Astmul bronsic – raspunsuri la cele mai frecvente intrebari despre astm

Criza de astm se manifesta ca o lipsa brusca de aer. Persoanele care sufera de astm pot avea frecvent astfel de dificultati respiratorii. Mai multe despre astmul bronsic aflati din materialul care urmeaza.

Cuprins:

  1. Ce este astmul bronsic?
  2. Tipuri de astm
  3. Cauze
  4. Factori declansatori ai astmului
  5. Astmul si gandacii de bucatarie
  6. Astmul bronsic ocupational
  7. Simptome
  8. Astmul se transmite?
  9. Tratament
  10. Umidificatorul de casa, util in astm?

Ce este astmul bronsic?

Astmul este o boala inflamatorie cronica a cailor aeriene, caracterizata prin crize de hiperreactivitate bronsica, bronhoconstrictie si bronhoobstructie, reversibile spontan sau dupa tratamentul farmacologic.

Multi au constatat, in cazurile nefericite in care nu au inghitit cum trebuie, ce senzatie neplacuta este cand nu ai aer. La bolnavii de astm, dificultatile respiratorii sunt zilnice.

Criza de astm reprezinta o lipsa brusca de aer. In timpul crizei, muschii situati in jurul bronhiilor se contracta din motive necunoscute.

Spasmul impiedica expirarea, uneori chiar si inspirarea. In cazuri severe, bolnavul respirǎ foarte greu cateva minute si se sufoca in adevǎratul sens al cuvantului. Criza severa si brusca  cedeazǎ numai in cazul administrarii unui spray special in caile respiratorii.

Trainingul autogen, yoga sau alte tehnici de relaxare nu trateazǎ astmul, insa scad considerabil gravitatea si frecventa crizelor.

Tipuri de astm

Clasificarea astmului a fost facuta in functie de frecventa simptomelor, volumul expirator fortat intr-o secunda si debitul expirator maxim.

Astmul indus de efortul fizic

Astmul indus de efortul fizic este un tip de astm declansat de exercitiile fizice. Multe persoane care sufera de astm experimenteaza un anumit grad de simptome in timpul efortului. Cu toate acestea, exista multi oameni care nu sufera de astm, inclusiv sportivi olimpici, care dezvolta simptome numai in timpul exercitiilor.

Astmul bronsic ocupational

Astmul ocupational este un tip de astm care se declanseaza la unele locuri de munca.

Cauze

Cerc vicios

Criza de astm este adesea cauzata chiar de teama unei crize. Teama poate provoca crize din ce in ce mai grave. Astfel, bolnavul devine victima unui cerc vicios.

Factori alergeni

Crizele de astm pot fi provocate si de diferiti alergeni. De exemplu:

  • polenul
  • fumul de tigara
  • praful
  • aburii ce irita cǎile respiratorii
  • corpurile straine ajunse in trahee
  • anumite medicamente
  • efortul fizic neobisnuit
  • alti factori

Cui ne adresam?

Inainte de toate trebuie determinate cauzele exacte ale crizei cu ajutorul unui medic pneumolog, respectiv alergolog.

Bolnavii de astm sunt tratati in general in sectiile de interne, respectiv in centre de pneumologie. Bolnavul de astm invata de la kinetoterapeut diverse exercitii speciale de respiratie. Aceste exercitii trebuiesc efectuate zilnic, pe durata intregii vieti a bolnavului.

Astmul cauzeaza numeroase probleme nu numai bolnavului, ci si familiei acestuia. Anumite asociatii asigura consultanta de specialitate si ofera solutii pentru ca bolnavul sa poata convietui cu boala. Totodata, acestea asigura si ajutor in legǎtura cu problemele legate de astm.

Factori declansatori ai astmului

Identificati ceea ce va declanseaza astmul bronsic. Aceasta poate fi una dintre cele mai importante metode de a va controla viata. Mai bine de 2 000 de iritanti de interior pot declansa o criza. Factorii declansatori frecventi sunt fumul de tigara, praful de casa si animalele de casa. Factorii de exterior sunt polenul, mucegaiul si aerul rece.

Pentru a reduce expunerea la factorii declansatori ai astmului bronsic si a scadea probabilitatea unei crize, luati unele masuri de precautie.

  • Evitati toate tipurile de fum, inclusiv fumul de semineu sau de frunze uscate. Fumul irita ochii, nasul si bronsiile. Daca aveti astm,  nu  ar  trebui  sa fumati si nici sa stati in preajma unui fumator.
  • Deoarece gripa poate declansa o criza severa de astm, vaccinati-va anual contra gripei, exceptand cazul in care aveti o reactie alergica la oua, care sunt folosite in prepararea vaccinului. Vaccinul nu va va proteja de raceli banale, care, de asemenea, pot declansa o criza. Pentru a evita raceala, spalati-va mainile frecvent si cu grija.
  • Daca sunteti alergic la polen, folositi un aparat de aer conditionat si tineti ferestrele si usile inchise in sezonul polenului. Aceasta va ajuta la scaderea riscului unei crize din cauza expunerii la polenul din aer.

Sfaturi utile pentru persoanele care poarta lentile de contact

  • Evitati folosirea lentilelor de contact. Incercati sa inlocuiti lentilele de contact cu ochelari atunci cand polenul este in cantitate mare. Granulele de polen se pot prinde sub lentilele de contact.
  • Atasati un recipient de micro-filtrare cu recirculare sau un filtru electrostatic la aspiratorul dumneavoastra daca sunteti alergic la praf. De asemenea, atasati un filtru eficient pentru praf la sistemul de ventilatie, chiar daca este costisitor si nu si-a vadit eficienta.
  • Mentineti o umiditate optima in casa si la serviciu (40-50%) pentru a reduce expunerea la germenii din praf, care se inmultesc in conditii de umezeala si caldura. Daca traiti intr-o zona calda, vorbiti cu medicul despre posibilitatea folosirii unui deumidificator.

Cum poate ajuta decontaminarea ambientului?

  • Decontaminati-va ambientul. Pentru a reduce praful care va poate agrava noaptea simptomele, acoperiti saltelele, pernele si somierele cu huse protectoare antipraf, care pot fi inlocuite si curatate frecvent. Evitati folosi­rea de lucruri pe care se depozi­teaza praful, cum ar fi dantelele si draperiile. inlocuiti saltelele facute din puf, bumbac sau burete cu un material sintetic (Dacron). Spalati saptamanal, cu apa fierbinte, cearsafurile, fetele de perna si husele saltelelor. Inlocuiti la 2-3 ani pernele sintetice.
  • Mentineti curat aerul din casa. Cereti companiei producatoare sa va verifice instalatia de aer conditionat conform cu instructiunile de fabricare. Daca folositi un umidificator, schimbati-i apa zilnic.
  • Evitati activitatile care produc praf. Daca nu se poate, folositi o masca protectoare, care se gaseste in farmacii si in magazine cu articole de menaj. De asemenea, evitati activitatile care va expun la factori declansatori ai astmului bronsic, cum ar fi vaporii de vopsea sau rumegusul.
  • Reduceti contactul cu animale. Daca sunteti alergic la animale, evitati animalele cu blana sau pene. Spalarea sau curatarea regulata a animalelor de casa poate reduce cantitatea de par din jurul dumneavoastra.

Cat de nociv este praful din casa

  • Faceti curat in mod regulat. Faceti curatenie in casa cel putin o data pe saptamana. Deoarece curatenia ridica praful, purtati o masca pentru praf sau puneti pe altcineva sa va faca menajul.
  • Reduceti stresul si oboseala.
  • Unii adulti cu astm au crize puternice dupa ce iau medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi aspirina sau ibuprofen. Ar fi bine sa evitati sa luati medicamente fara prescriptie pentru raceala sau contra durerii, care contin aceste substante.
  • La unele persoane, sulfitii pot declansa o criza de astm. Sulfitii se gasesc in mai multe alimente si bauturi, cum ar fi vin, bere, fructe proaspete si deshidratate, fructe de mare si unele bauturi racoritoare. Daca aveti o reactie la sulfiti, intrebati atunci cand luati masa in oras daca exista sulfiti in mancare. Cand sunteti acasa, verificati pe etichetele produselor termeni ca bisulfit de sodiu, bisulfit de potasiu, dioxid de sulf si metabisulfit de potasiu.

Astmul si gandacii de bucatarie

Din motive necunoscute, numarul cazurilor de astm bronsic a crescut dramatic in ultimii 10 ani, mai ales printre copiii care traiesc in orase. Astmul bronsic este cea mai cunoscuta boala cronica in copilarie. O eventuala cauza a cresterii frecventei astmului bronsic la copii este umilul gandac de bucatarie. Multi alergologi si cercetatori in domeniul astmului bronsic au suspectat de mult o legatura stransa intre gandaci si astmul bronsic din centrul oraselor.

Cercetatorii s-au concentrat asupra gandacilor ca factori declansatori in incercarea de a explica cresterea raspandirii astmuluii bronsic la nivel global. Alte ipoteze ar fi cresterea poluarii aerului, modificarile stratului de ozon si timpul prea lung petrecut de oameni in casa, unde alergenii pot exista in cantitati mari si pe perioade lungi.

Masuri preventive

Cercetatorii pot testa acum cateva dintre aceste variante, utilizand tehnici de recoltare de probe care s-au dezvoltat in ultimii ani. Aceste teste pot masura cantitatea de alergeni, inclusiv din partile si secretiile corpului gandacilor, in aerul de interior si in praful de casa.

Din nefericire, indepartarea gandacilor nu este la fel de simpla ca a face curatenie in casa. Gandacii sunt foarte mobili si pot fi gasiti oriunde intr-un bloc sau in locuinta unei singure familii si revin rapid in zona de unde au fost exterminati. Nu exista o solutie perfecta, dar masurile preventive pot fi mentinerea curata a alimentelor, pastrarea lor in recipiente igienice si folosirea de capcane si de pesticide sigure.

Astmul bronsic ocupational

Unii oameni se confrunta des cu wheezing, tuse sau scurtarearespiratiei la lucru, care pot fi asociate cu prurit ocular sausecretie nazala abundenta. Cand pleaca de la serviciu, semnele si simptomele lor se amelioreaza.

Aceasta se numeste, in general, astm bronsic ocupational.

Este produs de inhalarea de praf, vapori, gaze sau aburi specifici locului de munca respectiv. Aceste substante va pot irita sistemul respirator.

In general, astmul bronsic ocupational apare in trei variante:

Ca raspuns direct la un iritant

Simptomele apar imediat dupa expunerea la substante ca amoniac, acid clorhidric, dioxid de sulf sau fumul ambiental. Aceasta se intampla frecvent la persoanele care deja au astm.

Sensibilizare pe termen lung

Expunerea continua – uneori pe durata de luni sau ani – determina un raspuns alergic. Simptomele se dezvolta mai degraba treptat. Un exemplu este un veterinar care, dupa o expunere ritmica la anumite animale, dezvolta o alergie la unul dintre ele.

Iritantii comuni

Se estimeaza ca astmul bronsic ocupational reprezinta peste 15% din totalul cazurilor de astm din SUA. Aproximativ 11 milioane de lucratori sunt expusi la substante despre care se stie ca ar produce astm ocupational si mai bine de 1,5 milioane de muncitori sunt afectati direct de aceasta boala.

Se cunosc mai mult de 240 de substante care ar cauza astm ocupational daca sunt inhalate, si lista este in continua crestere.

Aceste substante se clasifica generic in una dintre aceste categorii.

  • Substante chimice precum anhidride, diizocianati si acizi, care sunt folosite in fabricile de vopseluri, lacuri, adezivi, laminate si de rasini utilizate in cositorire.
  • Enzime folosite in detergenti, amelioratori pentru faina, in unele produse farmaceutice si in tratarea carnii.
  • Proteine din parul de animale, din scuame, blana, saliva si dejectii organice.
  • Praf din faina si cereale.
  • Proteine din secara, orz, ovaz, orez si soia.
  • Produse folosite in prelucrarea fructelor de mare si oualor.
  • Clor gazos, dioxid de sulf, acid clorhidric si fum. Daca astmul bronsic este sever si exista o stransa legatura intre boala si locul de munca, medicul va poate recomanda evitarea oricarei expuneri la iritanti sau la alte substante care il pot produce. Aceasta poate insemna ca nu veti mai putea lucra in aceeasi zona, in acelasi loc de munca sau in aceeasi industrie. Schimbarea locului de munca este o decizie dificila si o astfel de recomandare nu se face niciodata fara a se lua toate aspectele in calcul. Impreuna cu medicul veti putea ajunge la cea mai buna decizie pentru sanatatea dumneavoastra.

Simptome

Aceasta suferinta, prezenta din copilarie pana la varste inaintate, se manifesta prin:

  • accese de dispnee (lipsa de aer)
  • wheezing
  • tuse
  • senzatie de apasare si constrictie toracica
  • expectoratie mucoasa
  • anxietate (neliniste, frica)

Acestea sunt rareori asociate cu:

Astmul bronsic (indeosebi alergic) se asociaza sau este precedat de rinita. Cauzele care pot provoca crizele sunt:

  1. Alergeni
  • praf de casa
  • polen
  • fungi
  • par de animal
  • diferite alimente
  • medicamente
  1. Poluarea atmosferica
  2. Infectia cailor respiratorii
  3. Exercitiul fizic
  4. Stresul emotional
  5. Aerul rece si uscat

Criza poate incepe cu stranut, lacrimare, cefalee, nervozitate, dupa care se dezvolta criza propriu-zisa.

Astmul se transmite?

Potrivit specialistilor, astmul de transmite in familie, copiii mostenind aceasta boala de la parinti.

Tratament

Corticoterapia in astmul bronsic

Corticosteroizii si alte medicamente antiinflamatoare reduc inflamatia si productia de mucus in caile respiratorii ale unei persoane care sufera de astm. Drept urmare, caile respiratorii sunt mai putin inflamate si mai putine riscuri sa se declanseza astmul, permitand persoanelor cu simptome sa aiba un control mai bun asupra starii lor.

Terapia combinata

Terapia combinata cuprinde doua medicamente: un corticosteroid plus un bronhodilatator, intr-un singur inhalator. Bronhodilatorul va deschide caile respiratorii, ajutandu-va sa respirati mai usor. Corticosteroidul inhalat reduce inflamatia in caile respiratorii. Studiile recente arata ca mai multe persoane care sufera de astm descopera ca medicamentele combinate le confera un control mai bun si sunt usor de utilizat.

Inhalatorii in tratamentul astmului bronsic

Inhalatorul cuprinde un pulverizator, acesta fiind un tub din plastic, cu lungimea de 10-20cm, care elibereaza medicamentul direct in bronsii. El mai functioneaza si ca un recipient care nu lasa medicamentul sa se piarda in aer.

Eliberarea medicamentului in camera va da posibilitatea de a-l inhala mai lent. Aceasta scade cantitatea care se depoziteaza in partea din spate a gatului  si creste cantitatea de medicament care va ajunge in plamani.

Tratament naturist

O serie de plante medicinale sunt folosite ca remedii naturale pentru astm, insa specialistii sugereaza ca oamenii ar trebui sa fie precauti inainte de a utiliza aceste tratamente pentru astm. Unele optiuni de tratament alternative includ:

  • Usturoi
  • Ghimbir
  • Echinacea si radacina de lemn dulce
  • Curcuma
  • Miere
  • Omega-3

Umidificatorul de casa, util in astm?

O persoana cu astm ar trebui sa foloseasca un umidificator de casa?

Este o intrebare buna, la care este dificil de raspuns. Pe de o parte,umiditatea mare in interior poate face sa se dezvolte mucegaiul sigermenii din praf, ambii fiind factori declansatori ai astmului bronsicsi ai simptomelor alergice.

In plus, umidificatoarele pot fi o sursa de fungi si bacterii care se dezvolta in aer. Pe de alta parte, umiditatea scazuta, de asemenea, poate agrava uscaciunea nazala si tusea, mai ales la persoanele care sunt racite, au gripa sau crup.

Cel mai bun sfat este sa folositi cu cu precautie umidificatoarele. Mentineti o umiditate in interior care sa nu depaseasca 50%. Curatati umidificatorul in mod regulat, urmand instructiunile.

 

Referinte:

https://www.webmd.com/asthma/guide/asthma-control-with-anti-inflammatory-drugs#1

https://www.webmd.com/asthma/guide/types-asthma#1

https://asthma.ca/get-help/asthma-3/treatment/combination/

https://www.everydayhealth.com/asthma/natural-remedies-for-asthma.aspx

Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma