Corticosteroizii – avantaje si dezavantaje

Corticosteroizii sunt adesea denumiti steroizi si sunt medicamente puternice care combat inflamatia. Aflati mai multe despre avantajele si dezvantajele corticosteroizilor din materialul care urmeaza.

Cuprins:

  1. Ce sunt corticosteroizii?
  2. Tipuri de corticoizi
  3. Indicatii
  4. Avantaje
  5. Dezavantaje
  6. Informatii utile

Ce sunt corticosteroizii?

Desi sunt foarte eficienti in combaterea inflamatiei, corticosteroizii va pot creste riscul de dezvoltare a unei infectii.

Corticosteroizii, cunoscuti si sub denumirea de antiinflamatoare steroidiene, sunt medicamente fabricate de om care functioneaza precum cortizonul, acesta fiind un hormon natural care se regaseste in corpul uman.

Aceste medicamente reduc inflamatia, insa afecteaza sistemul imunitar. Sunt diferiti de steroizii „anabolizanti”, din aceasta categorie facand parte corticoizii.

Boli inflamatorii

Sunt utilizati pentru a trata o varietate de afectiuni medicale, printre care:

Tipuri de corticoizi

Corticosteroizii pot fi sistemici sau locali. Corticosteroizii locali vizeaza o anumita parte a corpului. Acestia pot fi aplicati prin intermediul:

  • cremelor pentru piele
  • picaturilor de ochi
  • picaturilor pentru urechi
  • inhalatoarelor cu ajutorul carora sunt tratate afectiunile plamanilor

Corticoteroizii sistemici se deplaseaza prin sange vindecand mai multe parti ale corpului. Acestia pot fi administrati pe cale orala prin intermediul unor medicamente, intravenos sau intramuscular.

Corticosteroizii locali sunt utilizati pentru a trata afectiuni precum astmul si urticaria. Corticosteroizii sistemici trateaza afectiuni precum lupusul si scleroza multipla.

Corticosteroizii pot fi numiti si steroizi, insa nu au nicio legatura cu steroizii anabolizanti. Acestia din urma au rolul de a imbunatati performantele sportive.

Corticosteroizi cunoscuti

Exista un numar de corticosteroizi disponibili, iar printre acestia se numara:

  • Aristocort (topic)
  • Decadron (oral)
  • Mometazona (inhalata)
  • Cotolona (injectabila)

Corticosteroizii sistemici se refera la corticosteroizi care se administreaza oral sau prin injectare si se distribuie la nivelul intregului corp. Aici nu sunt inclusi corticosteroizii care se aplica in ochi, urechi sau nas, pe piele sau care sunt inhalati, desi cantitati mici din acesti corticosteroizi pot fi absorbite in organism.

Corticosteroizii naturali, hidrocortizonul si cortizonul, sunt produsi de partea exterioara a glandelor suprarenale, cunoscuta sub numele de cortex (de aici si numele, corticosteroizi). Corticosteroizii sunt clasificati astfel:

  • glucocorticoizi (antiinflamatori) care suprima inflamatia si imunitatea si ajuta la defalcarea grasimilor, a carbohidratilor si a proteinelor
  • mineralocorticoizi (care retin sarea) – acestia regleaza echilibrul de sare si apa din organism

Corticosteroizii sintetici

Corticosteroizii sintetici imita actiunile corticosteroizilor naturali si pot fi utilizati pentru a inlocui functia corticosteroizilor la persoanele ale caror glande suprarenale nu sunt in masura sa produca suficiente cantitati de corticosteroizi. Cu toate acestea, corticosteroizii sinteticii sunt utilizati mai frecvent in doze mai mari decat cele normale pentru a trata bolile de imunitate, inflamatiile sau pentru a restabili echilibrul dintre sare si apa.

Exemple de corticosteroizi sintetici:

  • betametazona
  • prednison
  • prednisolon
  • triamcinolon
  • metilprednisolon

Unii glucocorticoizi, in plus fata de actiunile lor antiinflamatorii, au proprietati de retinere a sarii, dar sunt utilizati in principal pentru efectele lor antiinflamatorii. Fludrocortizonul, un mineralocorticoid sintetic, are efecte puternice de retentie a sarii cu actiuni antiinflamatorii semnificative si este utilizat in cea mai mare parte pentru capacitatile sale de retentie a sarii.

Exemple de corticosteroizi sistemici (orali si injectabili)

Mai jos puteti gasi o lista a corticosteroizilor sistemici (orali si injectabili) care sunt disponibili in Statele Unite:

Glucocorticoizii:

  • hidrocortizon
  • cortizon (care poate fi gasit sub forma de unguente, creme sau medicamente)
  • prednison
  • prednisolon
  • triamcinolona
  • dexametazona

Mineralocorticoizi:

  • Fludrocortizon

Indicatii

Cum actioneaza corticosteroizii?

Corticosteroizii imita efectele hormonilor pe care corpul dumneavoastra le produce in mod natural in glandele suprarenale, care sunt niste glande mici aflate in partea de sus a rinichilor. Cand este prescris in doze care depasesc nivelul obisnuit din organism, corticosteroizii suprima inflamatia. Acest lucru poate reduce semnele si simptomele afectiunilor inflamatorii, cum ar fi artrita si astmul.

Corticosteroizii suprima, de asemenea, sistemul imunitar, astfel incat pot fi tinute sub control si ameliorate simptomele bolilor autoimune, in care sistemul imunitar ataca in mod eronat propriile tesuturi.

Cum sunt administrati corticosteroizii?

Preparatele corticosteroide sunt utilizate pentru tratarea artritei reumatoide, alergiilor si a numeroaselor alte afectiuni. Acestia, de asemenea, lupta impotriva bolii Addison, o afectiune in care glandele suprarenale nu sunt capabile sa produca nici macar cantitatea minima de corticosteroizi de care organismul are nevoie. Iar aceste medicamente ajuta la suprimarea sistemului imunitar pentru a preveni respingerea organelor la pacientii care sufera operatii de transplant.

Corticosteroizii pot fi luati:

  • Oral. Tabletele, capsulele sau siropurile ajuta la tratarea inflamatiilor si a durerii asociate cu anumite afectiuni cronice, cum ar fi artrita reumatoida si lupusul.
  • Prin inhalare si pulverizare intranazala. Prin aceasta metoda este tinuta sub control inflamatia asociata cu astmul si alergiile nazale.
  • Topic. Cremele si unguentele pot ajuta la vindecarea multor afectiuni ale pielii.
  • Prin injectare. Aceasta forma este adesea folosita pentru a trata semnele si simptomele musculare si articulare, cum ar fi durerea si inflamatia date de tendinita.

Avantaje

Afectiuni ce pot fi tratate cu ajutorul corticosteroizilor

Medicamentele corticosteroide – printre care cortizonul, hidrocortizonul si prednisonul – sunt utile in tratarea multor afectiuni, cum ar fi eruptia cutanata, lupusul si astmul. Dar aceste medicamente prezinta un risc de reactii adverse grave. De aceea, este necesar sa discutati cu medicul dumneavoastra pentru a lua masuri de reducere a acestor efecte secundare, astfel incat beneficiile tratamentului cu corticosteroizi sa depaseasca riscurile.

Inflamatiile periculoase, care afecteaza organele, pot fi reduse rapid cu ajutorul corticosteroizilor intravenosi.

Psoriazisul si uveita pot fi tratate cu creme care contin steroizi si picaturi pentru ochi.

Desi osteoartrita (OA) nu poate fi considerata, de obicei, o forma inflamatorie a artritei, exista o componenta inflamatorie a bolii. De aceea, injectiile cu steroizi facute la nivelul articulatiei unei persoane afectate de osteoartrita pot oferi o usurare rapida si temporara.

Modificarea sistemului imunitar

Prin suprimarea sistemului imunitar la persoanele cu forme autoimune de artrita, corticosteroizii pot schimba cursul bolii. De-a lungul anilor, studiile au aratat dovezi clare ca tratamentul cu corticosteroizi pe termen lung, in doze mici, incetineste progresia artritei reumatoide cu cel putin 50% atunci cand este administrata pacientilor la inceputul dezvoltarii bolii.

Modificarea dispozitiei

Corticosteroizii s-au dovedit a avea un efect asupra dispozitiei pacientilor. Acest lucru poate fi bun sau rau, in functie de modul in care reactionati la medicament. Pentru unii oameni, aceste medicamente ofera o senzatie de buna dispozitie. Sau pot provoca un episod maniacal. In cazul celorlalti, efectul este opus. Medicamentul ii poate deprimaa sau le poate schimba complet dispozitia. In general, aceste efecte de modificare a dispozitiei apar in primele cateva saptamani de tratament, apoi se diminueaza.

Dezavantaje

Corticosteroizii prezinta un risc de reactii adverse, dintre care unele pot provoca probleme grave de sanatate. De aceea, este bine sa stiti ce efecte secundare pot aparea, pentru a lua masuri in privinta controlarii impactului lor.

Efecte secundare ale corticosteroizilor orali

Acest tip de administrare este cel mai probabil sa provoace efecte secundare semnificative, deoarece corticosteroizii orali afecteaza intregul corp si nu o anumita zona. Efectele secundare depind de doza de medicamente administrata si pot include:

  • presiunea crescuta in ochi (glaucom)
  • retentia lichidelor, determinand umflarea picioarelor
  • tensiune arteriala crescuta
  • probleme privind schimbarile de dispozitie, memorie si comportament, dar si alte efecte secundare psihologice, cum ar fi confuzia sau delirul
  • cresterea in greutate, cu depuneri de grasime pe abdomen, fata si pe spatele gatului

Cand utilizati corticosteroizi orali pe termen lung, este posibil sa experimentati:

  • opacifierea lentilei la unul sau la ambii ochi (cataracta)
  • nivel ridicat al zaharului din sange, care poate declansa sau agrava diabetul
  • cresterea riscului de infectii, in special cu microorganisme bacteriene, virale si fungice comune
  • afectarea oaselor (osteoporoza) si fracturi
  • suprimarea productiei hormonale a glandelor suprarenale, care poate duce la o varietate de semne si simptome, printre care oboseala severa, pierderea apetitului, greata si slabiciune musculara
  • subtierea pielii, aparitia vanatailor si vindecare lenta a ranilor

Efecte secundare ale corticosteroizilor inhalatori

Atunci cand utilizati corticosteroizi inhalatori, o parte din medicament se poate depozita in gura si in gat, in loc sa se opreasca in plamani. Acest lucru poate provoca:

  • infectii fungice in gura (aftere orale)
  • raguseala
  • daca va clatiti gura cu apa, nu inghititi – dupa fiecare puf dat de inhalatorul de corticosteroizi, este posibil sa evitati iritarea gurii si gatului.

Unii cercetatori au speculat ca medicamentele inhalate cu corticosteroizi pot incetini ratele de crestere la copiii care se trateaza de astm cu ajutorul acestor remedii.

Efecte secundare ale corticosteroizilor topici

Corticosteroizii topici pot provoca leziuni ale pielii, manifestate prin roseata si/sau acnee.

Efecte secundare ale corticosteroizilor injectabili

Corticosteroizii injectabili pot provoca efecte secundare temporare in apropierea locului in care s-a produs injectarea, printre care depigmentarea si durerea intensa. Alte semne si simptome pot include inrosirea fetei, insomnia si cresterea nivelului de zahar din sange. Medicii limiteaza, de obicei, injectiile cu corticosteroizi la trei sau patru ani, in functie de situatia fiecarui pacient.

Sfaturi pentru a reduce riscul unor efecte secundare ale corticosteroizilor

Pentru ca aceste medicamente cu corticosteroizi sa prezinte riscuri cat se poate de mici:

Incercati doze mai mici sau o administrare intermitenta

Formele mai noi de corticosteroizi au diferite puteri si perioade de actiune. Adresati-va medicului dumneavoastra privind utilizarea unor doze mai mici, a unor medicamente pe termen scurt sau administrarea de corticosteroizi pe cale orala o data la o anumita perioada si nu zilnic.

Optati pentru formele nonorale de corticosteroizi

Corticosteroizii inhalatori folositi pentru tratarea astmului, de exemplu, ajung direct in plamani, reducand expunerea corpului la aceste medicamente si provocand mai putine efecte secundare.

Faceti alegeri sanatoase in timpul terapiei

Cand luati medicamente pe baza de corticosteroizi pentru o perioada lunga de timp, discutati cu medicul dumneavoastra despre modalitatile pe care le aveti la dispozitie pentru a minimiza efectele secundare. Optati pentru o dieta sanatoasa si participati la activitati care va ajuta sa slabiti sau sa va mentineti o greutate sanatoasa si sa va consolidati oasele si muschii.

Luati suplimente de calciu si vitamina D

Tratamentul pe termen lung cu corticosteroizi poate provoca subtirerea oaselor, conditie cunoscuta sub denumirea de osteoporoza. Pentru a combate acest lucru, medicul va poate recomanda suplimente de calciu si vitamina D care va ajuta sa va protejati oasele.

Aveti grija atunci cand intrerupeti tratamentul

Daca luati corticosteroizi pe cale orala pentru o lunga perioada de timp, glandele suprarenale pot produce mai putini hormonii naturali. Pentru ca glandele suprarenale sa aiba timp sa-si recupereze aceasta functie, medicul va poate reduce treptat dozajul. Daca doza este redusa prea repede, glandele suprarenale nu vor avea timp sa se recupereze si, astfel, va puteti simti obositi, puteti avea dureri de corp si stari de ameteala.

Efectuati verificari si controale periodice

Daca urmati un tratament cu corticosteroizi pe o perioada lunga de timp, mergeti la medic in mod regulat pentru a verifica daca ati suferit efecte secundare.

Ce trebuie sa mai aveti in vedere?

Corticosteroizii va pot schimba viata sau va pot salva viata, dar utilizarea pe termen lung poate veni cu riscuri pentru sanatate. In ciuda efectelor secundare negative, unele boli necesita utilizarea corticosteroizilor pe termen lung. Iata cateva lucruri de luat in considerare:

  • Oamenii mai in varsta au mai multe sanse sa dezvolte probleme cu hipertensiunea arteriala si osteoporoza. Femeile au sanse mai mari sa dezvolte aceasta boala a oaselor.
  • Mamele care alapteaza trebuie sa utilizeze aceste medicamente cu prudenta. Corticosteroizii pot cauza probleme ale cresterii copilului.

Informatii utile

In functie de tipul recomandat, pretul pentru corticosteroizi variaza intre 45 si 82 de lei. De exemplu, pretul pentru o cutie de 25 mg de Dermovat crema este 42 de lei.

Referinte:

  1. https://www.medicinenet.com/corticosteroids-oral/article.htm#with_which_drugs_do_systemic_(oral_and_injectable)_corticosteroids_interact?
  2. https://www.webmd.com/rheumatoid-arthritis/qa/what-are-corticosteroids
  3. https://www.healthline.com/health/corticosteroids-what-are-they#Common-corticosteroids
  4. https://www.everydayhealth.com/corticosteroids/guide/
  5. https://www.mayoclinic.org/steroids/art-20045692
  6. https://www.arthritis.org/living-with-arthritis/treatments/medication/drug-types/corticosteroids/benefits-risks.php
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma