Operatia de bypass coronarian – cand este indicata si cum se realizeaza

Operatia de bypass coronarian este cea mai frecventa operatie cardiaca efectuata la adulti. Aflati din materialul urmator cand este indicata si cum se realizeaza aceasta procedura.

Cuprins:

  1. Ce este operatia de bypass?
  2. Cand este indicata operatia de bypass coronarian?
  3. Cum se realizeaza procedura?
  4. Rezultate
  5. Cat dureaza recuperarea dupa bypass la inima?
  6. Recomandari adresate pacientilor cu bypass

Ce este operatia de bypass?

Operatia de bypass coronarian redirectioneaza sangele in jurul unei sectiuni a unei artere blocate sau partial blocate a inimii pentru a imbunatati fluxul de sange catre muschiul cardiac. Procedura presupune preluarea unui vas sanguin de la picior (bypass la picior), brat sau piept si conectarea acestuia dincolo de arterele blocate din inima.

Operatie bypass inima

Desi chirurgia de by-pass coronarian nu vindeca bolile cardiace care au provocat blocajele (ateroscleroza sau boala coronariana), aceasta poate usura simptomele, cum ar fi durerea toracica si problemele de respiratie. In cazul anumitor oameni, aceasta procedura poate imbunatati functia inimii si poate reduce riscul de deces in urma bolilor de inima.

Operatia de bypass coronarian este o procedura complexa, care presupune timp semnificativ de pregatire si recuperare. In unele cazuri, un pacient trebuie sa fie supus de urgenta unei interventii chirurgicale de bypass coronarian, insa de cele mai multe ori operatia este planificata cu ceva timp inainte.

La ce rezultate se asteapta medicii si pacientii?

Scopul chirurgiei de bypass este de a obtine un flux sangvin adecvat pentru inima. Imbunatatirea fluxului sangvin amelioreaza frecvent angina pectorala sau alte probleme ale arterelor coronare.

Operatia de bypass este efectuata frecvent de o echipa chirurgicala cu experienta. Dar, oricum, ca si alte interventii, si aceasta prezinta anumite riscuri. In general, daca aveti sub 65 de ani, aveti un ventricul stang normal – camera cardiaca cea mai importanta pentru pompat – si aveti o stare de sanatate generala buna, sansele de supravietuire si de recuperare dupa operatie sunt de 99%.

Cand este indicata operatia de bypass coronarian?

Chirurgia bypass coronarian este o optiune daca aveti o artera blocata la inima.

Medicul va poate recomanda aceasta procedura daca:

  • Aveti dureri toracice severe cauzate de ingustarea mai multor artere care alimenteaza muschiul inimii, lasand cordul lipsit de sange in timpul unor exercitii fizice usoare sau in repaus.
  • Aveti mai multe artere coronare bolnave, iar camera principala de pompare a inimii – ventriculul stang – nu functioneaza bine.
  • Artera coronara stanga principala este grav ingustata sau blocata. Aceasta artera furnizeaza cea mai mare cantitate de sange catre ventriculul stang.
  • Exista o artera blocata in cazul careia inserarea si umflarea temporara a unui balon minuscul pentru a largi artera (angioplastia) nu este adecvata, ati mai trecut printr-o angioplastie sau vi s-a montat anterior un stent pentru a tine artera deschisa, insa procedura nu a avut succes, sau vi s-a montat un stent, insa artera s-a restrans din nou (restenoza).

Operatia de bypass coronarian in caz de urgenta

Operatia de bypass coronarian poate fi, de asemenea, efectuata in situatii de urgenta, cum ar fi un atac de cord, daca pacientul nu raspunde la alte tratamente.

Chiar si in cazul interventiilor chirurgicale de bypass coronarian, pacientul trebuie sa-si schimbe total stilul de viata dupa operatie. Medicamentele sunt prescrise in mod obisnuit dupa o interventie chirurgicala de bypass coronarian pentru a se reduce nivelul de colesterol din sange, pentru a se reduce riscul de dezvoltare a unui cheag de sange si pentru a ajuta inima sa functioneze cat mai bine.

Stent sau by-pass?

Boala cardiaca ischemica este cauzata de ingustarea sau blocarea arterelor care alimenteaza inima, arterele coronare. Principala cauza a acestui fenomen este ateroscleroza.

Ateroscleroza reprezinta acumularea de colesterol si alte grasimi la nivelul peretilor arterelor coronare, formand asa numita placa de aterom. Placile de aterom pot ingreuna curgerea sangelui spre miocard prin infundarea arterelor sau prin modificari ale functiei si tonusului arterelor.

Boala cardiaca ischemica debuteaza de la varste tinere. Chiar din copilarie, peretii arterelor incep sa prezinte urme de depuneri de grasime. Alte elemente care circula prin sange, cum ar fi celule inflamatorii, produsi de degradare celulara, diverse proteine si calciu incep sa adere la peretii arterelor. Impreuna, grasimea si celelalte elemente formeaza placa de aterom.

Boala cardiaca ischemica poate sa apara inca din copilarie!

Cum actioneaza aceasta afectiune

Cu timpul, in interiorul arterelor se dezvolta placi de aterom de diverse marimi. Multe dintre ele au un continut moale, cu o capsula dura la exterior. Daca aceasta suprafata dura se fisureaza, sangele vine in contact cu interiorul placii. Astfel, trombocitele, celule specializate cu rol in coagularea sangelui, incep sa se aglomereze si sa se activeze  in jurul placii, ducand la formarea cheagurilor de sange (trombi)  in interiorul arterei.

Cealalta modalitate de obstruare a fluxului sanguin prin arterele coronare este alterarea tonusului si a functiei acestor artere.

Ischemia miocardica

Stratul intern al peretelui coronarelor, endoteliul, este format din celule care raspund la numerosi stimuli, eliberand diverse substante chimice. Daca endoteliul este iritat, aceste substante pot actiona chiar asupra peretelui arterelor, determinand contractia celulelor musculare din structura sa. Astfel, diametrul arterei se reduce si mai mult si curgerea sangelui este ingreunata. Cand artera ingustata nu poate aduce suficient sange incarcat cu oxigen catre miocard, apare ischemia miocardica. Cea mai frecventa manifestare a ischemiei miocardice este durerea precordiala, numita si angina pectorala. Cele mai frecvente situatii in care apare angina sunt cele in care inima trebuie sa pompeze mai mult sange in organism, astfel incat miocardul consuma mai mult oxigen. Asemenea situatii sunt efortul fizic, expunerea la frig, emotiile si stresul.

Necroza miocardica distruge complet o parte a muschiului inimii

Atunci cand artera coronara este complet astupata, apare infarctul acut de miocard sau necroza miocardica. Acest lucru inseamna distrugerea completa a unei parti a muschiului inimii, si inlocuirea ei cu tesut cicatricial, fara capacitate de contractie. In raport cu marimea zonei, functia inimii poate fi mai mult sau mai putin afectata, ajungand pana la deces.

Este important ca boala sa fie depistata inainte ca infarctul acut de miocard sa se produca. De aceea, vizitele regulate la medic sunt obligatorii inca de la primele simptome!

Este extrem de important ca tratamentele efectuate sa se adreseze unor persoane cu functie cardiaca normala sau cat mai aproape de normal pentru ca rezultatele acestora sa fie cat mai bune.

Cum se trateaza boala cardiaca ischemica (BCI)

Angina pectorala apare atunci cand inima trebuie sa pompeze mai mult sange in organism: efort fizic, expunere indelungata la frig, emotii sau stres. Tratamentul BCI se concentreaza in trei directii: tratament medical, tratament interventional si tratament chirurgical.

Tratamentul medical se concentreaza asupra ameliorarii efortului cardiac si a perfuziei cardiace. Exista mai multe clase de medicamente care se adreseaza acestei patologii.

Tratamentul medicamentos singur nu trebuie prelungit pana cand pacientul ajunge sa faca un infarct. Odata diagnosticul pus, pacientul se trimite la coronarografie!

Coronarografia

Coronarografia consta in vizualizarea arterelor coronare si identificarea ingustarii sau astuparii lor, prin injectarea de substanta de contrast la nivelul coronarelor printr-un cateter subtire si vizualizarea acestora cu ajutorul razelor X.

Angioplastia

Tratamentul interventional (”angioplastia”) consta in dilatarea stenozelor cu un balonas, implantarea de stent-uri (dispozitive metalice ce fixeaza placa de aterom odata dilatata) sau rotablatie (“forarea” printr-un tromb ce obstrueaza coronara).

Limitarile angioplastiei

Angioplastia este mai confortabila si mai putin riscanta pentru pacient, dar limitata doar la anumite leziuni mai putine (1-2 vase) si mai simple. De aceea, rezultatele  in timp sunt mai putin durabile decat cele ale operatiei.

Tratamentul chirurgical se adreseaza atat revascularizarii miocardice, cat si rezolvarii unor complicatii cauzate de ischemia miocardica si/sau infarctul de miocard.

Tipuri de grefoane

Astfel, revascularizarea miocardica se obtine prin bypass-ul aorto-coronarian. Acesta consta din aducerea de sange din circulatia sistemica (aorta) dincolo de stenozele coronariene prin intermediul unor grefoane. Acestea pot fi venoase (de ex. vena safena interna de la nivelul membrului inferior) sau arteriale (artera mamara interna, artera radiala, gastroepiploica,etc.).

Rezultatele acestui tip de chirurgie sunt foarte bune, in Clinica de chirurgie cardiovasculara a Institutului de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare ”CC Iliescu” din Bucuresti, mortalitatea la pacientii cronici este 0-3%, iar recuperarea majoritatii pacientilor cu functie cardiaca normala preoperator, este spectaculoasa, ei parasesc spitalul la 7-8 zile dupa operatie si sunt complet reintegrati familial si profesional la 3-6 luni.

Cum se realizeaza procedura?

Infarctul de miocard, angina pectorala si alte probleme cardiace pot aparea ca rezultat al ingustarii sau blocarii arterelor coronare, care iriga muschiul cardiac. In anumite situatii, chirurgia de bypass coronarian creeaza o ruta de ocolire pentru fluxul sangvin pentru ca sangele sa mearga in zona afectata. Acest tip de chirurgie se practica mai ales atunci cand simptomele nu raspund la tratamentul medicamentos sau cand exista blocaje multiple pe arterele coronare.

Etapele operatiei

Pentru a crea un bypass, chirurgul preleveaza un vas de sange din alta parte a corpului si o plaseaza in locul arterei coronare obstruate. Acesta poate utiliza unul din urmatoarele vase de sange: artera mamara interna de la nivelul toracelui, vena safena de la nivelul membrului inferior sau artera radiala, de la nivelul antebratului. Acestea sunt vase de sange care nu sunt absolut indispensabile organismului. Unii chirurgii pot utiliza o combinatie a acestor grefe.

In majoritatea cazurilor, pentru bypass este utilizata artera mamara interna. Aceasta artera se gaseste pe fata interna a peretelui anterior al toracelui, de fiecare parte a sternului. Chirurgul deconecteaza capatul din aval al arterei din partea interna a peretelui toracic si reconecteaza acel capat la artera coronara in aval de blocaj. Avantajul major al acestei proceduri este tendinta acestei grefe de a rezista la formarea ulterioara de depozite de grasime (placi de aterom).

Bypass cu vena safena

Pentru a crea un bypass cu vena safena sau cu artera radiala, se preleveaza un segment din vena sau din artera, conectand un capat al venei sau arterei la aorta in apropierea originii normale a arterelor cornare si celalalt capat la artera coronara in aval de blocaj. Astfel, partea bolnava a arterei este suntata.

Pe timpul acestei interventii chirurgicale, functiile inimii si ale plamanilor sunt preluate de un aparat cord-pulmon.

Rezultate

Dupa operatie, majoritatea oamenilor se simt mai bine, iar riscul ca simptomele sa apara timp de 10-15 ani este foarte mic. Cu timpul, insa, este posibil ca alte artere sau chiar noua grefa folosita in operatia de bypass coronarian sa se infunde, necesitand un alt bypass sau angioplastie.

Rezultatele pe termen lung vor depinde in parte de administrarea medicamentelor pentru prevenirea formarii cheagurilor de sange, scaderea tensiunii arteriale, scaderea colesterolului si pentru a ajuta la controlarea diabetului conform instructiunilor si in urma recomandarilor privind stilul de viata sanatos, cum ar fi:

  • Renuntarea la fumat.
  • Urmarea unui plan de alimentatie sanatoasa, cum ar fi dieta DASH.
  • Obtinerea si mentinerea unei greutati sanatoase.
  • Efectuarea in mod regulat de exercitii fizice si sport.
  • Gestionarea situatiilor stresante.

Cat dureaza recuperarea dupa operatia de bypass coronarian?

Pentru operatia de bypass, perioada de spitalizare este de 5-7 zile. Imediat dupa interventie, veti ramane in sectia speciala pentru coronarieni sau in sectia de terapie intensiva timp de 24-36 de ore. In acest timp, frecventa si ritmul cardiac, precum si alte semne vitale, sunt monitorizate cu atentie.

Medicul cardiolog si chirurgul va vor da indicatii asupra gradului de efort fizic pe care aveti voie sa-l faceti in urmatoarele cateva saptamani si asupra modului gradual in care veti reveni la activitatile obisnuite.

Recomandari adresate pacientilor cu bypass

Daca aveti angina pectorala de efort forma usoara sau v-ati recuperat dupa un infarct miocardic fara a prezenta simptome, cel mai bine veti fi tratat cu medicamente sau alte mijloace.

Chirurgia de bypass este in general considerata potrivita pentru urmatoarele persoane:

  • Indivizii care au artera coronariana stanga blocata.
  • Indivizii cu mai multe artere afectate si cu o functie ventriculara stanga scazuta.
  • Indivizii cu angina incapacitanta. Pentru aceste persoane, operatia de bypass are o valoare clara si in majoritatea cazurilor viata este prelungita.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-bypass-surgery/about/pac-20384589
  2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/322443.php
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Vezi comentariile

  • Buna am fost operata de baypass in decembrie 23.12.2022 la inceput era totul bine.dar deja de 2 luni am diareie crampe foarte mari abdominale si nici nu slabesc de 2 luni.as dori un sfat.multumesc frumos.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma