Citeste mai multe despre alergia la polen – care sunt factorii declansatori, de ce apare aceasta alergie, cum se manifesta si cum poate fi gestionata.

Cuprins:

1. Ce este alergia la polen?
2. Care sunt simptomele alergiei la polen?
3. Cauze
4. Cum este diagnosticata alergia la polen?
5. Tratament si gestionare

Ce este alergia la polen?

Polenul este unul dintre cei mai frecventi factori declansatori ai alergiilor sezoniere. In caz de alergii, expunerea la polen poate declansa diverse reactii alergice, inclusiv simptome de rinita alergica. Expunerea la polen poate declansa, de asemenea, simptome de conjunctivita alergica. In plus, persoanele cu boli respiratorii precum astmul pot fi mai sensibile la polen. Polenul poate patrunde si in plamani si poate declansa simptome de astm.

Primavara, vara si toamna, plantele elibereaza boabe minuscule de polen pentru a fertiliza alte plante din aceeasi specie. In general, polenul care provoaca reactii alergice provine de la copaci, flori si ierburi. Polenul este transportat de insecte, pasari sau purtat de vant si poate parcurge o distanta foarte lunga de la planta de unde a provenit. Ambrozia este o cauza principala a alergiilor la plante. Anumite specii de copaci, inclusiv mesteacan, cedru si stejar, produc, de asemenea, polen foarte alergen. Plantele fertilizate de insecte, cum ar fi trandafirii si unii copaci infloriti, precum ciresii si perii, de obicei nu provoaca rinita alergica.

Care sunt simptomele alergiei la polen?

Simptomele sunt cauzate de raspunsul imun al organismului la polenul inhalat, ducand la inflamarea ochilor si a cailor nazale. Alergia la polen poate provoca simptome precum:

  • nas infundat, secretii nazale, mancarimi nazale;
  • stranut;
  • ochi iritati, rosii, lacrimare intensa, mancarimi la nivelul ochilor;
  • umflare in jurul ochilor;
  • mancarimi in gat, in cerul gurii sau la nivelul urechilor.

Unii oameni cu astm bronsic pot observa ca o alergie la polen le agraveaza simptomele existente de astm, simptome ce pot include respiratie suieratoare si tuse.

Cauze

In caz de alergie la polen, organismul confunda polenul cu o substanta periculoasa si declanseaza un raspuns pentru a-l combate. Aceasta reactie implica producerea de substante inflamatorii in organism, inclusiv histamina, ce provoaca simptomele alergiei. In perioadele in care exista mult polen in aer, este mai mare riscul de a fi inhalat si sa apara simptome. De aceea, alergiile la polen tind sa fie mai severe si frecvente in anumite perioade ale anului. In plus, conform CDC, modificarile climatice pot duce la concentratii mai mari de polen, sezoane mai lungi de alergii si riscul ca mai multe persoane sa dezvolte alergii la polen.

Sistemul imunitar reactioneaza la moleculele specifice de declansare a alergiilor (alergeni). Sistemul imunitar produce anticorpi ce detecteaza alergenul si provoaca reactii inflamatorii si eliberarea unei substante chimice numite histamina. Aceasta provoaca simptome de alergie, cum ar fi mancarimi, lacrimare a ochilor, secretii nazale si stranut. In unele cazuri, este nevoie de doar cateva boabe de polen pentru a declansa o reactie alergica severa.

Ce se intampla in caz de alergie la polen?

Cand o persoana inspira polenul, acesta elibereaza proteine ​​solubile in apa pe captuseala respiratorie. Aceste proteine ​​sunt de obicei inofensive, insa uneori organismul le recunoaste in mod eronat ca fiind substante nocive. Drept urmare, organismul reactioneaza la aceasta amenintare perceputa producand si eliberand substante cunoscute sub numele de anticorpi IgE. Anticorpii IgE se ataseaza de mastocite, care elibereaza histamina. Aceasta este principala substanta responsabila pentru simptomele alergiei la polen.

Asteraceae este o familie de plante cu flori, inclusiv multe specii comune, iar unele sunt folosite in suplimente naturiste. Polenul provenit de la aceste plante este o cauza frecventa a alergiilor. Plantele din familia Asteraceae include crizanteme, dalii, floarea-soarelui, galbenele, sofran, margarete, plante comestibile cu frunze (salata verde, anghinare), ambrozie, pelin, echinaceea, papadie, musetel etc. Polenul de la plantele din familia Asteraceae poate provoca, de asemenea, o reactie alergica la nivelul pielii – dupa contactul cu polenul.

Sensibilitatea la polenul plantelor din familia Asteraceae poate fi legata de reactii alergice si la alte produse similare – reactivitate incrucisata. Poate fi legata de alergii la suplimente derivate din plante, ca echinaceea, laptisor de matca, extracte de polen de albine si musetel, sau unele alimente – telina, miere, seminte de floarea soarelui, morcov, salata verde, pepene verde si nuci.

Cum este diagnosticata alergia la polen?

Initial se vor evalua simptomele, precum si istoricul medical. Medicii folosesc doua teste pentru a diagnostica o alergie la polen – testul cutanat si analiza de sange. Pentru testul cutanat se va aplica o picatura mica din posibilul alergen pe piele. Apoi se va intepa usor pielea cu un ac prin picatura. In caz de alergie la acea substanta, pe piele se dezvolta roseata, umflare si mancarime in locul de testare – in decurs de 20 de minute.

Pentru analiza de sange se va preleva o proba de sange ce va fi analizata in laborator. Se adauga alergenul in proba de sange si apoi se masoara cantitatea de anticorpi pe care sangele o produce pentru a ataca alergenii. Acest test se numeste test de sange IgE specific. Insa, retineti ca in cazul ambelor teste, un rezultat pozitiv la un alergen nu inseamna neaparat ca vorbim despre o alergie. Aceste teste indica o predispozitie la anumiti alergeni, dar nu ofera dovezi ale unei alergii reale. Acesta este motivul pentru care poate fi necesar un test de provocare daca exista indoieli.

Tratament si gestionare

Tratament cand apar simptome de alergie la polen

Daca aveti o alergie la polen, cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa evitati expunerea la polen. Daca nu puteti evita polenul, medicul va poate recomanda medicamente pentru a reduce simptomele:

  • antihistaminice, ca cetirizina sau difenhidramina;
  • decongestionante – fie orale, fie sub forma de spray nazal, ca pseudoefedrina sau oximetazolina;
  • medicamente ce combina un antihistaminic si un decongestionant – ca triprolidina si pseudoefedrina sau loratadina si pseudoefedrina;
  • spray-uri nazale pe baza de corticosteroizi pentru a reduce simptomele la nivelul nasului.

Uneori medicii recomanda sa luati medicamente pentru alergii inainte de inceperea sezonului de polen. Majoritatea medicamentelor pentru alergii functioneaza cel mai bine atunci cand sunt luate in acest fel. Acest lucru ii permite medicamentului sa impiedice organismul sa elibereze histamina si alte substante chimice care cauzeaza simptomele.

In unele cazuri, medicul va poate sugera imunoterapie specifica, ce este cunoscuta si sub denumirea de desensibilizare. Presupune administrarea de injectii de obicei, dar uneori si tablete, spray-uri sau picaturi administrate sub limba cu doze foarte mici de alergen pe o perioada lunga de timp. Acest lucru poate ajuta la imbunatatirea tolerantei la polenul ce declanseaza alergia si la reducerea simptomelor. Tratamentul modifica raspunsul sistemului imunitar la alergen, ajutand la reducerea severitatii reactiilor alergice. Este posibil sa aveti o reducere completa in decurs de 1-3 ani de la inceperea tratamentului de acest fel impotriva alergiilor.

Reducerea expunerii la polen

Ca si in cazul altor alergii, cel mai bun tratament este evitarea alergenului. Cu toate acestea, polenul este foarte greu de evitat. Este posibil sa puteti minimiza expunerea la polen respectand urmatoarele:

  • stati in casa in zilele uscate si cu vant si evitati sa iesiti afara dupa furtuni;
  • rugati alte persoane sa se ocupe de treburile in curte sau de gradinarit in perioadele cu risc mare de alergii la polen;
  • purtati o masca de protectie speciala cand nivelul de polen este mare;
  • evitati sa tundeti iarba sau purtati o masca speciala daca trebuie sa va apropiati de iarba cosita;
  • limitati activitatile in aer liber atunci cand cantitatea de polen este crescuta – va reduce cantitatea de alergen pe care o inhalati si va reduce simptomele;
  • inchideti usile si ferestrele cand cantitatea de polen de afara este mare si folositi sistemul de aer conditionat;
  • spalati-va parul zilnic in perioadele cu un nivel mare de polen, pentru a elimina particulele de pe piele si par;
  • protejati-va ochii cu ochelari de soare cand iesiti afara, iar cand va intoarceti in locuinta clatiti-va ochii;
  • limitati contactul apropiat cu animalele de companie care petrec mult timp in aer liber;
  • uscati-va hainele intr-un uscator de rufe sau in interior, nu in aer liber;
  • se recomanda adesea un purificator de aer.

Referinte:
(1) https://www.cdc.gov/climateandhealth/effects/allergen.htm
(2) https://www.worldallergy.org/UserFiles/file/waw16-slide-set.pdf
(3) http://www.allergy.org.nz/A-Z+Allergies/Pollen+allergy.html
(4) https://www.aafa.org/pollen-allergy/

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma