Ochelari de soare – importanta lor si cum ii alegi

Ochelari de soare – accesoriu necesar pentru protejarea ochilor de razele nocive UV, a prafului si de alti factori daunatori din atmosfera. Aflati care este importanta ochelarilor de soare, dar si cum alegeti cea mai buna pereche din urmatorul articol!

Cuprins:

1. Informatii generale

2. De ce este important sa porti ochelari de soare?

3. Ochelari de soare pentru copii: moft sau necesitate?

4. Cum alegi ochelarii de soare?

5. Efectele razelor ultraviolete asupra ochilor

6. Cine nu ar trebui sa poarte ochelari de soare?

Informatii generale

Ochii nostri sunt sensibili, iar expunerea prelungita la soare poate duce la o varietate de afectiuni, care pot fi mai dureroase, iritante, iar altele pot fi mai grave. De aceea este important sa purtam o pereche de ochelari de soare de inalta calitate.

Asa cum afecteaza pielea neprotejata, soarele ataca si vederea. Radiatiile ultraviolete pot patrunde pana la nivelul cristalinului sau chiar al retinei.

Ochii neprotejati de soare pot suferi cel mai frecvent probleme cum ar fi: cataracta, degenerescenta maculara legata de varsta, pterigionul. In plus, la nivel estetic, din cauza reactiei de incruntare pe care o avem cand ne deranjeaza soarele, apar in timp ridurile de expresie. Iata de ce vara asta nu trebuie sa ne lipseasca ochelarii de soare. Ei nu sunt un moft si trebuie sa ii alegem in functie de gradul de protectie anti-UV a lentilei si de-abia apoi dupa criterii estetice.

In oras, la volan, la mare, la munte, ochelarii de soare trebuie sa ne insoteasca pretutindeni. Sa nu uitam ca altitudinea si suprafetele reflectante (apa, zapada, nisip) sunt factori care potenteaza efectul nociv al radiatiilor ultraviolete. Si chiar daca se numesc ochelari de soare, acestia trebuie purtati chiar si in zilele innorate. Este gresit sa credem ca in zilele cu nori nu avem nevoie de protectie pentru ochi, caci razele ultraviolete exista si atunci chiar daca nu sunt vizibile.

Cei mai buni ochelari de soare

Ochelarii de soare de inalta calitate inseamna ca acestia sa aiba protectie 100% UVA si UVB. Aceste doua caracteristici important asigura o protectie completa impotriva razelor ultraviolete ale soarelui.

Lentile cu filtru anti-UVA si UVB

Medicii oftalmologi recomanda ochelarii de soare cu lentile de calitate, certificate conform reglementarilor europene. Marca „CE” inscrisa pe lentila asigura calitatea ochelarilor de soare. De asemenea, sunt indicate lentilele care asigura deopotriva protectie UVA si UVB, cu indice cat mai ridicat. Cu cat indicele de protectie inscris pe lentila este mai mare, cu atat este mai buna protectia. Cele mai indicate sunt lentilele colorate in nuante gri si maro, cu filtru anti-UV si, ideal, cu filtru polarizant.

Lentile cu filtru polarizant

Radiatiile ultraviolete nu sunt percepute ca atare de catre ochi. Ceea ce ne deranjeaza sunt stralucirile orbitoare ale razelor solare care se reflecta pe o suprafata orizontala – drum, apa, capota masinii. Ei bine, pentru a combate acest efect trebuie sa purtam ochelari cu lentile cu filtru polarizant. Lentilele polarizante elimina efectul de stralucire, imbunatatesc contrastul, nu influenteaza perceptia culorilor, ofera protectie UV si au un confort vizual deosebit la utilizare. Ochelarii cu lentile polarizante sunt foarte utili la volan.

Tipuri de ochelari de soare

Exista mai multe tipuri de ochelari de soare, insa este important atunci cand doriti sa va achizitionati sa alegeti perechea care are lentile de calitate polarizate. Pe langa calitatea lentilelor, trebuie sa acordati importanta si tilului de model pentru a se potrivi perfect cu forma fetei pe care o aveti, cu stilul de imbracaminte pe care il adoptati. Astfel, ochelarii de soare reprezinta atat un mijloc de protectie a ochilor de factorii nocivi din mediu, cat si un accesoriu care completeaza orice tip de tinuta.

Ochelari soare cat eyes

Acest tip de ochelari sunt perfecti pentru persoanele care au o fata ovala sau care au maxilarele mai proeminenta, deoarece marginile lor se vor alinia cu maxilarele si astfel se va crea o armonie vizuala.

Ochelari de soare aviator

Acest tip de ochelari avitator se potrivesc oricarui tip de fizionomie, sunt ochelari unisex si sunt perfecti pentru orice tip de tinuta vestimentara.

Ochelari de soare dreptunghiulari

Ochelarii de soare dreptunghiulari sau sub forma de patrat sunt ideali pentru persoanele care au o fata rotunda, deoarce vor alungi optima forma fetei. Acest tip de ochelari de soare ofera in acelasi timp o proportionalitate si un contrabalans vizual in armonie cu rotunjimea chipului.

Ochelari de soare rotunzi

Acest tip de ochelari de soare se potrivesc persoanelor care au fetele cu forma patrata, cu maxilarele care se aliniaza cu tamplele. Astfel, ochelarii rotunzi ofera un echilibru optic chipului persoanei care ii poarta. In plus, acestia sunt un tip de ochelari foarte chic.

Ochelari de soare oversize

Modelul oversize al ochelarilor de soare aduce aminte de moda anilor. Acest tip de ochelari de soare se potrivesc aproape oricarui tip de fizionomie, insa daca aveti fata lunguiata si slaba, ar fi mai bine sa alegeti alt tip de ochelari de soare care sa va avantajele, deoarece perechea oversize va accentua defectele fizionomiei.

De ce este important sa porti ochelari de soare?

Soarele favorizeaza cataracta si degenerescenta maculara

Purtarea ochelarilor de soare in adevaratul lor scop, acela de a ne proteja vederea de radiatiile UV, este un obicei prea putin intalnit la romani. De obicei, majoritatea, mai ales tinerii, poarta ochelari de soare doar pentru ca sunt la moda si aleg modele ieftine, cu lentile de slaba calitate, care nu au filtre UV certificate. Acestia nu fac decat sa-si expuna ochii unor riscuri suplimentare.

Cataracta – cea mai frecventa boala oculara – este o forma de imbatranire a cristalinului, care se opacifiaza, ceea ce produce scaderea treptata si nedureroasa a vederii. Cataracta afecteaza peste 5% din populatie. Degenerescenta maculara reprezinta afectarea ireversibila a vederii centrale (macula – partea centrala a retinei). Imbolnavirea conduce la scaderea treptata a acuitatii vizuale, care porneste din centrul campului visual. Expunerea directa la lumina solara favorizeaza aparitia timpurie a acestor afectiuni, care de obicei se declanseaza la varsta a treia.

Ochelari de soare pentru copii: moft sau necesitate?

La copii – ochelarii de soare, o necesitate

Ochii copiilor sunt mai vulnerabili decat ai adultilor la razele ultraviolete. De aceea, inca de la varsta de 2 – 3 ani, ochii copiilor trebuie protejati prin utilizarea ochelarilor de soare. Motivul: structurile oculare sunt inca incomplet dezvoltate, copiii au corneea mai subtire, mai fina si cristalinul foarte transparent, ceea ce inseamna o protectie mai slaba a retinei la copii comparativ cu adultii. In plus, efectul radiatiilor UV este cumulativ in timp, ceea ce duce la aparitia precoce a cataractei. Medicii le atrag atentia parintilor ca ochelarii de soare pentru copii sunt obligatorii mai ales la mare si la munte, unde intensitatea ultravioletelor este crescuta, dar si in timpul desfasurarii unor activitati sportive ce presupun expunerea directa la lumina orbitoare a soarelui:

  • inot
  • echitatie
  • volei
  • tenis
  • fotbal
  • baschet

Un alt aspect semnalat de medicii oftamologi se refera la ochelarii de soare pentru copii vanduti la tarabe, in parcuri sau piete: „Vederea copiilor dumneavoastra este nepretuita. Nu le cumparati ochelari de soare din surse indoielnice, chiar daca au inscrisa marca CE, pentru ca aceasta este contrafacuta”.

Ochelarii de soare contrafacuti, fara protectie protectie UV, fac mult mai mult rau decat bine. Astfel, acestia dilata pupila, lasand mai multe raze UV sa produca leziuni pe cristalin sau pe retina. In plus, ochelarii contrafacuti pot afecta vederea. Asadar, discutati cu medicul copilului despre momentul in care este nevoie ca cel mic sa poarte ochelari de soare, informati medicul cu privire la activitatile sportive si in aer liber. In acest fel, medicul va poate ajuta sa gasiti o pereche de ochelari de soare care sa protejeze ochii copilului de factorii nocivi din mediu.

Cum alegi ochelarii de soare?

Exista o multime de detalii pe care trebuie sa le luati in considerare atunci cand vrei sa va achizitionati o pereche de ochelari de soare:

Ochelari de soare cu protectie 100% UV

Aceast lucru inseamna ca perechea de ochelari va filtra toate razele UV daunatoare care va pot afecta si deteriora ochii.

Ochelari de soare polarizati

Acesti ochelari au lentile polarizate care sunt necesare pentru persoanele care au diverse activitati in aer liber, care practica sporturi, precum canotaj, daca stati in apa la plaja sau vreti sa mergeti la pescuit. Lentilele polarizate sunt, de obicei, mai scumpe, dar ajuta la reducerea efectului de stralucire a luminii de pe plaja, la suprafata valurilor, in zapada.

Ochelari de soare cu dioptrii

Asemenea tuturor tipurilor de lentile si pentru cele cu dioptrii se pot adauga acel filtru polarizant pentru a reduce din efectul puternic al luminozitatii. Avantajul acestora este ca pot fi montate pe orice tip de rame.

Ochelari de soare pentru condus

Nu toti ochelarii de soare sunt potriviti pentru condus, de aceea, este ideal sa alegeti acea pereche special conceputa care reduce stralucirea puternica a soarelui si permit o viziune clara a drumului. In general, ochelarii cei mai buni pentru a conduce vehicule sunt cei polarizati, care se pot gasi intr-o varietate de nuante ale lentilelor. Exista ochelari de soare de codus prin care obiectivul include molecule care se extind in mod activ in medii mai luminoase unde radiatiile UV sunt foarte puternice. Astfel, moleculele reactioneaza prin crearea unei lentile mai intunecate. Aceste molecule absorb lumina puternica pentru a nu impiedica orice tulburare a vederii in trafic.

Ochelari de soare pentru iarna

Acesti tip de ochelari sunt speciali concepusi pentru a reduce din lumina puternica a razelor sorelui care se reflecta in zapada si care induce o senzatia neplacuta de mancarime a ochilor, inrosire, lacrimare si / sau usturime, dureri de ochi si de cap. Astfel, ochii pot fi afectati pe timp de iarna daca nu purtati o pereche de ochelari de soare care sa va protejeze de praf, murdarie, zapada si gheata.

Prin urmare, ochelarii de soare nu sunt doar pentru a completa o tinuta. Acestia sunt foarte importanti pentru mentinerea sanatatii ochilor si trebuie purtati pe tot parcursul anului mai ales atunci cand razele UV sunt foarte puternice. La fel cum pielea are nevoie de hidratare si protectie SPF asa si ochii trebuie sa fie protejati. Lentilele ochelarilor de soare pot imbunatati vederea prin claritatea mediului inconjurator.

Efectele razelor ultraviolete asupra ochilor

Raze ultraviolete

Razele ultraviolete ale soarelui pot duce la declansarea de anumite boli si de complicatii de sanatate, insa o pereche potrivita si de calitate de ochelari de soare pot ajuta la protejarea si prevenirea a:

Cancerului de piele

Pielea din jurul ochilor, inclusiv pleoapele sunt foarte sensibile la lumina soarelui. Astfel, declansarea de cancer de piele poate afecta pielea din apropierea ochilor. Astfel, purtarea de ochelari de soare cu protectie UV nu vor proteja doar ochii, ci si pielea din jurul ochilor care este sensibila.

Ochelari de soare cu protectie UV

Soarele nu este singurul care va pot afecta ochii. De exemplu, timpul petrecut in aer liber, va expune la riscuri in plus ca deteriorarea ochilor din cauza zapazii, a prafului si a vantului.

Ochelari de soare si zapada

S-ar putea sa fiti surprinsi sa stiti ca petrecerea timpului in zapada poate fi foarte daunatoare pentru ochii. Zapada reflecta 80% din razele UV de la soare si poate provoca o stare cunoscuta sub numele de orbire de zapada, unde stralucirea soarelui arde corneea.

Daca faceti schi, va catarati pe munte cand este zapada sau va petreceti timp in zapada facand diverse activitati de iarna trebuie sa purtati ochelari de soare. Asigurati-va ca perechea de ochelari de soare acopera si protejeaza fundul ochilor de reflexia luminii.

Ochelari de soare si nisipul

Granulele mici de nisip va pot zgaria ochiul si pot provoca daune permanente. Ochelari de soare care acopera complet ochii sunt o modalitate excelenta de a va proteja.

Ochelari de soare si vant / praf

Daca petreceti prea mult timp in zone in care predomina vantul si praful, ochii vor fi deteriorati. Din nou, cel mai bun mod de a va proteja este sa purtati o pereche de ochelari de soare pentru a avea grija de sanatatea ochilor.

Cine nu ar trebui sa poarte ochelari de soare?

Ochelarii de soare va protejeaza de factorii daunatori din mediu, insa alegerea perechii potrivite trebuie sa fie efectuata sub indrumarea unui medic specialist oftamolog. Exista ochelari de soare adecvati pentru situatii diferite, insa, de exemplu, ochelarii de soare polarizati nu sunt recomandati pentru anumite persoane ca:

  • Practicantii de sport in zapada. In anumite conditii specifice, ochelarii de soare polarizati pot fi ineficienti pentru a fi utilizati in timpul sporturilor de zapada.
  • Pilotii. Ochelari de soare polarizati pot fi, de asemenea, periculosi pentru piloti. Desi ochelarii de soare polarizati au fost purtati pentru prima oara de catre piloti, aplicabilitatea lor in aceasta profesie a incetinit cu extinderea ecranelor LCD in tablouri de bord ale avioanelor. Pe masura ce pilotii nu isi pot permite sa piarda din vedere tabloul de bord, ochelarii polarizati nu sunt ochelari corespunzatori pentru ei.

 

 

Referinte:

  1. https://www.healthline.com/health-news/sunglasses-help-prevent-eye-disease#1
  2. https://mathesoneyewear.com/2017/05/the-benefits-of-wearing-sunglasses/
  3. https://www.oregoneyes.net/how-sunglasses-help-keep-your-eyes-healthy/
  4. https://www.leaf.tv/articles/disadvantages-of-polarized-sunglasses/
Andreea Enache

Absolventa a Facultatii de Comunicare si PR, si a Masteratului de Social Media & Marketing Online - Universitatea SNSPA din Bucuresti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma