Rozaceea – simptome, cauze, tratament si masuri de prevenire

Pete rosii in obraji, pe nas si pe frunte. Cu timpul se extind catre urechi, pe piept si pe spate, transformandu-se in umflaturi si pustule. Ochii pot sa fie inflamati si iritati sau pielea sa se ingroase. Sunt cele patru forme ale rozaceei, o boala dermatologica ce nu trebuie ignorata. In cele ce urmeaza afli mai multe despre cauzele care duc la aparitia rozaceei, care sunt simptomele si detalii despre formele afectiunii, precum si informatii despre cum se trateaza si care sunt masurile de prevenire a bolii.

Cuprins:

  1. Ce este rozaceea
  2. Care sunt simptomele rozaceei
  3. Cauzele aparitiei rozaceei
  4. Forme de rozacee
  5. Cum se trateaza rozaceea
  6. Cum poate fi prevenita aparitia rozaceei

Ce este rozaceea

Rozaceea este o afectiune cronica frecventa ce afecteaza in special pielea de pe fata, indiferent ca este vorba despre ten gras sau uscat. Pe nas, obraji, barbie si pe frunte apar pete rosii care, cu timpul, devin mai intense. Vase capilare mici se sparg si sunt vizibile. In unele cazuri rozaceea poate sa apara pe piept, pe spate sau pe gat. Sunt situatii, dupa cum vei afla in continuare, in care sunt afectati ochii, apare acneea sau pielea de pe nas, in special, se ingroasa.

Boala dermatologica necontagioasa, rozaceea se poate agrava, afectand iremediabil tenul, care nu se mai poate regenera. Aceasta daca nu este tratata pentru mult timp de la aparitia primelor semne. Simptomele pot sa apara si sa dispara pentru o vreme, pentru ca dupa un timp sa revina. De asemenea, o persoana poate dezvolta mai multe forme ale bolii, cu manifestari aproape similare.

Care sunt simptomele rozaceei

Simptomele rozaceei variaza de la persoana la persoana si, de cele mai multe ori, nu toate semnele bolii sunt vizibile. Ele pot sa apara nu doar la nivelul fetei, ci si al gatului, urechilor, pieptului sau spatelui. Totusi, rozaceea intotdeauna implica cel putin una dintre manifestarile primare de mai jos. Cu timpul, pot sa apara si simptome secundare.

Manifestari primare ale rozaceei:

  • roseata temporara – cei mai multi oameni care dezvolta boala au un istoric bogat in ceea ce priveste inrosirile de la nivelul pielii. Roseata de pe fata, care poate sa apara si sa dispara, este unul dintre primele semne ale acestei afectiuni dermatologice de obicei;
  • roseata persistenta – in acest caz par ca ar fi arsuri solare sau imbujorari care, insa, nu trec;
  • umflaturi si pustule (cosuri) – in unele situatii apar umflaturi si pustule care sunt asemanatoare acneei, dar care pot fi simptome ale rozaceei. Aceasta mai ales daca exista si senzatia de arsura sau intepatura. In plus, diferenta dintre un ten acneic si rozacee este ca in cazul cosurilor sunt prezente si puncte negre, in vreme ce in cazul rozaceei, nu;
  • vase capilare mici, vizibile – vasele capilare mici devin vizibile la cei mai multi oameni care dezvolta rozacee.

Alte simptome care pot fi semnele rozaceei:

  • iritatii ale ochilor – ochii pot sa fie iritati si sa lacrimeze sau sa se inroseasca. La nivelul pleoapelor pot sa apara roseata, diverse forme de urcior sau chisturi. Daca nu este tratata, rozaceea oculara poate afecta vederea;
  • arsuri si intepaturi – la nivelul fetei pot sa apara senzatii de arsura, intepatura, mancarime sau de ingrosare a pielii;
  • aspect de ten uscat – mai ales partea centrala a tenului are un aspect aspru, ceea ce da senzatia ca este foarte uscat;
  • placi rosiatice – in jurul petelor rosiatice se dezvolta zone de piele rosie, fara sa evolueze in vreun fel;
  • ingrosarea pielii – in cazurile grave de rozacee pielea se ingroasa, in special pe nas, si poate duce la aparitia rinofimei (afectiune cutanata ale carei consecinte sunt hipertrofierea si deformarea nasului);
  • umflaturile – umflaturile sau inflamatiile epidermei de la nivelul fetei pot sa apara independent sau odata cu alte simptome ale rozaceei.

Care sunt cauzele aparitiei rozaceei

Potrivit specialistilor de la WebMD, oamenii de stiinta nu au stabilit cu exactitate care sunt cauzele aparitiei rozaceei. Totusi, exista cateva teorii despre ce anume ar putea declansa boala:

  • factorul ereditar – desi nu este o mostenire genetica, poate exista o predispozitie genetica (se refera, de fapt, la interactiunea dintre factorii genetici si cei de mediu, favorizanti);
  • in cazul rozaceei care dezvolta si acnee, sistemul imunitar se pare ca reactioneaza exagerat la o bacterie numita Bacillus oleronius;
  • infectii bacterieneHelicobacter Pylori, bacterie ce se regaseste in intestine si care poate provoca ulcerul gastric, si Demodex folliculorum, un germen care se afla in flora tegumentara normala, sunt asociate cu dezvoltarea unor forme ale bolii;
  • catelicidina – o proteina ce previne, in mod normal, infectiile dermatologice, poate fi o cauza a rozaceei la anumite persoane;
  • teoria vasculara – ar fi vorba despre raspunsul exagerat al organismului la stimuli care dilata vasele de sange, cum sunt diferentele de temperatura.

Retine, insa, ca niciuna dintre teoriile de mai sus nu reprezinta o certitudine si ca mai sunt necesare studii care sa sustina un argument sau altul. Pana sa avem o cauza clara, exista mai multi factori interni si externi care favorizeaza aparitia sau agravarea rozaceei. Iata care sunt:

Factori interni care duc la aparitia rozaceei

Printre factorii interni care favorizeaza aparitia sau agravarea simptomelor rozaceei se numara:

  • tulburarile endocrine (aparute odata cu instalarea menopauzei);
  • afectiunile gastrointestinale cum sunt gastrita, sindromul colonului iritabil, tulburarile de tranzit;
  • dilatarea vaselor de sange capilare.

Factori externi care favorizeaza dezvoltarea rozaceei

In ceea ce priveste factorii externi care favorizeaza aparitia si evolutia rozaceei, printre acestia sunt:

  • consumul indelungat de alcool si tutun;
  • automedicatia – daca nu este tratata corect, boala se poate agrava;
  • poluarea;
  • expunerea exagerata la soare;
  • conditiile climatice din sezonul rece;
  • anumite produse cosmetice care au in componenta substante chimice agresive;
  • stresul, insomniile pot perturba sistemul nervos, iar organismul poate reactiona la nivelul epidermei;
  • roseata cuperotica poate fi agravata daca te speli pe fata cu apa dura, foarte fierbinte.

Forme de rozaceea

Exista patru forme de rozacee si este important de stiut ca unele dintre simptome sunt comune. Nu este obligatoriu sa treci prin toate formele si stadiile bolii, de la cele mai usoare, la cele mai severe. Este posibil ca, in timp, sa treci de la o forma la alta. De asemenea, toate manifestarile difera de la o persoana la alta si pot fi agravate de mostenirea genetica si de nerespectarea recomandarilor medicilor.

Rozaceea vasculara (eritemato-telangiectazica) – la nivelul fetei, al nasului si al fruntii apar pete rosii (mici vase capilare care se sparg). Pielea este usor umflata si, adesea, este uscata, aspra si se descuameaza. La nivelul fetei pot sa apara usturimi, intepaturi, mancarimi. Aceasta forma de rozacee este cunoscuta si sub denumirea de cuperoza si este cea mai usoara manifestare a bolii.

Rozaceea asemanatoare acneei (papulo-pustuloasa) – pe fondul rosetii persistente si al umflaturilor de la nivelul obrajilor, barbiei si fruntii pot fi observate mici denivelari rosii (papule), unele avand pe suprafata mici cosuri (pustule). La fel ca in cazul cuperozei, tenul este uscat, aspru, se descuameaza si apar usturimi, intepaturi si mancarimi.

Rozaceea care ingroasa pielea (fimatoasa) – este o forma rara a bolii, care apare cu precadere la barbati. In mod normal, mai inainte apar alte tipuri de rozacee. In aceasta situatie pot fi observate vase capilare mici, sparte, pielea poate avea aspect uleios si cu pori mari. Se umfla si incepe sa se ingroase in zona fruntii, a obrajilor si a barbiei, a urechilor, dar mai ales a nasului.

Rozaceea oculara – in cazul in care rozaceea afecteaza ochii, acestia devin foarte umezi, rosii si apare senzatia ca ai avea nisip in ei. Pot sa usture, sa simti ca te ard, te inteapa sau ca devin foarte uscati. Este posibil ca vederea sa nu mai fie clara si sa intervina hipersensibilitatea la lumina. La nivelul pleoapelor se pot vedea vase capilare sparte si mici chisturi.

Cum se trateaza rozaceea

Nu exista teste medicale pentru diagnosticarea rozaceei, dar medicul specialist poate recurge la analize ca sa elimine alte posibile afectiuni care au simptome asemanatoare cum sunt lupusul, alergiile sau dermatita atopica, de pilda. De asemenea, este bine de stiut ca toate tratamentele care exista nu vindeca boala, ci doar amelioreaza simptomele si stopeaza evolutia rozaceei. Prin urmare, este foarte important sa consulti medicul specialis, care sa iti recomande metoda de tratament care ti se potriveste. Tratamentul rozaceei include, in mare, medicamente sau interventii chirurgicale.

In ceea ce priveste medicamentele, uneori medicii prescriu medicatie orala si topica pentru a tratata umflaturile, inflamatiile si roseata. Tratamentul medicamentos poate tine boala sub control si chiar in remisie (simptomele nu mai sunt vizibile).

In cazurile grave se poate recurge la interventii chirurgicale (laser) pentru indepartarea vaselor de sange vizibile si inestetice, limitarea extinderii zonelor rosii de pe fata sau pentru corectarea nasului desfigurat.

In tratamentul rozaceei este foarte importanta o ingrijire atenta a tenului. Specialistii fac o serie de recomandari in acest sens:

  • folosirea sapunurilor, lotiunilor si a cremelor hipoalergenice, fara alcool, adica a unor produse pentru tenul sensibil;
  • evitarea produselor cosmetice abrazive, ca sa nu se inchida porii;
  • spalarea tenului cu grija, nu foarte energic;
  • folosirea constanta a cremelor de protectie solara pe baza de dimeticon, ciclometicon, dioxid de titan, oxid de zinc;
  • spalarea cu atentie a ochilor si folosirea lacrimilor artificiale (atunci cand e vorba de rozacee oculara);
  • evitarea compreselor sau spalarea ochilor sau a zonelor rosii cu ceai de musetel;
  • evitarea factorilor de risc cum sunt: alcoolul, condimentele, parfumurile, expunerea la soare, baile fierbinti, cosmeticele, medicatie vasodilatatoare sau antihipertensiva;
  • consumul zilnic de fructe si legume proaspete, uleiuri presate la rece cu un continut bogat de Omega 3 si Omega 6.

Terapii naturiste

Pe langa toate acestea, expertii de la Mayo Clinic mentioneaza si cateva metode de ameliorare a simptomelor rozaceelor care tin de medicina alternativa, insa recomanda ferm sa iti consulti intotdeauna medicul inainte de a recurge la diete cu suplimente alimentare sau la terapiile alternative:

  • masajul – masarea usoara a fetei, in fiecare zi, poate contribui la reducerea inflamatiilor. Maseaza circular, cu buricele degetelor, pornind din centrul fetei spre urechi;
  • terapiile alternative cu argint coloidal, ulei de emu, laur sau oregano au fost identificate ca posibile tratamente ale rozaceei, dar nu exista dovezi stiintifice clare ca substantele pe care le contin sunt intr-adevar eficiente.

Masuri de prevenire a aparitiei rozaceei

Cu toate ca nu exista o modalitate prin care sa poti preveni rozaceea, daca se intampla sa ai o astfel de afectiune dermatologica este indicat sa tii cont de anumite reguli ca sa iti cresti sansele de a mentine remisia cat mai mult timp. Acestea se refera, de fapt, la identificarea si evitarea stilului de viata sau a factorilor de mediu care duc la aparitia si la evolutia bolii. Iata, mai jos, cateva lucruri pe care ar fi bine sa le eviti:

  • expunerea la soare, la vant puternic si la schimbari bruste de temperatura;
  • stresul emotional;
  • exercitiile fizice solicitante;
  • consumul de alcool, in special al vinului rosu;
  • alimentele si bauturile fierbinti;
  • mancarurile picante.

Rozaceea este confundata, deseori, cu acneea, reactiile alergice sau alte probleme dermatologice. Prin urmare, este foarte important sa recurgi la sfaturile medicilor de specialitate pentru stabilirea unui diagnostic corect si a metodelor de tratament potrivite. Rozaceea poate sa afecteze pe oricine si simptomele pot sa fie vizibile de la cateva saptamani pana la mai multe luni, sa se diminueze sau sa dispara complet o perioada pentru ca dupa un timp sa reapara. Nu exista o cauza bine conturata si nici remediu, dar daca tii cont de recomandarile specialistilor poti tine boala sub control, iar manifestarile ei nu vor mai fi la fel de dure.

Steluta Indrei

Licentiata in Jurnalism, are o experienta profesionala de 17 ani in presa de sanatate. A scris la Jurnalul National, din 2003 pana in 2011, perioada in care a contribuit la realizarea Jurnalului de Sanatate, primul supliment de sanatate al unui cotidian central. Pasionata de domeniul medical si de un stil de viata sanatos, si-a continuat cariera ca redactor-sef la publicatia Doctorul Meu, dupa care a activat in cadrul redactiilor Adevarul, Ziarul de Sanatate, DC News si DC Medical. In prezent isi desfasoara activitatea publicistica pe site-urile Sfaturi Medicale si Mami si Copilul.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma