Ciclotimia – afla totul despre tulburarea ciclotimica

Ciclotimia este o tulburare de dispozitie relativ usoara, manifestata prin schimbari bruste ale starii emotionale, de la depresie la euforie. Aflati mai multe despre simptomele si cauzele ciclotimiei si ce tratamente pot fi folosite pentru tulburarea ciclotimica. Retineti ca, daca nu este tratata, ciclotimia poate creste riscul de dezvoltare a tulburarii bipolare.

Cuprins:

  1. Ce reprezinta ciclotimia?
  2. Simptome
  3. Cauze si factori de risc
  4. Diagnostic
  5. Cum este tratata ciclotimia?
  6. Complicatii
  7. Metode de prevenire

Ce reprezinta ciclotimia?

Ciclotimia sau tulburarea ciclotimica este o afectiune usoara de dispozitie cu simptome asemanatoare tulburarii bipolare de tip II. Atat ciclotimia, cat si tulburarea bipolara provoaca fluctuatii emotionale, de la perioade maniacale pana la perioade de depresie.

Ciclotimia se caracterizeaza prin schimbari de dispozitie, in care perioadele de depresie usoara alterneaza cu perioadele de manie usoara (hipomanie). O persoana trebuie sa aiba aceste simptome timp de cel putin doi ani inainte ca specialistul sa puna diagnosticul de ciclotimie (un an in cazul copiilor). Aceste schimbari de dispozitie tind sa apara in cicluri, atingand valori maxime si minime. Intre aceste valori maxime si minime, s-ar putea sa simtiti ca starea de spirit este stabila.

Prin ce se deosebeste de tulburarea bipolara

Principala diferenta intre cele doua tulburari consta in intensitatea simptomelor. Schimbarile de dispozitie asociate ciclotimiei nu sunt la fel de extreme ca in cazul tulburarii bipolare. Cei cu tulburare bipolara prezinta simptome intense care indeplinesc criteriile clinice pentru diagnosticul de manie si depresie majora, in timp ce persoanele cu ciclotimie se confrunta cu schimbari mai mici de dispozitie, descrise drept hipomanie si depresie usoara. Cu toate acestea, daca nu este tratata, ciclotimia poate creste riscul de dezvoltare a tulburarii bipolare.

Cand apare ciclotimia

Afectiunea se dezvolta de obicei in adolescenta. Oamenii care au aceasta boala par normali, cu toate ca pot fi catalogati drept ”dificili” de catre altii. De multe ori, oamenii nu solicita ajutor specializat, deoarece schimbarile de spirit nu par severe. Persoanele cu ciclotimie pot fi uneori chiar hiperproductive.

Conform celui mai recent manual de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mentale (DSM-V), ciclotimia se distinge de tulburarea bipolara, deoarece ii lipsesc criteriile complete de depresie majora, manie sau tulburare de episod mixt. Cu toate acestea, unele persoane cu ciclotimie vor dezvolta tulburare bipolara de tip I sau II mai tarziu in viata.

Simptome

Simptomele ciclotimiei alterneaza. Pacientii pot avea perioade cu urcusuri si perioade cu coborasuri emotionale. Urcusurile ciclotimiei produc simptome de super-dispozitie (simptome hipomaniacale). Apoi, pacientii cad, de obicei, intr-o stare de depresie usoara sau moderata.

Simptomele ciclotimiei sunt similare cu cele ale tulburarii bipolare de tip I sau II, dar sunt mult mai putin grave. Persoanele cu ciclotimie duc, de obicei, vieti normale, desi nu au intotdeauna cea mai buna dispozitie. Natura imprevizibila a schimbarilor de dispozitie le poate perturba semnificativ viata acestor persoane, deoarece nu se stie niciodata ce stare vor avea.

Simptome de hipomanie

Semnele si simptomele de hipomanie sunt:

  • O senzatie exagerata de fericire sau euforie
  • Optimism dus la extrem
  • Incredere in sine exagerata
  • Persoana vorbeste mai mult decat de obicei
  • Lipsa de judecata si autocontrol care poate duce la un comportament riscant sau alegeri necuviincioase
  • Iritabilitate sau stare agitata
  • Activitate fizica excesiva
  • Dorinta crescuta pentru realizarea sau atingerea obiectivelor (sexuale, profesionale sau sociale)
  • Nevoie putina de a dormi
  • Tendinta de a fi usor distras
  • Incapacitatea de concentrare

Simptome depresive

Semnele si simptomele de depresie in ciclotimie sunt:

  • Persoana se simte trista, fara speranta sau scop
  • Nevoie constanta de a plange
  • Iritabilitate, in special la copii si adolescenti
  • Pierderea interesului pentru activitati care odata erau considerate placute
  • Modificari in greutate
  • Sentimente de lipsa de valoare sau de vinovatie
  • Probleme cu somnul
  • Neliniste
  • Oboseala
  • Probleme de concentrare
  • Ganduri despre moarte sau sinucidere

Cand se recomanda vizita la medic

Persoanele cu simptome de ciclotimie trebuie sa solicite ajutor medical cat mai curand posibil. Ciclotimia, in general, nu se amelioreaza de la sine. Daca nu doresc sa solicite tratament, aceste persoane trebuie sa ceara ajutorul unei persoane de incredere care sa faca acest prim pas.

Daca o persoana apropiata prezinta simptome de ciclotimie, spuneti-i deschis si sincer ca sunteti ingrijorati de situatia ei. Nu puteti forta pe cineva sa solicite ajutor profesional, dar puteti oferi asistenta si puteti gasi un medic calificat.

Cu toate ca pacientii cu ciclotimie pot avea ganduri suicidare, acestea sunt mai frecvente la cei cu tulburare bipolara de tip I sau II. Persoanele care au ganduri suicidare trebuie sa apeleze numarul local de urgenta sau sa mearga la spital.

Cauze si factori de risc

Nu se stie in mod clar ce anume provoaca ciclotimia. Ca in cazul multor tulburari mintale, cercetarile arata ca ciclotimia poate fi cauzata de urmatorii factori sau o combinatie intre acestia:

  • mostenirea genetica, deoarece ciclotimia tinde sa se manifeste in familii;
  • procesele biochimice ale corpului, cum ar fi schimbarile produse in chimia creierului;
  • mediu, cum ar fi experientele traumatice sau perioadele prelungite de stres.

Factori de risc

Se considera ca ciclotimia este o afectiune relativ rara. Insa estimarile adevarate sunt greu de realizat, deoarece oamenii raman nediagnosticati sau sunt diagnosticati gresit, avand alte tulburari de dispozitie, cum ar fi depresia.

Ciclotimia debuteaza de obicei in perioada adolescentei sau la varsta adulta tanara. Afecteaza barbatii si femeile in proportii aproximativ egale.

Diagnostic

Un specialist in probleme psihice este cel care trebuie sa stabileasca daca o persoana are ciclotimie, tulburare bipolara de tip I sau II, depresie sau o alta afectiune care poate cauza simptomele. Pentru a stabili diagnosticul, medicul psihiatru va efectua, cel mai probabil, mai multe examene si teste, cum ar fi:

Examinarea fizica

Examenul fizic si analizele de laborator sunt necesare pentru ca pot ajuta la identificarea problemelor medicale care ar putea sa provoace simptomele.

Evaluare psihologica

Un medic psiholog sau psihiatru va vorbi cu pacientul despre gandurile, trairile si tiparele de comportament pe care acesta le experimenteaza. De asemenea, persoana poate fi rugata sa completeze o autoevaluare psihologica sau un chestionar. Cu permisiunea pacientului, membrii familiei sau prietenii apropiati pot fi rugati sa furnizeze informatii despre simptomele acestuia, cum ar fi posibilele simptomele hipomaniacale sau depresive.

Mentinerea unui jurnal privind starile de spirit

Pentru a identifica ce se intampla cu pacientul, medicul i-ar putea propune acestuia sa pastreze o evidenta zilnica a starilor de spirit, a tiparelor de somn sau a altor factori care ar putea ajuta la diagnosticarea si gasirea tratamentului adecvat.

Criterii de diagnostic

Pentru un diagnostic de ciclotimie, Manualul de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale (DSM-5), publicat de Asociatia Americana de Psihiatrie, enumera aceste puncte:

  • Persoana a avut multe perioade cu super-dispozitie (simptome hipomaniacale) si perioade cu stari depresive timp de cel putin doi ani (un an in cazul copiilor si adolescentilor) – aceste valori maxime si minime au aparut in cel putin jumatate din acest timp.
  • Perioadele starilor de spirit stabile dureaza de obicei mai putin de doua luni.
  • Simptomele il afecteaza semnificativ pe pacient la locul de munca, la scoala sau din punct de vedere social.
  • Simptomele nu indeplinesc criteriile pentru a fi stabilit diagnosticul de tulburare bipolara, depresie majora sau o alta afectiune mentala.
  • Simptomele nu sunt cauzate de consumul de substante sau de o afectiune medicala.

Cum este tratata ciclotimia?

Ciclotimia necesita tratament pe tot parcursul vietii – chiar si in perioadele in care persoana se simte mai bine. Tratamentul trebuie acordat si ghidat de un specialist in probleme psihice, calificat in tratarea afectiunii. Pentru a trata ciclotimia, medicul trebuie sa se asigure ca:

  • Riscul de tulburare bipolara de tip I sau II scade, deoarece ciclotimia prezinta un risc ridicat de aparitie a tulburarii bipolare.
  • Frecventa si severitatea simptomelor se reduc, permitandu-i pacientului sa duca o viata mai echilibrata si mai placuta.
  • Sunt prevenite recidivele simptomelor, prin continuarea tratamentului in perioadele de remisie.
  • Trateaza problemele legate de consumul de alcool sau alte substante, deoarece acestea pot agrava simptomele ciclotimiei.

Principalele tratamente pentru ciclotimie sunt medicamentele si psihoterapia.

Medicamente

In SUA nu exista niciun medicament aprobat de Administratia pentru Alimente si Medicamente (FDA) pentru a trata ciclotimia. Cu toate acestea, medicul poate prescrie medicamente utilizate pentru tratarea tulburarilor bipolare. Aceste medicamente pot mentine sub control simptomele ciclotimiei si pot preveni perioadele cu simptome hipomaniacale si depresive.

Psihoterapie

Psihoterapia, numita si consiliere psihologica, este o parte esentiala a tratamentului pentru ciclotimie si poate fi oferita in medii individuale, familiale sau de grup. Exista mai multe tipuri de psihoterapie care pot fi de ajutor, cum ar fi:

Terapia cognitiv comportamentala (TCC)

Este un tratament obisnuit pentru ciclotimie, scopul TCC fiind de a descoperi convingerile si comportamentele nesanatoase, obiceiurile negative si de a le inlocui cu cele sanatoase, pozitive. TCC ii poate ajuta pe pacienti sa identifice factorii care declanseaza simptomele. De asemenea, acestia invata strategii eficiente pentru a gestiona stresul si pentru a face fata situatiilor suparatoare.

Terapia interpersonala si de ritm social

Terapia interpersonala si de ritm social se concentreaza pe stabilizarea ritmurilor zilnice, cum ar fi somnul, trezirea si orele meselor. O rutina consecventa permite o gestionare mai buna a starii de spirit. Persoanele cu tulburari de dispozitie pot beneficia de stabilirea unei rutine zilnice pentru somn, dieta si exercitii fizice.

Stil de viata si remedii la domiciliu

Pe langa tratamentul recomandat de doctor, pacientul poate urma acesti pasi pentru a-si imbunatati starea:

Luati-va medicamentele conform indicatiilor

Chiar daca va simtiti mai bine, continuati sa luati medicamentele. Daca opriti tratamentul, exista riscul ca simptomele ciclotimiei sa revina.

Renuntati la alcool si/sau droguri

Alcoolul si drogurile recreationale pot declansa schimbari de dispozitie. Intrebati medicul cum puteti renunta la aceste vicii.

Efectuati activitate fizica regulata si exercitii fizice

Activitatea fizica moderata, regulata si exercitiile fizice va pot ajuta sa va stabilizati starea de spirit. Sportul determina eliberarea de substante chimice ale creierului in organism care va imbunatatesc starea de spirit (endorfinele) si va ajuta sa dormiti, pe langa alte avantaje. Consultati-va cu medicul inainte de a incepe orice program de exercitii.

Dormiti suficient

Incercati sa dormiti 7-8 ore pe noapte. Somnul suficient si odihnitor reprezinta o parte importanta a gestionarii starii de spirit. Daca aveti probleme cu somnul, discutati cu un specialist despre variantele pe care le aveti la dispozitie pentru a rezolva aceasta situatie.

Complicatii

Persoanele cu ciclotimie:

  • Daca nu trateaza aceasta problema, se pot confrunta cu probleme emotionale semnificative care afecteaza fiecare zona a vietii.
  • Au un risc ridicat de a dezvolta tulburari bipolare de tip I sau II.
  • Au in multe cazuri si o tulburare de anxietate.
  • Au un risc crescut de a se confrunta cu ganduri de sinucidere.

Metode de prevenire

Nu exista o modalitate sigura de prevenire a tulburarii ciclotimice. Cu toate acestea, daca este acordat un tratament adecvat la primele semne ale unei tulburari mintale, acest lucru poate ajuta la prevenirea agravarii ciclotimiei. Tratamentul preventiv pe termen lung poate ajuta si la prevenirea simptomelor minore de a se transforma in episoade de hipomanie, manie sau depresie majora.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cyclothymia/symptoms-causes/syc-20371275
  2. https://www.healthline.com/health/depression/cyclothymia
  3. https://www.webmd.com/bipolar-disorder/guide/cyclothymia-cyclothymic-disorder#1
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma