Angioplastia coronariana este o procedura menita sa deschida arterele blocate ale inimii. Aflati totul despre implantul de stent la inima din materialul urmator.
Angioplastia coronariana cu stent, sau angioplastia coronariana percutana, este o procedura utilizata pentru a deschide arterele infundate ale inimii. Angioplastia implica inserarea si umflarea temporara a unui mic balon in artera infundata pentru a ajuta la largirea acesteia.
Angioplastia este adesea combinata cu plasarea permanenta a unui tub format din fire mici, denumit stent, pentru a ajuta la deschiderea arterei si pentru a scadea riscurile de a se bloca din nou.
Unele stenturi sunt acoperite cu medicamente care mentin artera largita (stenturi cu eliberare de medicamente sau stenturi eluate in medicamente), in timp ce altele nu au aceasta functie (stenturi metalice goale).
Angioplastia poate imbunatati simptomele de artere blocate, cum ar fi durerea toracica si dificultatile de respiratie. Aceasta procedura poate fi de asemenea folosita in timpul unui atac de cord pentru a desfunda rapid o artera blocata si pentru a reduce leziunile inimii.
Procedura este efectuata frecvent atunci cand o substanta plina cu grasimi cunoscuta sub numele de placa de aterom se ataseaza de peretii unei arte. Aceasta este o afectiune cunoscuta sub numele de ateroscleroza. Dezvoltarea placii de aterom determina ingustarea interioara a arterei, limitand fluxul sanguin.
Medicul recomanda de cele mai multe ori angioplastia coronariana ca optiune de tratament atunci cand medicamentele sau modificarile stilului de viata nu sunt suficiente pentru a imbunatati sanatatea inimii. De asemenea, mai poate fi efectuata in cazul unui atac de cord, a unor dureri toracice (angina) agravate sau a altor simptome.
Cand ateroscleroza afecteaza arterele coronare, conditia este cunoscuta sub numele de boala coronariana, aceasta fiind o grava stare de sanatate. Cresterea placii in artere pune viata pacientului in pericol, deoarece arterele coronare alimenteaza inima cu sange curat, oxigenat. Fara acesta, inima nu poate functiona. Practic, angioplastia coronariana inseamna desfundarea arterelor coronariene.
Angioplastia si plasarea stentului pot desfunda o artera blocata si pot ameliora angina (durerea toracica persistenta) care nu au putut fi imbunatatite cu ajutorul medicamentelor. Acestea sunt, de asemenea, proceduri de urgenta folosite in cazul unui atac de cord.
Angioplastia si stenturile nu pot fi de ajutor, insa, in cazul anumitor conditii. De exemplu, operatia de bypass coronarian ar putea fi o solutie mai buna atunci cand artera principala din partea stanga a inimii se confrunta cu un blocaj. Un medic ar putea lua in considerare si o interventie chirurgicala de by-pass coronarian in cazul in care pacientul se confrunta cu mai multe artere blocate sau are diabet zaharat.
Arterele coronare blocate sau ingustate pot produce un infarct miocardic, angina sau alte probleme cardiace. In unele cazuri, se poate opta pentru un procedeu de deschidere a arterelor obstruate, numit angioplastie coronariana. Numele complet pentru angioplastia coronariana este angioplastia coronariana transluminala percutanata (PTCA). De asemenea, se refera fie la interventia coronariana percutanata (PCI), fie la angioplastia cu balon.
Dupa injectarea unui anestezic local la nivelul regiunii inghinale sau a bratului, medicul insereaza un tub flexibil (cateter) de ghidaj intr-o artera de la nivelul piciorului sau bratului.
Ajutat de imaginile de pe un monitor, medicul ghideaza cateterul catre artera blocata din inima. Poate fi injectata o substanta de contrast prin cateter pentru a imbunatati claritatea imaginii si a confirma localizarea exacta a blocajului.
Apoi, cateterul cu balonul la varf este tras prin cateterul de ghidaj. Cand varful ajunge in zona obstructionata a arterei coronare, este umflat balonasul timp de aproximativ 30 de secunde pentru a dilata portiunea ingustata a arterei. In timp ce balonasul este umflat, puteti sa simtiti o durere in piept. Pe masura ce balonasul se dezumfla, durerea se estompeaza. De obicei, sunt necesare cateva umflari si dezumflari. Apoi cateterul cu balon este retras si sunt urmarite mai multe imagini pentru a vedea cum fluxul sangvin se amelioreaza.
Angioplastia a fost revolutionata de un dispozitiv numit stent coronarian – un tub metalic de dimensiuni mici – care este plasat in artera dupa ce aria obstructionata a fost dilatata. Aproximativ 90% dintre persoanele care au fost supuse unei angioplastii coronariene transluminale percutanate sunt candidate pentru plasarea unui stent la inima.
Stentul actioneaza ca o manseta care tine deschisa artera. Se intentioneaza sa fie permanent si reduce riscul ca artera sa se obstrueze din nou. Aceasta conditie se numeste restenozare si este o problema ce apare frecvent dupa angioplastie. Stenturile sunt de obicei insotite de medicamente care le ajuta sa se mentina deschise.
Unele persoane cu stenturi primesc medicatie 4-8 saptamani dupa procedura pentru a reduce riscul de aparitie a cheagurilor sangvine la nivelul lor. Multi indivizi iau aspirina zilnic pe timp nedefinit, ca forma de profilaxie.
Intreaga procedura dureaza, de obicei, 30 minute pana la 2 ore si necesita o zi de spitalizare. De asemenea, acest procedeu poate fi folosit pentru tratarea arterelor blocate in orice zona a organismului, inclusiv la nivelul membrelor inferioare.
Rezultatele de succes sunt imbunatatirea fluxului sangvin, cresterea presiunii sangvine in artera afectata, compresia sau fisurarea blocajului arterial si dilatarea portiunii afectate din peretele arterial. Intr-un procent foarte mic de cazuri, procedura nu are succes, fiind necesar bypass-ul chirurgical. De obicei, o echipa chirurgicala este pregatita sa intervina imediat. Cand angioplastia reuseste, costurile sunt considerabil scazute, iar perioada de spitalizare este redusa.
Timp de 24 de ore dupa angioplastie, frecventa si ritmul cardiac, precum si alte semne vitale trebuie monitorizate cu multa atentie. Majoritatea pacientilor se intorc la serviciu la o saptamana dupa procedura.
Decizia de a recomanda angioplastia in favoarea bypass-ului se bazeaza, in general, pe localizarea, numarul si gravitatea blocajelor, precum si pe modul de functionare a cordului. Acest procedeu nu vindeca boala subiacenta si poate fi repetat pentru a redeschide aceeasi sau alte artere coronariene care se blocheaza. Utilizarea medicamentelor este importanta pentru a ajuta prevenirea progresiei bolii.
Pentru a trata arterele ingustate pot fi utilizate si alte tehnici. Totusi, acest lucru se face mai rar.
Utilizarea unei lame rotative asemanatoare unui sfredel este una dintre aceste proceduri. Poate fi utilizat in cazul in care blocajul arterial este foarte dur din cauza calcificarii. Placa aterosclerotica este pulverizata in fragmente care sunt indepartate prin cateter. Microparticule din aceasta placa pot patrunde in circulatie.
Angioplastia coronariana sporeste fluxul sanguin prin artera coronara anterior ingustata sau blocata. Durerea toracica, in general, ar trebui sa se amelioreze dupa operatie, iar pacientul isi poate relua exercitiile fizice.
Desi starea de sanatate s-a imbunatatit in urma angioplastiei si a montarii stentului, nu inseamna ca boala cardiaca a disparut. Veti fi nevoiti sa urmati un stil de viata sanatos si sa luati medicamentele conform recomandarilor medicului.
Daca anumite simptome precum durerile in piept sau dificultatile de respiratie au revenit sau daca au aparut simptome similare cu cele pe care le-ati avut inainte de procedura, luati legatura cu medicul. Daca aveti dureri in piept in stare de repaus sau durerea nu se amelioreaza dupa administrarea nitroglicerinei, sunati la numarul de urgenta.
Cat timp va mai trai pacientul dupa montarea unui stent coronarian depinde in primul rand de boala cardiaca subiacenta, varsta si starea medicala a pacientului. Un pacient mai tanar, de exemplu, care are o inima puternica si nu a suferit niciodata un atac de cord, va trai, cel mai probabil, o viata activa. Pe de alta parte, in cazul unei persoane de 70 sau 80 de ani care are o inima slabita de multiplele atacuri de cord anterioare si care are alte probleme medicale grave, speranta de viata va fi, desigur, mai scurta dupa inserarea stentului.
Desi angioplastia este o modalitate mai putin invaziva de a largi arterele infundate decat interventia chirurgicala by-pass, procedeul prezinta, de asemenea, unele riscuri.
Cele mai frecvente complicatii ale angioplastiei sunt:
Restenoza are loc in aproximativ 30% din cazuri, daca a fost efectuata doar angioplastia, fara plasarea stentului. Stenturile au fost concepute pentru a reduce riscurile de restenoza. Stenturile metalice netede reduc riscul de restenoza la aproximativ 15%, iar utilizarea stenturilor cu eliberare de medicamente reduc riscul la mai putin de 10%.
Cheagurile de sange se pot forma chiar si dupa efectuarea procedurii. Aceste cheaguri pot bloca din nou artera, provocand un atac de cord. De aceea, este important sa luati aspirina, clopidogrel, prasugrel sau alte medicamente care reduc riscurile de formare a cheagurilor de sange.
Intrebati-l pe medic cat timp va trebui sa luati aceste medicamente. Nu intrerupeti niciodata tratamentul fara a discuta cu doctorul in prealabil.
Pacientul se poate confrunta cu hemoragii la piciorul sau mana in care a fost introdus cateterul. In majoritatea cazurilor, apare un simplu hematom sub piele (vanataie), insa uneori pacientul poate sangera puternic si poate avea nevoie de o transfuzie de sange sau de alte proceduri chirurgicale.
Alte riscuri rare ale angioplastiei:
Desi se intampla foarte rar, pacientul poate suferi un atac de cord in timpul procedurii.
Artera coronara se poate rupe sau poate plesni in timpul procedurii. Aceste complicatii pot fi remediate cu ajutorul unei interventii chirurgicale urgente de by-pass.
Substanta de contrast folosita in timpul angioplastiei si a plasarii stentului poate provoca leziuni renale, in special la persoanele care au deja probleme cu rinichii. Daca aveti un risc crescut, medicul poate lua masuri pentru a va proteja rinichii. Astfel, doctorul poate introduce o cantitate mai mica de substanta si, in plus, se va asigura ca sunteti bine hidratat in timpul procedurii.
In timpul angioplastiei, poate aparea un accident vascular cerebral daca placile se rup atunci cand cateterele sunt introduse prin aorta. Cheagurile de sange se pot forma, de asemenea, in catetere si se pot deplasa la creier daca se rup. Un accident vascular cerebral este o complicatie extrem de rara a angioplastiei coronariene. Cu toate acestea, medicii folosesc medicamente care dilueaza sangele in timpul procedurii pentru a reduce riscul de AVC.
In timpul procedurii, inima poate sa bata prea repede sau prea incet. Aceste probleme de ritm sunt, de obicei, de scurta durata, dar uneori sunt necesare administrarea de medicamente sau folosirea unui pacemaker temporar.
Pentru a va pastra sanatatea inimii dupa angioplastie, ar trebui sa:
Dupa angioplastia coronariana trebuie sa va concentrati asupra unei alimentatii sanatoase. Acest lucru va va ajuta corpul sa se vindece, va reduce riscul de complicatii si va va permite sa va recuperati mai repede. O dieta sanatoasa va reduce, de asemenea, riscul acumularii de ateroscleroza.
Multe studii au aratat ca o dieta bogata in fructe, legume, fructe, cereale integrale, nuci si seminte va poate reduce riscul bolilor de inima.
O dieta sanatoasa i ofera organismului o multime de substante nutritive care protejeaza inima – cum ar fi vitaminele, mineralele, antioxidantii si fibrele dietetice. In mod ideal, dieta trebuie sa includa:
Pretul pentru o astfel de procedura variaza in functie de tipul ales.
De exemplu, o angioplastie coronariana cu balon simplu costa 5000 de lei, in timp ce o angioplastie coronariana cu un stent poate costa 8 000 lei, pret la care se adauga pretul cazarii si al investigatiilor complementare personalizate.
Pe de alta parte, o angioplastie coronariana cu stent din bare metalice poate ajunge la 6400 de lei.
Aceste proceduri pot fi efectuate in multe dintre spitalele si clinicile de stat si private din tara.
Referinte:
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…
Vezi comentariile
Buna ziua, am inplantat un stent farmacologic activ Orsiro 3,5/13mm din anul 2018 si nu pot sa fac un RMN la prostata, deoarece nu stiu eu si cei din policlinica din ce material este confectionat. Pe fisa de externare nu scrie acest lucru. Cei de la RMN nu-si asuma riscul efectuarii investigatiei. Daca ma puteti ajuta cu o informatie in acest sens, va multumesc anticipat.
GHEORGHE Grigoras