Periajul uscat al pielii – beneficii si recomandari

Periajul uscat al pielii poate avea o serie de beneficii si este usor de inclus in rutina de ingrijire a pielii. Iata ce beneficii are si cateva recomandari utile.

Cuprins:

1. Ce este periajul uscat?
2. Ce beneficii poate avea?
3. Periajul uscat – pasi si recomandari

Ce este periajul uscat?

Periajul uscat al pielii este practic un masaj corporal cu o perie uscata, ce poate ajuta la eliminarea pielii moarte, favorizeaza circulatia si imbunatateste aspectul pielii. Ideea generala din spatele periajului uscat al corpului este ca exfoliaza pielea prin indepartarea celulelor moarte, lasand astfel pielea mai fina. Se foloseste o perie de corp – perie de baie pentru exfoliere sau perie masaj uscat.

Ce beneficii poate avea?

Periajul uscat al pielii este un pas simplu si rapid pe care il puteti adauga in rutina zilnica pentru a mentine o piele sanatoasa. Iata cateva dintre posibilele beneficii ale periajului uscat al pielii:

Exfoliere si detoxifierea pielii

Periajul uscat al pielii ofera multiple beneficii, principalul fiind exfolierea. Se indeparteaza celulele uscate si moarte ale pielii, care fac pielea sa fie aspra, uscata si lipsita de stralucire, in special in zone precum genunchii, coatele si gleznele. Dupa periaj, pielea ramane mai neteda si moale. De asemenea, pentru ca nu mai este prezenta pielea moarta care blocheaza porii, pielea va fi mai capabila sa respire mai usor si sa absoarba mai bine nutrientii si umezeala.

Actiunea mecanica a periajului uscat este benefica pentru exfolierea pielii aspre si uscate. Desfunda porii in procesul de exfoliere si ajuta la detoxifierea pielii prin cresterea circulatiei sangelui si imbunatatirea fluxului/drenajului limfatic. Pe langa exfoliere, periajul uscat favorizeaza circulatia la nivelul pielii. Circulatia crescuta poate ajuta la reinnoirea celulelor si creste drenajul limfatic, ceea ce duce la eliminarea toxinelor si a deseurilor care se pot acumula.

Stimularea sistemului nervos

Sistemul nervos joaca un rol major in functionarea intregului corp, iar majoritatea terminatiilor nervoase sunt in apropierea pielii. Periajul uscat poate imbunatati starea de bine deoarece are beneficiul suplimentar de a stimula sistemul nervos. De asemenea, poate oferi o stare generala de bine, la fel ca un masaj clasic.

Pielea mai neteda

Indepartarea celulelor moarte ale pielii poate lasa pielea mai neteda si mai moale. De asemenea, poate oferi temporar pielii un aspect mai luminos.

Diminuarea aspectului celulitei

Un alt beneficiu al periajului uscat este reducerea depozitelor de grasime. Aceste depozite de grasime sunt cauza celulitei, iar circulatia crescuta si miscarile de periaj pot ajuta la diminuarea aspectului celulitei.

Un moment de relaxare

Periajul uscat al pielii, mai ales atunci cand este facut la inceputul zilei, este o modalitate excelenta de a relaxa atat mintea si corpul. Stim cu totii cat de relaxant poate fi un masaj, iar periajul uscat este in esenta o forma de automasaj. Periajul pielii poate reduce tensiunea musculara, poate ameliora stresul si ne revitalizeaza.

Poate favoriza absorbtia nutrientilor in piele

Un amestec de celule moarte ale pielii, fire de par crescute sub piele, poluarea si transpiratia ne pot bloca porii. Uneori, dusul zilnic obisnuit poate sa nu fie suficient pentru a elimina complet aceste blocaje. Cand se intampla acest lucru, pielea nu poate absorbi eficient nutrientii vitali si substantele de care corpul are nevoie. Periajul frecvent uscat al pielii poate ajuta la curatarea si deschiderea porilor pentru a elimina deseurile si pentru a absorbi nutrientii, umezeala si pentru o stare generala de bine.

Periajul uscat – pasi si recomandari

Se recomanda ca periajul uscat sa fie facut inainte de dus, cand pielea este uscata. Se foloseste o perie pentru masaj uscat – masati usor pielea cu miscari circulare in sus, incepand de la picioare. Aplicati o presiune usor ferma pe tot parcursul masajului si ajustati dupa preferinte. Masati toate zonele, de la gambe si coapse, pana la spate, abdomen, piept si brate, umeri si gat. Evitati sa folositi o perie uscata pentru corp pe fata, deoarece pielea de pe fata este mult mai sensibila. Pentru ten optati pentru o perie uscata speciala pentru fata, cu peri mai moi.

Reduceti presiunea daca observati ca periajul uscat va irita pielea. Dupa fiecare utilizare, curatati peria pentru a indeparta celulele si resturile de piele moarta si asigurati-va ca verificati instructiunile specifice ale periei pentru o ingrijire si dezinfectare corecta pe termen lung. La final faceti un dus si apoi uscati pielea cu un prosop. Dupa dus, nu uitati sa aplicati o lotiune hidratanta sau un ulei de corp pentru a hidrata pielea. Daca periajul uscat este neplacut, dur, dureros sau provoaca roseata sau inflamatie, incercati miscari mai usoare. Daca aceste senzatii sau simptome continua, nu mai faceti masaj uscat sau schimbati peria.

Intregul proces de periaj ar trebui sa dureze aproximativ 5 minute, nu foarte mult. Se recomanda periajul uscat o data pe saptamana pentru inceput. Ulterior puteti face de cateva ori pe saptamana, in functie de nevoi si preferinte. Evitati zonele sensibile sau cu leziuni, eruptii, rani, taieturi, infectii.

Cum alegi peria pentru periaj uscat?

Periajul uscat poate fi bland sau dur, in functie de peria folosita si de presiunea aplicata. Din acest motiv, este bine sa testati cateva perii diferite pentru a gasi una care sa fie potrivita. De obicei se recomanda o perie cu peri naturali. Acestea sunt fabricate din surse vegetale precum iuta, sisal si fibre de cactus. O perie cu maner lung faciliteaza accesul la zone precum spatele, umerii si picioarele. De asemenea, evitati periajul uscat, mai ales cu presiune mare, pe zonele cu alunite, negi sau alte excrescente ale pielii.

Este important sa pastrati peria uscata curata pentru a reduce riscul de infectie. Nu folositi peria in comun cu alte persoane si curatati-o atent dupa fiecare utilizare.

Citeste si: Baia relaxanta – beneficii pentru sanatate si starea de bine

Efecte adverse posibile

In cele mai multe cazuri, periajul uscat este sigur si nu produce efecte adverse. Cu toate acestea, exista cateva lucruri de care trebuie sa tineti cont pentru a va proteja pielea. Cel mai frecvent efect secundar al periajului uscat este iritarea pielii. Acest lucru este mai probabil sa se intample daca periati prea tare, periati prea des sau daca pielea este deosebit de sensibila.

De asemenea, periajul uscat poate lasa pielea uscata. Este important sa folositi un anumit tip de produs hidratant dupa sesiunea de periaj uscat pentru a preveni acest lucru. Periajul uscat nu este indicat in caz de eczeme, psoriazis, eruptii cutanate, rani, arsuri solare sau iritatii. Daca aveti pielea foarte sensibila, periajul uscat poate fi prea dur.

Surse foto: Pexels

 

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma