Litotritia extracorporeala este o procedura medicala folosita pentru tratarea anumitor tipuri de pietre la rinichi si la alte organe. Aflati cand este necesara litotripsia cu unde de soc, care sunt avantajele si dezavantajele acestei proceduri medicale.
Litotripsia este o procedura medicala folosita pentru tratarea anumitor tipuri de pietre la rinichi, dar si la alte organe, cum ar fi vezica biliara sau ficatul.
Pietrele la rinichi apar atunci cand mineralele si alte substante din urina se cristalizeaza in rinichi, formand mase solide sau pietre. Acestea pot fi formate din cristale mici, cu margini ascutite sau pot avea aspectul unor formatiuni mai mari si mai grele, care seamana cu niste roci de rau lustruite. De obicei, acestea sunt eliminate in mod natural de organism in timpul urinarii.
Cu toate acestea, uneori, corpul nu poate elimina pietrele mai mari prin urina. Acest lucru poate provoca leziuni renale. Persoanele cu pietre la rinichi se pot confrunta cu sangerari, dureri severe sau infectii ale tractului urinar. Cand pietrele incep sa provoace aceste tipuri de probleme, medicul poate recomanda litotritia ESWL.
Litotritia extracorporeala (ESWL) a aparut la inceputul anilor 1980. Aceasta procedura a revolutionat tratamentul pacientilor cu pietre la rinichi (litiaza renala). Pacientii care inainte erau supusi unor interventii chirurgicale majore de indepartare a pietrelor, acum puteau fi tratati cu litotritia extracorporeala (ESWL) fara sa fie efectuata nicio incizie. Ca atare, ESWL este singurul tratament noninvaziv pentru pietre la rinichi, ceea ce inseamna ca nu este necesara folosirea inciziilor sau a dispozitivului telescopic intern.
ESWL presupune administrarea unei serii de unde de soc generate de un aparat numit litotriptor. Undele de soc sunt ghidate cu ajutorul radiografiei catre pietrele renale, trecand prin piele si tesuturi si ajungand la pietre, pe care le sparg in fragmente mici. In urmatoarele cateva saptamani de dupa tratament, acele mici fragmente sunt eliminate din corp prin urina.
In cei aproape 40 de ani de la efectuarea primei proceduri in Statele Unite, specialistii au aflat foarte multe despre felul in care pacientii raspund la tratamentul cu aceasta tehnologie. Potrivit tehnicienilor, exista posibilitatea ca unii pacienti sa aiba rezultate mai putin pozitive in urma terapiei cu litotritia extracorporeala, in timp ce altii vor avea mai multe sanse de a scapa de pietrele la rinichi. Multi dintre acesti parametri nu pot fi controlati, cum ar fi dimensiunea pietrei si localizarea ei la nivelul rinichilor. Cu toate acestea, exista alte manevre care se pot face in timpul tratamentului cu ESWL care pot influenta pozitiv rezultatul procedurii.
ESWL functioneaza mai bine in cazul anumitor pietre decat al altora. Pietrele foarte mari nu pot fi tratate prin aceasta procedura. Medicii apeleaza la litotritia extracorporeala in functie de marimea si forma pietrei, localizarea acesteia in tractul urinar, starea de sanatate si nivelul de functionare a rinichilor pacientului. Pietrele cu diametrul mai mic de 2 cm pot fi tratate cel mai bine cu ESWL. Acest tratament ar putea sa nu fie eficient in cazul celor foarte mari.
Daca se solicita acest tratament, inseamna ca situatia este urgenta?
Daca piatra nu poate fi eliminata de la sine, pacientul va avea nevoie de tratament. Daca aveti o infectie, durere severa sau daca functia renala este amenintata, medicii actioneaza, de obicei, rapid. In cazul pacientilor cu un singur rinichi sau care au suferit un transplant renal, problema este abordata mai rapid. De asemenea, doctorii actioneaza imediat daca pacientul are pietre mari sau pietre la ambii rinichi.
Inainte de procedura, este important sa-i spuneti doctorului ce medicamente luati. Anumite medicamente, cum ar fi aspirina, ibuprofenul si warfarina sau alti diluanti ai sangelui, pot afecta capacitatea de coagulare a sangelui.
Medicul va va cere probabil sa intrerupeti tratamentele cu aceste medicamente cu mult inainte de procedura. Cu toate acestea, nu intrerupeti tratamentele decat daca va spune doctorul.
Unele persoane efectueaza litotritia extracorporeala sub anestezie locala. In cazul acesteia, specialistul amorteste zona de aplicare pentru a preveni durerea. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor efectueaza procedura sub anestezie generala. Daca veti fi pusi sub anestezie generala, medicul va va solicita sa nu beti si sa nu mancati nimic cu cel putin sase ore inainte de procedura.
Daca vi se efectueaza anestezie generala, este recomandat sa rugati un prieten sau un membru al familiei sa va conduca acasa dupa procedura. Anestezia generala va poate induce o stare de somnolenta dupa procedura, deci nu trebuie sa sofati pana cand efectele nu au disparut complet.
ESWL este un tip de tratament complet non-invaziv. De aceea, majoritatea litotritiilor extracorporeale sunt efectuate in regim ambulatoriu.
Cu toate acestea, anestezia poate fi o varianta, in functie de preferintele pacientului si ale medicului. Datele recente sugereaza ca rezultatele ESWL pot fi imbunatatite prin administrarea unui anestezic usor.
Dupa ce pacientul este anesteziat in mod corespunzator, un aparat computerizat care foloseste raze X este utilizat pentru a localiza pietrele la rinichi. Dupa ce locul acesta a fost descoperit, specialistul incepe sa trimita o serie de unde de soc (de la cateva sute la doua mii) catre pietre. Potrivit celor mai recente descoperiri ale cercetatorilor, ajustarea atat a puterii undelor de soc, cat si a vitezei cu care acestea sunt distribuite, poate influenta rezultatul tratamentului.
Scopul specialistilor care folosesc litotritia extracorporeala este de a eficientiza spargerea pietrelor la rinichi, dar si evitarea, pe cat posibil, in acelasi timp, a leziunilor pe care undele de soc le pot provoca rinichilor si organelor aflate in apropiere.
De obicei, o procedura ESWL dureaza aproximativ o ora.
Timpul de recuperare este de obicei destul de scurt. Dupa tratament, pacientul poate incepe sa mearga aproape imediat. De asemenea, majoritatea oamenilor isi pot relua pe deplin activitatile zilnice dupa 1-2 zile. Nu este nevoie de o alimentatie speciala, insa este recomandat consumul de apa multa pentru a ajuta la eliminarea fragmentelor de piatra. Aceste bucati de pietre la rinichi vor fi eliminate timp de cateva saptamani dupa procedura.
Dupa litotritia extracorporeala, exista posibilitatea ca pacientii sa observe sange in urina si, eventual, sa aiba dureri abdominale timp de cateva zile. Alti oameni, in schimb, se pot confrunta cu o durere puternica de tipul crampelor, in timp ce fragmentele de piatra sunt eliminate din corp. Medicamentele pentru durere orala si consumul de multa apa vor ajuta la ameliorarea simptomelor.
Uneori, piatra nu este complet sparta sau raman bucati mari si pot fi necesare tratamente suplimentare.
Rareori apar probleme mai grave, cum ar fi o hemoragie aparuta in apropierea rinichilor, caz in care pacientul ar putea avea nevoie de o transfuzie de sange, deteriorarea zonei din jurul pietrei sau bucati de piatra care blocheaza fluxul de urina.
Luati legatura cu medicul daca simtiti o nevoie puternica de a urina chiar si dupa ce ati facut acest lucru sau daca aveti dureri extreme chiar si atunci cand luati medicamente anti-durere.
Principalul avantaj al acestui tratament este ca trateaza pietrele la rinichi fara sa fie efectuata vreo incizie, fara bisturiu, fara sangerare. Drept urmare, sederea in spital si timpul de recuperare sunt mici.
Cu toate acestea, litotritia extracorporeala nu functioneaza intotdeauna. Dupa o astfel de procedura, aproximativ 5% dintre pacienti elimina pietrele intr-o luna. In cazul altora, fragmente de piatra de diferite dimensiuni pot ramane in continuare in organism. Uneori este necesara repetarea procedurii (sau efectuarea unei alte proceduri).
ESWL poate provoca leziuni renale. In plus, exista controverse privind litotritia extracorporeala si un posibil risc de hipertensiune arteriala si diabet zaharat. Aceste posibilitati sunt inca studiate. De aceea, ar trebui sa-l intrebati pe medic mai multe despre riscurile si beneficiile ESWL.
Dintre pacientii despre care se crede ca sunt candidati buni pentru acest tratament, aproximativ 50-75% scapa de pietrele la rinichi in trei luni de la tratamentul cu unde de soc. Cele mai mari rate de succes par a fi la pacientii cu pietre mai mici (cele mai mici de 1 cm).
Dupa tratament, unii pacienti pot ramane cu fragmente de pietre prea mari care nu pot fi eliminate in mod natural. Cel mai probabil, acestea sunt tratate din nou, daca este necesar, cu unde de soc sau cu un alt tratament.
Majoritatea pietrelor mici din ureter (cu diametrul mai mic de 1-5 mm) sunt eliminate in mod natural. Daca nu pot fi eliminate, medicii efectueaza o alta interventie. Pietrele din ureter care apar langa rinichi sunt tratate de obicei prin litotritia extracorporeala cu sau fara a muta piatra intr-un loc mai bun. Pietrele din ureter care apar mai jos (in apropierea vezicii) pot fi, de asemenea, tratate cu ESWL, insa, de obicei, necesita ureteroscopie, mai ales daca sunt mari (au mai mult de 1 cm in diametru).
Oamenii se confrunta adesea cu vanatai si dureri dupa o litotritie extracorporeala. Febra sau frisoanele pot indica o infectie, deci pacientul ar trebui sa discute despre aceste probleme cu un medic.
Litotritia extracorporeala nu este indicata pentru:
Perspectiva este in general buna pentru persoanele cu pietre la rinichi. Recuperarea poate varia in functie de numarul si de dimensiunea pietrelor, insa acestea pot fi indepartate complet cu ajutorul procedurii. In unele cazuri, pot fi necesare tratamente suplimentare. Cu toate ca rezultatele sunt foarte bune pentru majoritatea oamenilor, exista riscuri ca pietrele sa-si faca din noua aparitia.
Litotritie pret
Costul pentru o litotritie extracorporeala variaza. Consultati medicul urolog sau centrul medical local pentru a afla mai multe informatii despre costurile curente. Daca aveti in vedere aceasta procedura, contactati casa de asigurare de sanatate pentru a afla daca procedura si costurile aferente sunt decontate.
ESWL pret
Pretul pentru o astfel de procedura este, in medie, de 1300 de lei.
Unde se face litotritie
Tratamentul este disponibil in multe spitale, centre ambulatorii si uneori chiar si in unitati mobile.
Litotritie Fundeni
Unul dintre cele mai cunoscute locuri din Bucuresti unde poate fi efectuata o litotritie extracorporeala este Institutul Clinic Fundeni.
Litotritie extracorporeala Cluj
De asemenea, pacientii din Cluj pot apela la serviciile Centrului Medical Cardiomed.
Litotritie Brasov
La Spitalul Sf. Constantin din Brasov, eliminarea calculilor renali prin litotritia extracorporeala se efectueaza gratuit cu biletul de trimitere.
Referinte:
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…