Boala hemoroidala (hemoroizi) se manifesta prin aparitia unor dilatatii venoase in jurul anusului. Aflati din materialul urmator ce ii cauzeaza si cum se trateaza eficient.

Cuprins:

  1. Ce sunt hemoroizii?
  2. Tipuri
  3. Cauze hemoroizi
  4. Simptome hemoroizi
  5. Diagnostic
  6. Riscuri si complicatii
  7. Tratament hemoroizi
  8. Prevenirea hemoroizilor

Ce sunt hemoroizii?

Hemoroizii sunt venele umflate din jurul anusului si rectului inferior, asemanatoare cu venele varicoase (varicele). Hemoroizii au o serie de cauze, desi de multe ori acestea sunt necunoscute. Hemoroizii pot aparea in urma incordarii in timpul scaunelor sau din cauza cresterii presiunii asupra acestor vene in timpul sarcinii. Hemoroizii pot fi localizati in interiorul rectului (hemoroizi interni) sau se pot dezvolta sub piele in jurul anusului (hemoroizi externi).

Hemoroizii sunt foarte frecventi. Aproximativ trei din patru adulti sufera de hemoroizi din cand in cand. Uneori, acestia nu provoaca simptome, insa alteori produc mancarime, disconfort si sangerare.

Cum se formeaza hemoroidul trombozat?

Ocazional, un cheag se poate forma intr-un hemoroid (hemoroid trombozat). Acestia nu sunt periculosi, dar pot fi extrem de durerosi si, uneori, lichidul trebuie sa fie drenat.

Din fericire, exista o multime de variante de tratament pentru hemoroizi. Multi oameni isi amelioreaza simptomele urmand o serie de remedii la domiciliu si prin schimbarea stilului de viata.

Ca optiuni de tratament exista laxativele pentru prevenirea constipatiei, baile calde de sezut sau unguentele cu anestezic. Daca aceste tratamente nu aduc rezultate, poate fi necesara interventia chirurgicala. Se recomanda prezentarea la medic.

Tipuri

Exista trei tipuri de hemoroizi.

Hemoroizi interni

Hemoroizii interni se afla profund in interiorul rectului si nu sunt vizibili din exterior. In mod normal, acestia sunt nedurerosi. De cele mai multe ori, primul semn al prezentei hemoroizilor este sangerarea rectala.

Uneori, in urma incordarii, un hemoroid intern poate fi impins, astfel incat acesta sa iasa din anus. Acesta poarta denumirea de hemoroid prolabat si poate fi dureros.

Hemoroizi externi

Hemoroizii externi se afla imediat sub pielea din jurul anusului si sunt, prin urmare, extrem de vizibili. Deoarece exista nervi mai sensibili in aceasta parte a corpului, acestia sunt, in mod normal, mai durerosi. Incordarea in timpul unui scaun poate cauza sangerare.

Hemoroizi trombozati

Hemoroizii trombozati apar atunci cand saculetele din pasajul anal sunt impinse in exteriorul anusului si se umplu cu cheaguri de sange. Care sunt simptomele hemoroizilor trombozati si ce le cauzeaza?

Hemoroizii trombozati pot fi foarte durerosi. Acestea pot face ca activitatile de zi cu zi, cum ar fi mersul pe jos, statul pe scaun sau mersul la toaleta, sa fie extrem de inconfortabile. Hemoroizii trombozati pot afecta pe oricine si nu sunt un semn al unei sanatati precare.

Cauze hemoroizi

Hemoroizi sunt produsi de dilatarea venelor din jurul anusului.

De la ce se fac hemoroizii?

  • Sarcina: Boala hemoroidala apare mai frecvent la femeile gravide deoarece, pe masura ce uterul se largeste, preseaza venele din colon, provocand astfel umflarea acestora.
  • Imbatranirea: Hemoroizii apar cel mai frecvent la adultii cu varsta cuprinsa intre 45 si 65 de ani. Cu toate acestea, boala hemoroidala ii poate afecta si pe tineri si copii.
  • Diareea: Hemoroizii pot aparea in urma unor episoade de diaree cronica.
  • Constipatia cronica: Incordarea din timpul scaunelor pune presiune suplimentara pe peretii vaselor de sange.
  • Statul indelungat: Statul pe scaun pentru perioade lungi de timp poate da nastere hemoroizilor, mai ales statul pe vasul de toaleta.
  • Ridicatul greutatilor: ridicarea repetitiva a obiectelor grele poate duce la hemoroizi.
  • Relatiile sexuale anale: Acest lucru poate provoca aparitia de hemoroizi noi sau agravarea celor existenti.
  • Obezitatea: Obezitatea cauzata de dieta precara poate provoca boala hemoroidala.
  • Genetica: Unii oameni mostenesc tendinta de a dezvolta hemoroizi.

Simptome hemoroizi

Cum se manifesta hemoroizii?

Pe scurt, afectiunea se manifesta prin:

  • rectoragie (aparitia unei sangerari la sfarsitul eliminarii scaunului)
  • durere
  • prolaps rectal.

Durerea se accentueaza la aparitia complicatiilor (tromboza, ulceratie, inflamatie).

Semnele si simptomele hemoroizilor pot include:

  • Sangerari dureroase in timpul miscarilor intestinale – s-ar putea sa observati cantitati mici de sange pe hartia igienica sau in toaleta
  • Mancarime sau iritatie in zona anala
  • Durere sau disconfort
  • Inflamatie in jurul anusului
  • O umflatura in apropierea anusului, care poate fi sensibila sau dureroasa (poate fi un hemoroid trombozat)

Hemoroizi simptome

Simptomele hemorizilor depind, de obicei, de zona in care apar.

Simptome hemoroizi interni

Acestia se afla in interiorul rectului. De obicei, nu pot fi vazuti sau simtiti si rareori provoaca disconfort. Insa, incordarea sau iritarea din timpul scaunelor pot deteriora suprafata unui hemoroid, provocand, astfel, o sangerare.

Ocazional, din cauza incordarii puternice, un hemoroid intern poate fi impins prin orificiul anal. Acest lucru este cunoscut sub denumirea de hemoroid prolabat si poate provoca durere si iritare.

Simptome hemoroizi externi

Acestia se afla sub pielea din jurul anusului. Cand sunt iritati, hemoroizii externi pot provoca mancarimi sau sangerari.

Hemoroizii trombozati

Uneori, sangele se poate acumula intr-un hemoroid extern si poate forma un cheag (tromb) care poate produce dureri severe, inflamatii si o umflatura mare in apropierea anusului.

Hemoroizi simptome femei

In cazul femeilor gravide, hemoroizii au aceleasi tipuri de manifestari. Femeile insarcinate au nevoie rareori de tratament chirurgical, deoarece simptomele dispar de obicei dupa nastere.

Diagnostic

Medicul poate sa afle daca pacientul are hemoroizi externi prin simpla verificare vizuala. Pentru a diagnostica hemoroizii interni, exista o serie de teste si proceduri care pot include examinarea canalului anal si a rectului.

Examinarea digitala. In timpul unei examinari digitale rectale, medicul introduce in rect un deget acoperit cu o manusa lubrifiata. In timpul verificarii, specialistul poate simti ceva neobisnuit, cum ar fi o formatiune. Examenul ii poate sugera medicului daca sunt necesare teste suplimentare.

Inspectia vizuala. Deoarece hemoroizii interni pot fi adesea prea moi pentru a fi simtiti in timpul unei examinari rectale, medicul poate verifica si portiunea inferioara a colonului si a rectului cu un anoscop, proctoscop sau sigmoidoscop.

Exista posibilitatea ca specialistul sa doreasca sa examineze intregul colon prin intermediul unei colonoscopii daca:

  • Semnele si simptomele sugereaza ca pacientul ar putea avea o alta boala a sistemului digestiv
  • Exista factori de risc pentru cancerul colorectal
  • Pacientul este de varsta mijlocie si nu a efectuat recent o colonoscopie

Metodele de diagnosticare sunt aceleasi si in caz de tromboza hemoroidala.

Riscuri si complicatii

Boala hemoroidala consta in aparitia unor dilatatii venoase in jurul anusului, fiind deseori complicata cu aparitia inflamatiei, a trombozei sau a hemoragiei. Complicatiile hemoroizilor sunt foarte rare, dar includ:

Anemia

Rar, pierderile cronice de sange de la hemoroizi pot provoca anemie. Acest lucru inseamna ca pacientii nu au suficiente celule rosii sanguine sanatoase care sa transporte oxigenul catre celule.

Hemoroidul strangulat

Daca aportul de sange catre un hemoroid intern este intrerupt, acesta poate ajunge „strangulat”, o alta cauza de durere extrema.

Cheaguri de sange

Uneori, sangele se poate coagula in anus, iar conditia poate provoca dureri intense. In plus, zona se va umfla si va deveni inflamata.

Tratament hemoroizi

Tratament naturist

De multe ori, durerea usoara, umflarea si inflamarea hemoroizilor pot fi ameliorate prin tratamente la domiciliu. De multe ori, acestea sunt singurele tratamente necesare.

Consumati alimente bogate in fibre. Mancati mai multe fructe, legume si cereale integrale. Acest lucru inmoaie scaunul si creste volumul acestuia, lucru care va ajuta sa evitati incordarea care poate agrava simptomele provocate de hemoroizii existenti. Includeti treptat fibrele in dieta pentru a evita problemele cu gazele.

Crema hemoroizi

Utilizati tratamente topice. Aplicati o crema sau folositi un supozitor care contin hidrocortizon.

Utilizati in mod regulat baile calde de sezut. Inmuiati zona anala in apa calda, timp de 10-15 minute de doua sau trei ori pe zi.

Pastrati zona anala curata. Clatiti (de preferat) sau spalati zilnic cu apa calda pentru a curata usor pielea din jurul anusului. Evitati servetelele pe baza de alcool sau servetelele parfumate. Tamponati usor zona dupa curatare sau folositi uscatorul de par.

Nu folositi hartie igienica uscata. Pentru a va mentine zona anala curata dupa scaun, utilizati hartie igienica umeda care nu contine parfum sau alcool.

Folositi gheata. Aplicati pungi de gheata sau comprese reci in zona anusului pentru a reduce inflamatia.

Tratament medicamentos

Luati medicamente. Puteti utiliza temporar acetaminofenul, aspirina sau ibuprofenul pentru a va ameliora starea de disconfort.

Cu aceste remedii pentru hemoroizi, simptomele dispar de cele mai multe ori dupa numai o saptamana.

Medicamente pentru hemoroizi

Daca hemoroizii produc doar un usor disconfort, puteti folosi creme, unguente, supozitoare sau tampoane care se elibereaza fara prescriptie medicala. Aceste produse contin hidrocortizon si lidocaina, substante care pot ameliora durerea si mancarimile, cel putin temporar.

Nu utilizati cremele pe baza de steroizi mai mult de o saptamana, cu exceptia cazului in care medicul va recomanda acest lucru, deoarece pot provoca o subtiere a pielii.

Tratament hemoroizi externi inflamati

Trombectomia externa

Daca un cheag de sange dureros (tromboza) s-a format in cadrul unui hemoroid extern, medicul poate elimina acest cheag printr-o simpla incizie. Sangele este drenat, lucru care poate oferi o scurta ameliorare. Aceasta procedura este cea mai eficienta daca se face in decurs de 72 de ore de la formarea cheagului.

Hemoroizi tratament chirurgical

Proceduri chirurgicale

Medicul va poate recomanda efectuarea unei proceduri chirurgicale, in cazul in care alte proceduri nu au avut succes sau daca hemoroizii sunt prea mari. Operatia poate fi efectuata in ambulatoriu sau poate necesita sederea in spital peste noapte.

Indepartarea hemoroizilor

In cadrul acestei proceduri, denumita hemoroidectomie, chirurgul elimina tesuturile excesive care provoaca hemoragie. Pot fi folosite diferite tehnici. Operatia poate fi efectuata sub anestezie locala combinata cu sedare, rahianestezie sau anestezie generala.

Hemoroidectomia este cel mai eficient si complet mod de a trata hemoroizii severi sau recurenti. Pacientii pot suferi complicatii, cum ar fi dificultatile temporare de urinare si infectii ale tractului urinar ca rezultat al bolii hemoroidale.

Majoritatea oamenilor pot acuza anumite dureri dupa interventia chirurgicala, insa au la dispozitie medicamente care amelioreaza durerea. Baile calde de sezut pot fi de mare ajutor in aceasta situatie.

Tratament hemoroizi interni

Chirurgia cu stapler (capsarea hemoroizilor)

Aceasta procedura blocheaza fluxul de sange in tesutul hemoroidal. Este de obicei folosita numai pentru a trata hemoroizii interni.

Capsarea implica in general mai putine dureri decat hemoroidectomia si permite revenirea mai rapida la activitatile normale. Totusi, in comparatie cu hemoroidectomia, capsarea a fost asociata cu un risc mai mare de recidiva si prolaps rectal, in care o parte a rectului iese din anus. Pot aparea si anumite complicatii, cum ar fi: sangerarile, retentia urinara si durerea, precum si, rareori, sepsisul (un raspuns inflamator al organismului care va poate pune viata in pericol). Aflati de la medic care este cea mai buna varianta de tratament.

Prevenirea hemoroizilor

Cel mai bun mod de a preveni hemoroizii este prin mentinerea unor scaune moi, astfel incat acestea sa fie eliminate usor. Pentru a preveni hemoroizii si pentru a reduce simptomele lor, urmati aceste sfaturi:

Consumati alimente bogate in fibre

Mancati mai multe fructe, legume si cereale integrale. In acest fel, scaunul se inmoaie si creste in volum. Astfel, puteti evita incordarea care poate provoca aparitia hemoroizilor. Adaugati treptat fibre in alimentatie pentru a evita balonarea.

Beti multe lichide

Beti sase pana la opt pahare de apa si alte lichide (nu alcool) in fiecare zi pentru a va mentine scaunele moi.

Evitati fortarile in timpul scaunelor

Impingerea si mentinerea respiratiei in timpul defecarii creeaza o presiune si mai mare in venele din rectul inferior.

Faceti sport

Ramaneti activ fizic pentru a ajuta la prevenirea constipatiei si pentru a reduce presiunea asupra venelor, care poate aparea in urma perioadelor lungi de stat pe scaun. Sportul va poate ajuta, de asemenea, sa pierdeti excesul de greutate care poate contribui la aparitia hemoroizilor.

Evitati perioadele lungi de stat

Statul in pozitia sezut pentru prea mult timp, in special la toaleta, poate creste presiunea asupra venelor din anus.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hemorrhoids/symptoms-causes/syc-20360268
  2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/73938.php
  3. https://www.webmd.com/digestive-disorders/understanding-hemorrhoids-basics#1
  4. https://www.medicalnewstoday.com/articles/320407.php
  5. https://www.healthline.com/health/thrombosed-hemorrhoid
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma