Neuropatie diabetica – cauze, simptome, tratament

Neuropatia diabetica este cea mai frecventa complicatie a diabetului zaharat. Aflati din materialul urmator care cauzele, tratamentul si simptomele de neuropatie diabetica.

Cuprins:

  1. Ce este neuropatia diabetica?
  2. Tipuri de neuropatie diabetica
  3. Simptome
  4. Cauze
  5. Diagnostic
  6. Tratament
  7. Evolutie si complicatii
  8. Sfaturi pentru prevenirea neuropatiei diabetice

Ce este neuropatia diabetica?

Neuropatia diabetica este o complicatie frecventa a diabetului de tip 1 si de tip 2. Pana la 26 la suta din persoanele cu diabet de tip 2 prezinta leziuni ale nervilor in momentul in care diabetul zaharat este diagnosticat.

Introducere

In functie de nervii afectati, simptomele neuropatiei diabetice pot varia de la durere si amorteala la nivelul extremitatilor (neuropatie diabetica maini si picioare), la probleme cu sistemul digestiv, tractul urinar, vase de sange sau inima. Pentru unii oameni, aceste simptome sunt usoare. Pentru altii, neuropatia diabetica poate fi dureroasa, cauzatoare de infirmitate sau chiar de pierdere a vietii.

Neuropatia diabetica este o complicatie, grava, frecventa a diabetului zaharat. Cu toate acestea, se poate preveni de multe ori neuropatia diabetica sau se poate incetini evolutia sa printr-un control strict al zaharului din sange si un stil de viata sanatos.

Polineuropatia, cea mai grava forma

Cea mai frecventa forma de neuropatie diabetica, polineuropatia senzitivo-motorie, presupune dureri foarte mari care afecteaza major calitatea vietii bolnavului. Pe langa durere, neuropatia diabetica aduce tulburari trofice si circulatorii, care se manifesta in special la nivelul membrelor inferioare, vorbind astfel despre piciorul diabetic, care, daca este neglijat, poate duce la amputatie.

Tratamente pentru neuropatie diabetica sunt disponibile, incluzand mai multe elemente: de control al nivelului de glucoza din sange, de ameliorare a durerii, precum si de gestionare a complicatiilor.

Tipuri de neuropatie diabetica

Exista patru tipuri principale de neuropatie diabetica.  Semnele si simptomele de neuropatie diabetica variaza, in functie de tipul de neuropatie si de nervii care sunt afectati.

Polineuropatie diabetica periferica senzitiva

Neuropatia periferica este cea mai comuna forma de neuropatie diabetica. In primul rand, sunt afectate picioarele si talpile, urmate apoi de maini si brate.

Neuropatie diabetica vegetativa

Sistemul nervos vegetativ controleaza inima, vezica urinara, plamanii, stomacul, intestinele, organele sexuale si ochii. Diabetul poate afecta nervii, in oricare dintre aceste organe.

Neuropatie radiculoplexus (amiotrofia diabetica)

Spre deosebire de neuropatia periferica, neuropatia radiculoplexus afecteaza nervii din zona coapselor, soldurilor sau feselor. De asemenea, numita si amiotrofia diabetica, neuropatia femurala sau neuropatie proximala, aceasta afectiune este mai frecventa la persoanele in varsta, cu diabet zaharat tip 2.

Mononeuropatie

Mononeuropatia implica afectarea unui anumit nerv. Nervul poate fi in zona fetei, trunchiului sau la picior. Mononeuropatia, care poate fi, de asemenea, numita neuropatie focala, se declanseaza de cele mai multe ori brusc. Apare cel mai frecvent la persoanele in varsta. Desi mononeuropatia poate provoca dureri severe, nu cauzeaza probleme pe termen lung. Simptomele, de obicei, se diminueaza si dispar de la sine peste cateva saptamani sau luni.

Simptome

Inceput de neuropatie diabetica simptome

Neuropatia diabetica apare in timp si poate fi insotita de simptome precum: balonarea, starea de rau, varsaturi, dureri specifice ale membrelor, fluctuatii ale tensiunii. Neuropatia diabetica afecteaza 43% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip I si II, fiind pe locul patru in topul factorilor de risc asociati acestei boli, dupa hipertensiune arteriala (74%), dislipidemii (66%) si obezitate (46%).

Simptome neuropatie periferica

Principalele semne si simptome in acest caz sunt:

  • Amorteala sau capacitate redusa de a simti durere sau schimbarile de temperatura, in special la picioare si degetele de la picioare
  • Furnicaturi sau senzatie de arsura
  • Durere ascutita care se poate accentua pe timp de noapte
  • Durere in timpul mersului
  • Sensibilitate extrema la cea mai usoara atingere
  • Slabiciune musculara si dificultati la mersul pe jos
  • Aparitia de probleme severe la nivelul picioarelor, cum ar fi ulcere, infectii, deformari sau dureri osoase si articulare.

Simptome neuropatie vegetativa

Principalele semne ale acestei forme sunt:

  • lipsa constientizarii faptului ca nivelul zaharului din sange este scazut
  • afectiuni ale vezicii urinare, inclusiv frecvente infectii ale tractului urinar sau incontinenta urinara
  • constipatie, diaree necontrolata sau o combinatie a celor doua
  • golirea lenta a stomacului (gastropareza), ceea ce duce la greata, varsaturi si pierderea poftei de mancare
  • dificultate la inghitire
  • disfunctie erectila la barbati
  • uscaciune vaginala si alte disfunctii sexuale la femei
  • transpiratie excesiva sau diminuata
  • incapacitatea organismului de a regla tensiunea arteriala si ritmul cardiac, ceea ce poate conduce la reducerea drastica a tensiunii arteriale la schimbarea pozitiei din asezat sau culcat (hipotensiune arteriala ortostatica), care poate provoca ameteala sau chiar stare de lesin
  • probleme cu reglarea temperaturii corpului
  • adaptare anevoioasa a ochilor la trecerea de la lumina la intuneric sau invers
  • cresterea frecventei cardiace in stare de repaus.

Simptome neuropatie radiculoplexus (amiotrofia diabetica)

Simptomele se manifesta, de obicei, pe o parte a corpului, desi, in unele cazuri, ele pot cuprinde si cealalta parte. Aceasta stare este adesea marcata de:

  • durere brusca, severa, in sold si coapsa sau fesa
  • muschii coapsei slabiti si atrofiati
  • dificultate la ridicare din pozitia asezat
  • umflarea abdomenului, daca abdomenul este afectat
  • pierderea in greutate.

Simptome mononeuropatie

Semnele si simptomele depind de nervul care este afectat si pot include:

  • dificultati de focalizare a ochilor, vedere dubla sau dureri in spatele ochilor
  • paralizie pe o parte a fetei (paralizie Bell)
  • durere la fluierul piciorului
  • durere in partea din fata a coapsei
  • dureri in piept sau abdomen.

Uneori, mononeuropatia apare atunci cand un nerv este comprimat. Sindromul de tunel carpian este un tip comun de neuropatie, de compresiune, la persoanele cu diabet zaharat.

Semnele si simptomele sindromului de tunel carpian includ:

  • amorteala sau furnicaturi in degete sau mana, mai ales in degetul mare, aratator, mijlociu si inelar
  • stare de slabiciune in maini, cu tendinta de a scapa lucrurile.

Factori de risc

La orice persoana care sufera de diabet de tip 1 sau 2, poate  aparea neuropatie diabetica daca nu exista un control riguros al zaharului in sange. Pastrarea unei concentratii de zahar in sange, in mod constant, in intervalul normal, este cel mai bun mod de a proteja sanatatea nervilor si a vaselor de sange. Totodata, este mai frecventa la persoanele care au diabet de cel putin 25 de ani.

Alti factori care pot creste si mai mult riscul de a dezvolta neuropatie diabetica, din cauza cresterii concentratiei de toxine din sange sau a diminuarii fluxului de sange la nivelul picioarelor, sunt:

  • boala coronariana
  • niveluri crescute ale trigliceridelor
  • obezitatea (un indice de masa corporala mai mare de 24)
  • fumatul
  • hipertensiunea arteriala
  • boli de rinchi.

Cauze

Expunerea prelungita la zaharul din sange (glucoza) poate cauza deteriorarea fibrelor nervoase delicate, cauzand neuropatie diabetica. Nu se stie cu exactitate de ce se intampla acest lucru, dar combinatia mai multor factori, joaca un rol important, inclusiv interactiunea complexa dintre nervi si vasele de sange. Hiperglicemia interfereaza cu capacitatea nervilor de a transmite semnale, slabind, de asemenea, peretii vaselor de sange mici (capilare), care furnizeaza nervilor oxigen si substante nutritive.

Alti factori care pot contribui la neuropatia diabetica includ:

  • Inflamatii ale nervilor cauzate de un raspuns autoimun. Acest lucru se produce atunci cand sistemul imunitar ataca din greseala o parte a corpului ca si cum ar fi un organism strain.
  • Factorii genetici, fara legatura cu diabetul zaharat, determina unele persoane sa aiba nervii foarte sensibili.
  • Fumatul si abuzul de alcool, care duce la deteriorarea atat a nervilor cat si a vasele de sange, crescand semnificativ riscul de infectii.

Diagnostic

Neuropatia diabetica este de obicei diagnosticata pe baza simptomelor, a istoricului medical si a unui examen fizic.

Test neuropatia diabetica

In timpul examinarii, un medic specialist in neuropatie diabetica poate verifica tonusul si forta musculara, reflexele tendinoase si sensibilitatea la atingere, temperatura si vibratii.

Investigatii neuropatie diabetica

Alte teste care pot fi efectuate includ:

Testul de filament

Sensibilitatea la atingere poate fi testata folosind o fibra moale de nailon numita monofilament.

Studiu de conducere nervoasa

Acest test masoara cat de repede se transmit, prin nervi, semnalele electrice, in brate si picioare. Este adesea folosit pentru a diagnostica sindromul de tunel carpian.

Electromiografia (EMG)

De multe ori efectuata impreuna cu studiul de conducere nervoasa, electromiografia masoara descarcarile electrice produse in muschi.

Testarea senzoriala cantitativa

Acest test neinvaziv este folosit pentru a evalua modul in care nervii raspund la vibratii si la schimbarile de temperatura.

Testarea autonoma

Daca aveti simptome de neuropatie autonoma, medicul poate solicita teste speciale pentru a masura tensiunea arteriala in diferite pozitii si a evalua capacitatea de a transpira.

Se recomanda ca toate persoanele ce sufera de diabet, sa efectueze cel putin o data pe an, un examen cuprinzator de picioare, la un medic specialist podiatru. Medicii podiatrii trateaza afectiuni ale oaselor si articulatiilor, cum ar fi artrita, patologii musculare si ale tesuturilor moi, si boli neurologice si ale sistemului circulator.

Tratament

Ameliorarea durerii

Un numar mare de medicamente sunt folosite pentru a calma durerile de nervi, dar acestea nu dau rezultate pe toti pacientii, iar cele mai multe au efecte secundare care trebuie cantarite in raport cu beneficiile pe care le ofera. Exista, de asemenea, o serie de terapii alternative, cum ar fi tratamentul cu crema de capsaicina (facuta din ardei iute) si acupunctura, care poate ajuta la ameliorarea durerii. Medicii le utilizeaza frecvent in combinatie cu medicamentatia.

Printre tratamentele de alinare a durerii care pot fi incercate sunt urmatoarele:

Medicamente anticonvulsive

Desi o serie de medicamente, cum ar fi gabapentin, pregabalin si carbamazepina sunt folosite pentru a trata tulburari convulsive (epilepsie), acestea sunt, de asemenea, prescrise pentru dureri ale nervilor. Efectele secundare pot include somnolenta, ameteala si edeme.

Medicamente antidepresive

Medicamente antidepresive triciclice, cum ar fi amitriptilina, nortriptilina, desipramina si imipramina, pot oferi ameliorare usoara pana la moderata a simptomelor, prin influentarea procesele chimice din creier responsabile cu perceptia durerii, cauzand  si ele un numar de efecte secundare, cum ar fi uscaciunea gurii, transpiratie, sedare si ameteli. Pentru unii pacienti, unele medicamente antidepresive, numite inhibitori ai recaptarii serotoninei si norepinefrinei, cum ar fi duloxetina, pot ameliora durerea cu mai putine efecte secundare. Reactiile adverse posibile ale acestora includ greata, somnolenta, ameteala, scaderea poftei de mancare si constipatie.

Plasturi cu lidocaina

Acesti plasturi care contin un anestezic local numit lidocaina se pot aplica pe zona in care durerea este severa. Ei pot provoca, ca efecte secundare, doar eruptii cutanate la unele persoane.

Opioide

Analgezicele opioide, cum ar fi tramadolul sau oxicodona, pot fi utilizate pentru ameliorarea durerii. Cu toate acestea, aceasta clasa de medicamente pot produce efecte secundare grave, inclusiv dependenta, constipatie, somnolenta si dureri de cap, care fac ca utilizarea pe termen lung sa fie nerecomandata.

Milgamma in neuropatia diabetica

Milgamma este un medicament pe baza de benfotiamina ce ajuta la imbunatatirea si mentinerea influxului nervos.

Tratament naturist

Exista o serie de tratamente alternative care pot ajuta la ameliorarea durerii neuropatiei diabetice, cum ar fi:

Capsaicina

Este o substanta extrasa din ardeiul iute, care atunci cand intra in compozitia unor creme care se aplica pe piele, poate reduce senzatia de durere. Efectele secundare pot include senzatii de arsura si iritatii ale pielii.

Acidul alfa-lipoic

Una dintre cele mai interesante descoperiri este ca acidul alfa-lipoic, un antioxidant puternic, gasit in unele produsele alimentare, poate fi eficient in ameliorarea simptomelor de neuropatie periferica.

Stimulare electrica transcutanata nervoasa (TENS)

Medicul poate prescrie acest tratament, care impiedica semnalele de durere sa ajunga la creier. TENS ofera impulsuri electrice slabe, pentru traiecte nervoase specifice, folosindu-se de  electrozi mici plasati pe piele. Desi in conditii de siguranta si fara durere, TENS nu functioneaza pentru toata lumea sau pentru toate tipurile de durere. TENS poate fi prescris in plus fata de alte tratamente.

Acupunctura

Acupunctura poate ajuta la ameliorarea durerii de origine neuropata, si, in general, nu are efecte secundare. De obicei, sunt necesare mai multe sedinte de acupunctura pentru a obtine rezultate vizibile.

Biofeedback

Aceasta terapie foloseste un aparat special pentru a invata cum se pot controla anumite raspunsuri ale corpului, in vederea reducerii durerii. Tehnicile de biofeedback sunt adesea predate in centre medicale si spitale.

Neuropatie diabetica kinetoterapie

Cercetarile au aratat ca exercitiile de intarire imbunatatesc moderat puterea musculara la persoanele cu neuropatie periferica. In plus, exercitiile pot reduce durerea data de afectiune si pot ajuta la controlarea nivelurilor de zahar din sange. Tipuri de activitati:

  • Aerobic
  • Exercitii pentru flexibilitate
  • Exercitii pentru mentinerea fortei fizice
  • Exercitii de echilibru

Evolutie si complicatii

Incetinirea evolutiei bolii

Pastrandu-se in permanenta glicemia in intervalul tinta de valori, se poate intarzia evolutia neuropatiei periferice, ajungandu-se chiar la o ameliorare a simptomelor prezente deja. Astfel, in cazul unui control riguros al glicemiei, obiectivele vor fi:

  • Nivelul de zahar din sange, inainte de mese – 70 – 130 mg / dL (3.9-7.2 mmol / L)
  • Nivelul de zahar din sange la doua ore dupa mese – mai putin de 180 mg / dl (10 mmol / l)
  • A1C hemoglobina, un indicator al controlului glicemiei, mai putin de 7 la suta. A1C este cantitatea de zahar atasata hemoglobinei – substanta din celulele rosii care vehiculeaza oxigenul din sange. Cu cat nivelul mediu de zahar din sange, din ultimele doua sau trei luni, a fost mai mare, cu atat este mai mare numarul A1C. Oamenii care nu au diabet, au un A1C cuprins intre 4 si 6 la suta.

Pentru a incetini procesul de deteriorarea a nervilor:

  • urmati recomandarile medicului in ceea ce priveste ingrijirea picioarelor
  • mentineti tensiunea arteriala sub control
  • urmati o dieta sanatoasa
  • nu neglijati activitatea fizica
  • mentineti o greutate corporala in limite normale
  • renuntati la fumat
  • evitati alcoolul.

Gestionarea complicatiilor si restabilirea functiei

Exista tratamente specifice, pentru multe dintre complicatiile de neuropatie, inclusiv:

Probleme ale tractului urinar

Medicamentele antispastice (anticolinergice), tehnici comportamentale, cum ar fi urinarea temporizata  si anumite dispozitive, cum ar fi ovule – inele introduse in vagin pentru a preveni scurgerea urinara – ar putea fi de ajutor in tratarea pierderii controlului vezicii urinare.

Probleme digestive

Gastropareza poate fi, de obicei, combatuta prin mese mici cantitative si frecvente, reducand fibrele si grasimile din alimentatie, si, pentru multi pacienti, consumul de supe si alimente sub forma de piure. Diareea, constipatia si greata poate fi combatuta cu aceste schimbari de dieta si medicamente.

Scaderea tensiunii arteriale in picioare (hipotensiune arteriala ortostatica)

Aceasta poate fi combatuta cu anumite masuri cum ar fi evitarea alcoolului, hidratarea suficienta si ridicarea lenta in picioare.

Disfunctii sexuale

O serie de medicamente cum ar fi sildenafil, tadalafil si vardenafil pot imbunatati functia sexuala la unii barbati, dar aceste medicamente nu sunt eficiente sau sigure pentru toata lumea. Cand tratamentul medicamentos nu da rezultate, multi pacienti apeleaza, la dispozitive de vid sau, in cazul in care acestea nu reusesc, implanturi la nivelul penisului. In cazul femeilor, acestea pot fi ajutate prin utilizarea lubrifiantilor vaginali.

Sfaturi pentru prevenirea neuropatiei diabetice

Aceste masuri pot ajuta la reducerea riscului de neuropatie diabetica:

Mentineti tensiunea arteriala sub control

Persoanele cu diabet zaharat sunt mai susceptibile de a avea tensiune arteriala crescuta decat persoanele care nu sufera de diabet. Prezenta hipertensiunii arteriale si a diabetului zaharat creste foarte mult riscul de complicatii, deoarece ambele vor afecta vasele de sange si reduc fluxul de sange. Incercati sa pastrati tensiunea arteriala in intervalul recomandat, sub 130/80 milimetri de mercur, prin verificarea de catre medic la fiecare consultatie.

Faceti alegeri alimentare sanatoase

Adoptati un regim alimentar echilibrat, care include o varietate de alimente sanatoase – in special fructe, legume si cereale integrale – si limitati cantitativ portiile pentru atingerea sau mentinerea unei greutati normale.

Fiti activi in fiecare zi

In plus, atingerea unei greutati sanatoase este influentata de miscarea fizica zilnica, care protejeaza inima si imbunatateate fluxul de sange. De asemenea, ea joaca un rol major in tinerea glicemiei si a tensiunii arteriale sub control. Se recomanda, in general, aproximativ 30 de minute de exercitii fizice moderate pe zi, cel putin de cinci ori pe saptamana. Cu toate acestea, daca aveti neuropatie severa, medicul poate recomanda practicarea mersului pe bicicleta sau inotul.

Renuntati la fumat

Daca aveti diabet zaharat si sunteti fumator, aveti mai multe riscuri decat pacientii nefumatori cu diabet zaharat, de a muri de atac de cord si accident vascular cerebral.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/diabetic-neuropathy/symptoms-causes/syc-20371580
  2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/245310.php
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma