Exista numeroase mituri despre multe afectiuni, inclusiv despre infectiile urinare. Iata 10 Mituri despre infectiile urinare – in ceea ce priveste cauzele, simptomele si tratamentele.

Cuprins:

1. Infectiile urinare – informatii generale
2. 10 Mituri despre infectiile urinare

Infectiile urinare – informatii generale

O infectie urinara poate aparea oriunde de-a lungul tractului urinar, inclusiv in rinichi si la nivelul ureterelor. Mai frecvent, totusi, infectiile implica tractul urinar inferior: vezica urinara (unde este stocata urina) si uretra. De obicei, simptomele includ dureri sau senzatie de arsura la urinare, nevoia urgenta de a urina, urinari frecvente etc. Uneori, aceste infectii sunt asimptomatice sau sunt usoare si se reduc de la sine. Insa, daca simptomele nu se amelioreaza in cateva zile, contactai medicul. Pot fi necesare antibiotice.

Infectiile tractului urinar sunt mai frecvente la femei decat la barbati. Un motiv este ca uretra este mai scurta la femei, astfel incat bacteriile pot sa ajunga mai usor in tractul urinar. Menopauza modifica bacteriile de la nivelul tractului urogenital, ceea ce expune femeile la risc mai mare de infectii urinare din cauza unor modificari hormonale. De asemenea, actul sexual poate predispune femeile la infectii. Alte cauze pot fi anatomice, pietre la rinichi sau corpi straini, cum ar fi dispozitivele utilizate uneori pentru a trata scurgerile urinare de stres sau muschii pelvini slabiti.

⇒ Vezi mai multe despre  Infectiile urinare – cauze, simptome, tratament

10 Mituri despre infectiile urinare

Iata cateva dintre cele mai comune mituri asociate cu infectiile urinare – 10 mituri despre infectiile urinare:

Mitul 1: Infectia urinara este o infectie cu transmitere sexuala

Infectia urinara este strans asociata cu activitatile sexuale, in special pentru femei. Insa, nu este nicidecum o infectie cu transmitere sexuala. In randul femeilor, activitatile sexuale pot declansa o infectie urinara, deoarece pot provoca iritatii si infectii minore. Distanta scurta dintre anus si uretra faciliteaza, de asemenea, patrunderea bacteriilor ce pot cauza infectii. Femeile pot reduce, insa, riscul de infectii urinare prin urinare imediat dupa actul sexual pentru a elimina orice bacterii care ar fi putut ajunge la uretra sau vezica urinara. Curatarea zonei genitale inainte si dupa actul sexual este, de asemenea, o buna masura preventiva.

Mitul 2: Infectiile urinare inseamna igiena deficitara

O infectie urinara este cauzata de bacterii specifice, dintre care cea mai frecventa este Escherichia coli. Acestea se dezvolta de obicei in rect. Astfel, atunci cand dupa folosirea toaletei stergeti zona din spate in fata, este probabil sa dezvoltati o infectie urinara. In afara de acest obicei, alte practici legate de igiena nu cauzeaza in mod direct infectii urinare. De fapt, curatarea excesiva a zonei genitale folosind substante chimice dure poate provoca si mai multa iritare si poate afecta echilibrul bacteriilor benefice. Utilizarea produselor pentru curatarea zonei vaginale nu ajuta la prevenirea infectiei urinare si ar putea afecta pH-ul si echilibrul bacterian. Curatati doar usor partea exterioara a organelor genitale cu apa si produse de igiena intima special concepute.

E.coli, Enterococcus, Staphylococcus, Pseudomonas sau bacteriile Klebsiella sunt cele mai frecvente cauze ale infectiilor urinare. Desi igiena generala este importanta, un dezechilibru al bacteriilor de la nivelul vezicii urinare sau urobiomul, colonia de bacterii ce traiesc in vezica, este cel mai probabil vinovat. Cand apare un dezechilibru, este posibil sa dezvoltati o infectie urinara.

Mitul 3: Durerile la urinare inseamna automat infectie urinara

O senzatie de durere sau arsura la urinare este unul dintre cele mai frecvente simptome ale infectiilor urinare. Cu toate acestea, astfel de simptome pot fi si legate de alte afectiuni, cum ar fi infectiile cu transmitere sexuala (de exemplu, chlamydia, herpes genital, gonoree), candidoza sau vaginita. Sunt necesare o serie de analize pentru a depista cauza reala.

Mitul 4: Infectiile urinare trec de la sine mereu

Unele cazuri de infectii urinare usoare vor disparea de la sine, prin hidratare optima si evitand in acelasi timp unele obiceiuri care pot agrava infectia. Cu toate acestea, este mai bine si mai sigur sa mergeti la medic pentru diagnostic si tratament corect – uneori pot fi necesare antibiotice pentru infectii urinare, mai ales atunci cand simptomele devin mai severe. O infectie urinara netratata se poate transforma uneori intr-o infectie foarte grava. Chiar daca infectiile urinare sunt frecvente si pot aparea destul de des, ar trebui sa consultati intotdeauna un medic daca aveti simptome.

Daca lasati o infectie urinara netratata, uneori poate duce la o infectie severa. Majoritatea infectiilor incep in vezica urinara si, daca nu sunt tratate, pot sa urce pe tractul urinar in rinichi. Infectiile renale sunt mai greu de tratat si mai grave, deoarece pot afecta rinichii daca apar in mod repetat si pot necesita spitalizare. De aceea, recunoasterea semnelor si simptomelor unei infectii urinare si tratarea prompta ajuta la prevenirea infectiilor renale. Aceste semne si simptome includ urinari frecvente, nevoia de a merge mai des la baie, dureri la urinare sau senzatie de arsura etc.

Mitul 5: Doar femeile dezvolta infectii urinare

Infectiile tractului urinar apar atat la femei, cat si la barbati. Cu toate acestea, sunt mai frecvente la femei. Anatomia, in special distanta scurta dintre anus si vagin la femei, este „de vina” de obicei pentru incidenta mai mare a infectiilor urinare in randul femeilor. Insa, acest lucru nu inseamna ca barbatii nu pot dezvolta infectii urinare. Barbatii nu sunt imuni la infectii urinare. Insa, riscul este mai mic decat in cazul femeilor. Acest lucru se datoreaza faptului ca uretra este mai lunga. Cu toate acestea, pe masura ce barbatii inainteaza in varsta isi capacitatea de golire eficienta a vezicii scade, uneori din cauza maririi prostatei, infectiile tractului urinar pot deveni mai frecvente.

Mitul 6: Daca urina este tulbure sau are un miros ciudat, atunci ai o infectie urinara

Claritatea si mirosul urinei nu sunt o modalitate exacta de a diagnostica o infectie urinara. Acestea pot depinde de cata apa consumati si alimentele consumate.

Citeste si: Culoarea urinei – ce e normal si cand indica o problema

Mitul 7: Consumul de suc sau extract de afine sau merisoare poate trata o infectie urinara

Produsele cu extracte de afine si merisoar au fost adesea indicate pentru prevenirea infectiilor urinare, deoarece contin proantocianidine care inhiba bacteriile sa se lipeasca de peretii vezicii urinare. Cu toate acestea, studiile au aratat ca produsele cu merisor nu previn in mod semnificativ si nu trateaza infectiile urinare. Pot fi recomandate uneori, insa nu garanteaza ca nu veti dezvolta infectii urinare.

Consumul de sucuri, extracte sau suplimente cu afine si merisor nu trateaza infectiile urinare. Insa, acestea pot ajuta in unele cazuri la reducerea riscurilor de aparitie a infectiilor urinare, desi rezultatele studiilor in acest sens sunt mixte.

Mitul 8: Daca infectia urinara revine, inseamna ca antibioticul nu a functionat

Daca infectia urinara revine dupa tratamentul cu antibiotice, probabil ca aveti o recidiva. Asta nu inseamna ca antibioticul nu a functionat daca ati finalizat intregul curs de antibiotice.

Mitul 9: Este necesar un curs de antibiotice lung mereu pentru a trata o infectie urinara

De obicei, antibioticele sunt prescrise timp de 3 – 5 zile pentru simptomele limitate la tractul urinar inferior la pacientii care nu au febra, dureri sau simptome asemanatoare gripei. Cursurile lungi de antibiotice sunt indicate doar in anumite cazuri. Un curs mai lung poate fi necesar in caz de simptome mai severe ale unei infectii sau daca infectia este in vezica urinara. Urmati intotdeauna cursul complet de antibiotice prescris de medic, chiar daca va simtiti mai bine.

Mitul 10: Simptomele ar trebui sa dispara complet dupa tratament

Dupa tratament, simptomele pot persista cateva saptamani. In timpul unei infectii a vezicii urinare, este posibil sa aveti dureri de spate care persista. Cu toate acestea, informati medicul daca simptomele moderate pana la severe persista.

Citeste si: Infectia urinara in sarcina – cauze si preventie

Este important sa mergeti la medic daca apar semne si simptome de infectii urinare. Se vor face analize de urina – urocultura cu antibiograma, pentru a putea primi tratamentul adecvat. De asemenea, este important sa consumati suficienta apa, sa acordati atentie igienei intime, sa nu amanati mersul la toaleta si sa goliti vezica urinara complet atunci cand urinati.

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

2 ani in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

2 ani in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

2 ani in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

2 ani in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

2 ani in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

2 ani in urma