Milia (puncte de grasime) – cauze, diagnostic si tratament

Milia este caracterizata de aparitia unor mici chisturi, galbene sau albe, care se formeaza de obicei în jurul ochilor și nasului. Afla care sunt cauzele acestor puncte de grasime si cum scapi de ele.

Cuprins:

  1. Ce inseamna milia?
  2. Din ce cauza apar punctele de grasime?
  3. Cum se manifesta milia?
  4. Milia la bebelusi
  5. Diagnosticul punctelor de grasime
  6. Cum se trateaza punctele de grasime?
  7. Sfaturi pentru prevenirea punctelor de grasime

Ce inseamna milia?

Milia se manifesta prin formarea unor chisturi mici si albe care apar de obicei pe nas si pe obraji. Aceste umflaturi formeaza de cele mai multe ori grupuri. Chisturile multiple poarta denumirea de milia. De retinut ca milia se diferentiaza de acnee, desi leziunile provocate sunt la fel de inestetice si dificil de tratat.

Aceste puncte de grasime apar atunci cand keratina devine captiva sub suprafata pielii. Keratina este o proteina gasita din abundenta in tesuturile pielii, in par si in celulele unghiilor.

Milia poate aparea la toti oamenii, indiferent de etnie sau varsta. Aceste puncte de grasime sunt foarte frecvente chiar si la nou-nascuti.

Din ce cauza apar punctele de grasime?

La copiii mai mari si adulti, milia este de obicei provocata de un anumit tip de afectiuni ale pielii. Printre aceasta se numara:

  • vezicule (basici) aparute din cauza unei afectiuni a pielii, cum ar fi epidermoliza buloasa (EB), pemfigoidul cicatricial sau porfiria cutanata tardiva (PCT)
  • leziuni care produc vezicule, cum ar fi in urma contactului cu iedera otravitoare
  • arsuri
  • daune provocate de soare pe termen lung
  • utilizarea pe termen lung a cremelor cu steroizi
  • proceduri de refacere a pielii, cum ar fi dermabraziunea sau procedura denumita resurfacing cu laser.

Milia se poate dezvolta si daca pielea isi pierde capacitatea naturala de a se exfolia. Acest lucru se poate intampla ca urmare a procesului de imbatranire.

Factori de risc

Aceasta problema prezinta foarte putini factori de risc. Daca milia este provocata de o alta afectiune sau leziune, aceasta afectiune trebuie tratata separat. Este important ca milia sa fie diagnosticata corect. Poate fi confundata cu alte tipuri de afectiuni ale pielii, cum ar fi comedoanele, miliaria si alte tipuri de chisturi.

Daca aceste semne reprezinta o problema, discutati despre tratament cu un medic.

Tipuri de milia

Tipurile de milia sunt clasificate in functie de varsta la care apar chisturile sau de cauza dezvoltarii chisturilor. Aceste tipuri pot fi, de asemenea, primare sau secundare.

Milia primara se formeaza direct din keratina captiva in piele. Aceste chisturi se gasesc de obicei pe fetele sugarilor sau adultilor.

Milia secundara arata similar, insa se dezvolta dupa ce anumite materiale blocheaza conductele care duc la suprafata pielii. Aceste materiale ajung in piele in urma unei leziuni, arsuri sau vezicule.

Milia neonatala este considerata milia primara. Se dezvolta la nou-nascuti si dispare dupa cateva saptamani. Chisturile sunt de obicei observate pe fata, scalp si pe partea superioara a torsului.

Milia primara la copiii mai mari si adulti

Chisturile sunt observate in jurul pleoapelor, fruntii si pe organele genitale. Milia primara poate disparea dupa cateva saptamani sau poate dura cateva luni.

Milia juvenila

Anumite tulburari genetice rare care afecteaza pielea pot produce milia juvenila. Printre aceste afectiuni se numara:

  • Sindromul carcinomului celular bazal nevoid (NBCCS). NBCCS poate duce la carcinom bazocelular (CBC).
  • Pachyonychia congenita. Aceasta afectiune poate provoca ingrosarea unghiilor sau dezvoltarea unor unghii cu forma anormala.
  • Sindromul Gardner. Aceasta tulburare genetica rara poate provoca aparitia cancerului de colon in timp.
  • Sindromul Bazex-Dupré-Christol. Acest sindrom afecteaza cresterea parului si capacitatea de a transpira.

Milia in placi

Aceasta afectiune este cauzata in mod frecvent de afectiuni genetice sau autoimune ale pielii, cum ar fi lupusul discoid sau lichenul plan. Milia in placi poate aparea la nivelul pleoapelor, urechilor, obrajilor sau maxilarului.

Chisturile pot avea mai multi centimetri in diametru. Se observa in primul rand la femeile de varsta mijlocie, insa pot aparea si la adultii sau copiii de orice varsta sau sex.

Milia multipla eruptiva

Acest tip este format din zone cu chisturi care provoaca mancarime si care pot aparea pe fata, bratele superioare si trunchi. De cele mai multe ori, chisturile apar pentru o perioada de timp, variind de la cateva saptamani la cateva luni.

Milia traumatica

Aceste chisturi apar acolo unde s-au produs leziuni ale pielii. Printre exemple se numara arsurile grave si eruptiile cutanate. Chisturile se pot irita in timp, capatand o culoare rosie pe margini si alba in centru.

Milia produsa de medicamente sau si alte produse

Aceasta problema poate aparea si in zonele pielii in care au fost aplicate creme care contin steroizi. Cu toate acestea, acest efect secundar este rar.

De asemenea, la unele persoane, milia poate fi provocata si de unele ingrediente destinate ingrijirii pielii si de produse de machiaj. Daca aveti pielea predispusa la aceasta tulburare, evitati urmatoarele ingrediente:

  • parafina lichida
  • petrol lichid
  • ulei de parafina
  • paraffinum liquidum
  • petrolatum liquid
  • ulei de petrol

Acestea sunt tipuri de ulei mineral care pot provoca milia. Lanolina poate provoca, de asemenea, formarea de chisturi specifice miliei.

Cum se manifesta milia?

Aceasta tulburare apare sub forma unor umflaturi mici, in forma de cupola, care sunt de obicei albe sau galbene. In majoritatea cazurilor, nu provoaca mancarimi sau dureri. Cu toate acestea, ele pot produce disconfort in cazul anumitor persoane. Din cauza hainelor sau a lenjeriei de pat dintr-un material mai dur, chisturile pot sa apara iritate si rosii.

Chisturile se gasesc de obicei pe fata, buze, pleoape si obraji. Cu toate acestea, ele pot fi observate si in alte parti ale corpului, cum ar fi trunchiul sau organele genitale.

In multe cazuri, chisturile sunt confundate cu umflaturile cunoscute sub denumirea de perle Epstein. Aceasta afectiune se manifesta prin aparitia de chisturi inofensive de culoare galben-alba pe gingii si in gura nou-nascutului. Milia este adesea denumita ”acneea copilului”.

Cand se recomanda vizita la medic

Daca sunteti ingrijorati ca aspectul tenului copilului nu-si revine dupa trei luni, consultati medicul.

Milia la bebelusi

Cauzele la nou-nascuti difera de cele la copiii mai mari si la adulti.

Din pacate, specialistii nu cunosc cauza miliei la nou-nascuti. Unii o confunda cu acneea copilului, care este declansata de hormonii proveniti de la mama.

Spre deosebire de acneea bebelusilor, milia nu provoaca inflamatia sau umflarea pielii. De obicei, bebelusii care au milia se nasc cu aceasta problema, in timp ce acneea copilului apare abia dupa doua-patru saptamani de la nastere.

Milia neonatala – incidenta

Aceasta tulburare afecteaza pana la 50 la suta din totalul nou-nascutilor. De obicei, aceste chisturi dispar de la sine dupa cateva saptamani.

Milia neonatala apare de cele mai multe ori pe nas, insa poate aparea pe scalp, fata, trunchi si in interiorul gurii.

Diagnosticul punctelor de grasime

Doctorul va examina pielea pentru a determina daca aveti milia pe baza aspectului chisturilor. Biopsiile leziunilor cutanate sunt necesare doar in cazuri rare.

Cum se trateaza punctele de grasime?

Remedii naturiste

In cele mai multe cazuri, punctele de grasime vor disparea de la sine in cateva luni. Exista, insa, mai multe tipuri de remedii la domiciliu care va pot ajuta sa scapati de aceste chisturi. Cu toate ca nu s-a dovedit ca un anumit remediu elimina rapid punctele de grasime, aceste tratamente sunt in mare parte cu risc redus.

Curatati zilnic zona afectata

Folositi un sapun usor pentru a preveni iritarea pielii. Sapunurile pentru pielea sensibila pot fi achizitionate online sau din magazine.

Deschideti porii cu ajutorul aburilor

Puteti face acest lucru in baie, pornind apa fierbinte la dus.

Exfoliati pielea in mod regulat

Cu toate acestea, evitati exfolierea excesiva, deoarece exfolierea zilnica poate irita pielea. Diferitele produse exfoliante sunt disponibile online sau in magazine.

Folositi mijloace de protectie solara

Solutiile cu protectie solara mare pot fi de mare ajutor. Cremele cu factor de protectie solara 50 pot fi cumparate din farmacii si online.

Folositi retinoizi topici

Retinoizii sunt creme sau geluri derivate din vitamina A. Acestea au fost concepute pentru a trata acneea si alte probleme ale pielii si, din pacate, exista putine dovezi care sa ateste ca acestea sunt eficiente in tratarea miliei.

Unele cercetari sugereaza ca extractele de trandafir, scortisoara si miere au proprietati antibacteriene care pot trata unele probleme ale pielii. Cu toate acestea, nu au fost facute cercetari cu privire la eficienta lor in tratarea miliei.

Evitati traumatizarea chisturilor

Desi poate fi tentant, acest lucru poate provoca infectii si poate duce la cicatrizarea tesuturilor.

Tratamente medicale

Daca sunteti ingrijorati din cauza acestor puncte de grasime, puteti opta pentru anumite tratamente clinice care au fost folosite pentru a indepartarea lor. Printre aceste remedii se numara:

  • Eliminarea chisturilor. In cadrul procedurii, medicul foloseste un ac sau o lama sterila pentru a indeparta milia. Nu incercati sa faceti aceasta manevra acasa, deoarece puteti risca infectii.
  • Doctorul anesteziaza zona, indeparteaza milia, apoi inchide pielea cu un fir fierbinte.
  • Chisturile sunt eliminate de cele mai multe ori cu azot lichid. Aceasta metoda poate provoca aparitia unor umflaturi, care ar trebui sa dispara in cateva zile.
  • Un antibiotic oral poate ajuta la tratarea anumitor tipuri de milia, cum ar fi milia in placi.

Toate aceste tratamente pot provoca cicatrici, cu exceptia celui cu minociclina, care prezinta alte riscuri. Deoarece aceste puncte de grasime in sine nu provoaca cicatrici, ganditi-va foarte bine inainte de a urma aceste tratamente.

Sfaturi pentru prevenirea punctelor de grasime

Aceste chisturi nu pot fi prevenite intotdeauna, de exemplu in cazul nou-nascutilor. Cu toate acestea, daca milia este provocata de alte afectiuni sau leziuni ale pielii, puteti administra un tratament rapid pentru a evita aparitia punctelor de grasime.

Metodele de prevenire a acestor chisturi sunt:

  • Evitati expunerea excesiva la soare.
  • Evitati utilizarea unor creme groase sau produse pe baza de ulei.
  • Exfoliati-va pielea de maximum 2-3 ori pe saptamana.

Milia poate aparea uneori in urma unui peeling chimic. Puteti preveni aparitia lor aplicand un retinoid topic inainte de procedura. Cu toate acestea, retinoizii pot cauza aparitia unor pete intunecate pe piele sau iritatii excesive ale acesteia atunci cand sunt aplicati in combinatie cu peeling-ul chimic.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/milia/symptoms-causes/syc-20375073
  2. https://www.healthline.com/health/milia
  3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/320953
  4. https://www.allure.com/story/what-is-milia-causes-treatment
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma