunii rapide specifice a acestui sport, baschetul este unul dintre cele mai interesante jocuri de practicat si vizionat din lume. Faptul ca ofera numeroase beneficii este un bonus excelent. Nu este de mirare ca multi oameni cunoscuti ai lumii, de la presedinti la actori, au inclus baschetul in programul lor de antrenament obisnuit pentru a se mentine fizic si mental in forma. Este un joc minunat atat pentru adulti, cat si pentru copii. Daca sunteti in cautarea unui sport care ofera multiple beneficii, atat fizice, cat si mentale, baschetul este una dintre alegerile potrivite.

Baschetul pentru copii

Copiii activi fizic vor deveni, cel mai probabil, adulti activi, iar copiii de astazi au o multitudine de optiuni atunci cand vine vorba de alegerea sporturilor pe care doresc sa le joace.

Motive pentru care cei mici sa aleaga baschetul

Baschetul este un sport de inalta intensitate si unul care pune in miscare tot corpul. Baschetul implica alergare, sarituri, abilitati de coordonare mana-ochi, dribling, pase si aruncarea mingii. In plus, deplasarea continua in joc ii va ajuta pe cei mici sa-si sporeasca nivelul de rezistenta si dezvoltare musculara.

Ridica nivelul de sportivitate

Aceasta este o abilitate vitala valabila atat pe teren, cat si in afara acestuia. Jucatorii sunt invatati sa stranga intotdeauna mana cu adversarii si cu arbitrii dupa fiecare meci si sa isi asume responsabilitatea pentru propriile performante si nu sa-i invinovateasca pe ceilalti pentru nereusite.

Imbunatateste dezvoltarea sociala si abilitatile de lucru in echipa

Practicarea unui sport de echipa, cum este baschetul, este o oportunitate excelenta pentru copii de a lega prietenii de durata cu colegii de echipa si de a intra in contact cu antrenori si jucatori mai mari, care pot fi modele pentru jucatorii mai tineri. De asemenea, cei care fac parte dintr-o echipa sportiva au ocazia de a colabora pentru a-si atinge obiectivele si de a se sustine unii pe ceilalti. Baschetul ii invata pe copii importanta abilitatilor de comunicare si eficacitatea muncii in echipa.

Mici baschetbalistii au ocazia sa-si creasca stima de sine

Implicarea in sport este foarte buna pentru formarea caracterului copilului, iar acest lucru poate contribui enorm la respectul de sine. Cei mici ajung sa constientizeze ca au anumite abilitati, iar acest lucru le sporeste nivelul de incredere in sine.

Riscuri

Baschetul este un sport de contact. Dar, spre deosebire de fotbalul american sau hochei, participantii poarta foarte putine echipamente de protectie, ceea ce face ca accidentarile sa fie destul de frecvente.

Entorse la glezne

Entorsa de glezna este de departe cea mai frecventa accidentare suferita pe parchetul terenului de baschet. Opririle bruste si aterizarile incomode pun presiune maxima asupra tendoanelor si ligamentelor, ceea ce expune aceste structuri la rupturi partiale si complete.

Leziuni la genunchi

Din nefericire, leziunile la genunchi sunt la fel de frecvente ca in cazul altor sporturi. Articulatia genunchiului suporta cea mai mare parte a greutatii corpului, ceea ce il face predispus la o multime de probleme, cum ar fi entorsele si rupturile de ligamente.

Accidentari la nivelul fetei si gurii

Din cauza lipsei de protectie, jucatorii de baschet sunt vulnerabili la loviturile de cot si de cap ale adversarului.

Leziuni la maini

Daca nu mai poti folosi una dintre maini, nu vei mai putea practica acest sport care pune un accent mare pe manevrarea, aruncarea si pasarea mingii.

Accidentari la nivelul umerilor

Din cauza prea multor aruncari vei putea suferi o accidentare la umar, cum ar fi bursita.

Leziuni la picior

Picioarele sunt formate din oase, articulatii, tendoane si ligamente, asa ca nu este de mirare ca se pot accidenta usor. Picioarele jucatorilor de baschet absorb o cantitate imensa de presiune, mai ales din cauza sariturilor.

 

Referinte:

  1. https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/basketball-health-benefits
  2. https://www.stylecraze.com/articles/amazing-health-benefits-of-playing-basketball/
  3. https://www.decathlon.com/blogs/sports-advice/what-are-the-benefits-of-basketball
  4. https://www.fitandme.com/benefits-of-basketball/
  5. https://springfield.edu/where-basketball-was-invented-the-birthplace-of-basketball
  6. https://basketballqld.com.au/why-you-should-get-your-kids-into-basketball/
  7. https://jagonept.com/2016/01/biggest-injury-risks-for-basketball-players-and-how-to-prevent-them/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma