Durerile de gambe pot cauza un usor disconfort sau pot fi suficient de severe incat pot impiedica o persoana sa mearga. Aflati mai multe despre tipurile de dureri de gambe din materialul urmator.

Cuprins:

  1. Informatii generale
  2. Cauze
  3. Boli in care apare durere de gamba
  4. Simptome
  5. Diagnostic
  6. Tratament
  7. Sfaturi pentru prevenirea durerilor de gambe

Informatii generale

Ajungeti seara acasa si va simtiti picioarele umflate? Va dor picioarele, mai ales la sfarsitul unei zile de lucru? Durerea este felul organismului de a va transmite ca este ceva in neregula. Cel mai probabil, stilul de viata…

Gamba este situata in partea din spate a piciorului, chiar sub genunchi si este alcatuita din trei muschi (gastrocnemian, solear, plantar). Durerea de picioare poate fi provocata de lezarea acestor muschi, dar si de alte conditii care afecteaza vasele de sange, nervii sau tesuturile care inconjoara muschii gambei. Exista o multitudine de diagnostice posibile, de la o intindere sau o ruptura musculara pana la dislocarea unui cheag de sange. De aceea, medicul trebuie sa cunoasca simptomele disconfortului creat, de exemplu, tipul durerii (ascutita, crampe) si intensitatea (usoara sau severa), pentru a intelege care sunt cauzele aparitiei durerilor de gambe.

In mod normal, tratamentul depinde de diagnosticul oferit de medic, insa aceste dureri pot fi combatute prin terapii precum odihna, aplicarea ghetii si medicamente antiinflamatoare.

Cauze

Durerile de gambe pot fi un simptom al unor boli grave, cum ar fi trombozele venoase (tromboflebite). Cereti sfatul medicului!

Durerea de gamba si senzatia de ”picioare umflate” sunt, cel mai frecvent, rezultatul stazei venoase. Aceasta apare cand circulatia sangelui venos nu decurge cum ar trebui, in cazul de fata, la nivelul gambelor. Staza venoasa apare in obezitate, in sarcina, in sedentarism, in cazul celor care stau in picioare mult timp sau in cazul celor care petrec mult timp in pozitia sezand (la birou, in timpul sofatului etc). In timp, staza venoasa netratata poate evolua spre formarea de varice (dilatatii venoase).

Boli in care apare durere de gamba

Crampe musculare

Crampele musculare se traduc prin contractarea fortata si involuntara a unui muschi care nu se relaxeaza. Crampele musculare pot aparea la nivelul oricaror muschi, insa crampele picioarelor sunt cele mai frecvente.

Crampele musculare sunt extrem de frecvente, fiecare om confruntandu-se cu aceasta situatie cel putin o data de-a lungul vietii. Atunci cand sunt folositi muschii care pot fi controlati in mod voluntar, cum ar fi cei ai bratelor si picioarelor, acestia se contracta si se relaxeaza alternativ atunci cand membrele sunt miscate. Muschii care sustin capul, gatul si trunchiul se contracta similar, intr-un mod sincronizat pentru a mentine postura corpului. Un muschi (sau chiar cateva fibre musculare) care se contracta involuntar se afla intr-un spasm. Daca spasmul este fortat si sustinut, acesta se transforma in crampa musculara. Aceasta determina o intarire vizibila sau palpabila a muschiului afectat.

Cauze ale crampelor musculare

Crampele pot fi de asemenea declansate de deshidratare, leziuni musculare si deficiente minerale. Cauzele mai grave ale crampelor musculare sunt:

Intinderea musculara

Intinderile musculare apar, de obicei, ca urmare a oboselii, a suprasolicitarii sau a utilizarii necorespunzatoare a unui muschi. De exemplu, muschii gambei pot fi afectati de inceperea unui nou tip de exercitii fizice sau amplificarea exercitiilor care solicita in mod semnificativ picioarele, cum ar fi alergatul, inotul, ciclismul si ridicatul greutatilor.

De obicei, persoanele simt imediat o intindere musculara prin aparitia brusca a durerii si a  miscarii limitate.

Intinderile usoare pana la moderate pot fi tratate cu succes acasa prin aplicarea ghetii, caldurii si prin administrarea de medicamente antiinflamatoare. Intinderile severe pot necesita tratament medical.

Tendinita Achileana

Tendonul lui Ahile este cel mai mare tendon din corpul uman, acesta legand muschii gambei de osul calcaiului.

Daca muschii gambei sunt foarte intinsi, acest lucru poate pune o presiune suplimentara asupra tendonului lui Ahile. Ca urmare, o persoana poate suferi dureri de gambe.

Tendinita lui Ahile poate aparea la persoanele care au inceput recent un program de exercitii fizice sau care fac exercitii repetitive.

Stretching-ul poate ajuta adesea la reducerea simptomelor.

Sciatica

Sciatica este un rezultat al problemelor la nervul sciatic, cel care controleaza muschii din partea inferioara a piciorului si din spatele genunchiului. Aceasta afectiune poate provoca durere, amorteala si furnicaturi la nivelul spatelui inferior, care se pot intinde pe picior catre gamba si alti muschi.

In cazuri mai severe, poate fi necesara interventia chirurgicala pentru tratarea sciaticii.

Contuzie

Contuziile sau vanataile apar din cauza unui traumatism provocat de o cadere, o taietura sau o lovitura. In urma traumatismului, vasele de sange de sub piele se sparg, dand nastere unui hematom. Vanataile se vindeca de obicei de la sine.

Neuropatia diabetica periferica

Neuropatia diabetica periferica este o leziune nervoasa care afecteaza picioarele, gambele, bratele si mainile. Aceasta afectiune este o complicatie des intalnita a diabetului zaharat care apare in urma supraexpunerii la zaharul din sange, factorilor genetici sau a inflamatiilor nervoase. Alte simptome ale neuropatiei diabetice periferice includ:

  • durere ascutita
  • crampe musculare
  • slabiciune musculara
  • pierderea echilibrului si a coordonarii
  • amorteala
  • capacitatea redusa de a simti durerea sau modificarile de temperatura

Tromboza venoasa profunda

Un tromb venos reprezinta un cheag de sange (tromb) care se formeaza in interiorul unei vene. Tromboza este un termen medical folosit pentru a descrie un cheag de sange care apare in interiorul unui vas de sange. Cel mai des intalnit tip de tromboza venoasa este tromboza venoasa profunda.

Tromboza venoasa profunda (TVP) consta in formarea unui cheag de sange (tromb) intr-una din venele profunde din corp. Tromboza venoasa profunda tinde sa apara in venele picioarelor, cum ar fi venele poplitee sau femurale, precum si venele profunde de la nivelul bazinului.

Simptomele TVP

Daca apar, semnele si simptomele pot include:

  • Umflarea membrului afectat
  • Durere in membrul afectat. La multi pacienti, durerea incepe de la nivelul gambei.
  • Senzatie de caldura la nivelul pielii membrului afectat
  • Inrosirea si decolorarea pielii, mai ales sub genunchi, in spatele piciorului.
  • Dilatarea venelor superficiale ale membrului afectat
  • Senzatie de oboseala in picioare.

Sindromul de compartiment

Sindromul de compartiment este o afectiune grava cauzata de cresterea presiunii in interiorul unui compartiment muscular. De obicei, acest lucru apare la persoanele care au suferit o accidentare majora in zona respectiva, cum ar fi o fractura.

Simptomele sindromului de compartiment pot include:

  • durere severa care nu se amelioreaza dupa odihna sau medicatie
  • amorteala
  • probleme de miscare a zonei afectate
  • umflatura semnificativa in zona muschiului afectat

Varicele

Varicele sau venele varicoase sunt vene mari, umflate, care apar adesea pe picioare, deoarece statul in picioare sau orice solicitare la nivelul lor pot duce la cresterea presiunii din vene. Acestea se dezvolta atunci cand supapele deteriorate ale unei vene ii permit sangelui sa revina.

Factorii de risc pentru varice

  • varsta
  • un istoric familial de vene varicoase
  • fluctuatii ale hormonilor
  • sarcina
  • obezitate
  • lipsa activitatii fizice

Varicele apar cel mai frecvent la nivelul picioarelor si pot provoca dureri, pulsatii, crampe si dureri.

Fasceita plantara

Fasceita plantara reprezinta o inflamatie a tesutului (fascia plantara) care se extinde de la calcai pana la degetele de la picioare.

Afectiunea se manifesta prin dureri de picioare dupa trezire si dificultatile de indoire a piciorului.

Simptome

Durerile de gambe difera de la o persoana la alta, dar de obicei se manifesta ca o durere ascutita insotita de o intindere a muschiului, in partea din spate a gambei. Simptomele care ar putea indica o afectiune mai severa includ:

  • umflaturi
  • dureri in pulpa piciorului
  • o culoare palida a gambei
  • durere de picioare de la genunchi in jos
  • durere de picioare noaptea
  • furnicaturi sau amorteala la nivelul gambei si piciorului
  • dureri de tibie
  • slabiciune a piciorului
  • senzatie de arsura pe picior
  • retentie de fluide
  • val de caldura in picior

Diagnostic

Medicul va efectua, in primul rand, o examinare fizica pentru a determina daca este vorba despre o intindere sau o ruptura musculara.

Daca specialistul constata ca problema este mult mai grava, poate sa comande efectuarea unei scanari cu ultrasunete musculo-scheletala. Astfel, ecografia ar putea identifica urmatoarele afectiuni:

  • claudicatie vasculara
  • tendinita lui Ahile
  • neuropatie diabetica
  • fasceita plantara
  • tromboza venoasa profunda

O ecografie musculo-scheletala poate oferi, de asemenea, indrumari privind terapia cu injectii.

Analize pentru durerile de picioare

Exista doua tipuri de teste speciale folosite pentru a diagnostica durerile de gambe:

  • Testul Thompson: Cu ajutorul acestui test este diagnosticata ruptura tendonului lui Ahile. In cadrul acestuia, medicul strange muschiul gambei in timp ce pacientul sta intins pe masa de examinare cu piciorul atarnand peste margine. Rezultatul este pozitiv (suspiciune de ruptura a tendonului lui Achilles) daca degetele de la picioare nu se indoaie atunci cand muschiul este strans.
  • Testul Garrick: Testul Garrick poate fi util pentru diagnosticarea tendinitei poplitee. In cadrul acestui test, sta intins pe spate pe masa de examinare, cu genunchii si soldurile flexate la 90 de grade. Testul este pozitiv daca rotirea genunchiului (executata de catre medic) produce durere in zona tendonului popliteu.

Tratament

Tratamentul pentru durerea de gambe depinde in intregime de cauza problemei. Prin urmare, este foarte important sa intelegeti cauza simptomelor inainte de a primi tratament.

Odihna

Primul tratament, in majoritatea cazurilor, presupune odihnirea muschilor, necesara pentru a reduce inflamatia acuta. De cele mai multe ori, acesta este singurul remediu necesar pentru ameliorarea durerii de gambe. In cazul in care simptomele sunt severe, poate fi necesara folosirea unor carje.

Aplicarea ghetii si a caldurii

Printre cele mai utilizate tratamente pentru durerile musculare sau de gambe sunt pungile cu gheata sau compresele calde. Este recomandat sa folositi doar una dintre metode, in functie de simptome. De exemplu, pentru a trata intinderile, este mai bine sa aplicati gheata de patru ori pe zi (in reprize de 15-20 de minute) pana cand umflatura dispare.

Incalzirea (stretching-ul)

Unele dintre cauzele durerilor de gambe pot fi remediate prin stretching. De aceea, se recomanda stabilirea unei rutine in acest sens.

Fizioterapie

Fizioterapia este un aspect important al tratamentului pentru aproape toate afectiunile ortopedice. Fizioterapeutii folosesc diferite tehnici pentru a imbunatati forta si pentru a-i ajuta pe pacienti sa-si recapete mobilitatea si sa revina la nivelul la care erau inainte de accidentare.

Medicamente

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, (AINS) sunt printre cele mai prescrise medicamente, in special pentru pacientii cu dureri de gambe cauzate de tendinita sau intinderi musculare, contuzii sau crampe.

Interventia chirurgicala

In rare cazuri, se poate recurge la operatie pentru a trata durerea de gamba. Una dintre exceptiile cunoscute este ruptura tendonului lui Ahile, care necesita o interventie chirurgicala la o zi sau doua dupa accidentare.

Sfaturi pentru prevenirea durerilor de gambe

Ce putem face la munca?

  • descaltati-va sau macar alegeti o incaltaminte lejera; miscati cat mai mult picioarele si degetele si schimbati-le frecvent pozitia picioarelor!
  • alegeti-va un scaun cu un sezut rigid: fiind mai incomod decat scaunele ”directoriale” va va ”imbia” mai des sa faceti pauze.
  • faceti pauze scurte (1-2 minute la fiecare ora) in care sa va dezmortiti picioarele.
  • cand conduceti, faceti pauze la fiecare 1-2 ore, in care sa va invartiti de cateva ori in jurul masinii: va odihniti ochii, va detensionati, si ajutati si sangele sa circule.

Ce putem face acasa?

  • la dus, alternati deasupra picioarelor apa calda cu apa rece, pentru a stimula circulatia.
  • in cada, masati energic picioarele, dinspre degete spre genunchi, pentru a favoriza intoarcerea sangelui spre cord.
  • stati cateva minute cu picioarele mai sus de nivelul capului: pe spatarul canapelei, pe perne etc: circulatia venoasa este favorizata in sens gravitational.

Exercitiul fizic pune sangele in miscare: o jumatate de ora de mers pe jos este obligatorie in fiecare zi!

 

Referinte:

  1. https://www.verywellhealth.com/causes-of-calf-pain-and-treatment-options-2549387
  2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/321446.php
  3. https://www.healthline.com/health/calf-pain
  4. https://www.webmd.com/pain-management/guide/lower-leg-pain-causes-and-treatments
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma