Sindromul cuibului gol – cum gestionezi tristetea cand copilul pleaca de acasa
Sindromul cuibului gol se refera la starile de tristete, ingrijorare, pierdere a sensului pe care unii parintii le traiesc atunci cand unicul copil sau cel mai mic dintre copii se muta din casa parinteasca. Iata de ce apare si cum pot parintii sa gestioneze mai usor aceasta perioada de adaptare.
Cuprins:
(1) Ce este sindromul cuibului gol?
(2) Ce manifestari au parintii cand se confrunta cu sindromul cuibului gol?
(3) Cauzele sindromului cuibului gol
(4) Cum faci fata momentelor de tristete?
(5) Sfaturi pentru a preveni acest moment de criza
Ce este sindromul cuibului gol?
Unii parinti se adapteaza rapid la mutarea copiilor din casa parinteasca, evenimentul fiind trait cu bucurie, cu sentimentul de implinire ori chiar usurare. Pentru alti parinti, aceasta experienta poate fi mai dificila, fiind traita cu tristete si sentimente de singuratate.
Sindromul cuibului gol se refera la perioada de tranzitie prin care trec parintii atunci cand ultimul dintre copii (sau unicul) se muta din casa in care a crescut, fie ca e vorba de plecarea la facultate intr-un alt oras, fie ca e mutarea lui singur ori impreuna cu partenerul de viata. Este o perioada in care unii parinti se simt tristi, ingrijorati, abatuti, singuri, cu sentimentul de pierdere. Nu este exclus ca tristetea sa coexiste cu emotii pozitive, precum bucuria si mandria deoarece copiii au devenit independenti si pornesc pe drumul lor.
Sindromul cuibului gol (sau sindromul cuibului parasit) nu este o tulburare psihica si nu presupune un diagnostic clinic. In schimb, daca manifestarile se agraveaza in timp in loc sa se amelioreze, este important ca parintii sa caute ajutor specializat.
Un studiu publicat in 2008 in Journal of Human Behavior in the Social Environment a aratat ca si copilul mai mic care ramane acasa dupa ce fratii sau surorile mai mari se muta din casa parinteasca poate experimenta sindromul cuibului gol. Copiii mai mici sunt cu atat mai afectati cu cat legatura dintre ei si fratii/surorile mai mari este mai stransa.
Sindromul cuibului gol – controverse
Termenul a fost introdus in 1914, de catre Dorothy Canfield, scriitoare si sustinatoare a drepturilor femeii. Apoi la inceputul anilor 1970 conceptul a fost popularizat de catre sociologi si mass-media. Ideea generala era ca parintii (in special mamele) care traiau sindromul cuibului gol experimentau, pe langa o serie de emotii negative, si un sentiment profund de pierdere, care ii facea mult mai vulnerabili la dezvoltarea unor tulburari (depresie, alcoolism), crize de identitate, conflicte in cuplu.
Daca cercetarile din acea perioada sugerau ca plecarea copiilor de acasa este traita negativ de catre parinti, cu stari similare doliului, cercetarile mai recente arata ca depresia si pierderea sensului asociate cu sindromul empty nest ar fi de fapt un mit. Nu doar ca unii parinti nu se confrunta cu acele stari negative, ci se pare ca plecarea copiilor de acasa ar fi mai degraba o oportunitate pentru parinti de regasire (proprie, a partenerului, a intereselor si hobby-urilor etc).
De ce aceasta schimbare in modul cum parintii traiesc plecarea copiilor de acasa? Cercetatorii o explica prin schimbarile care au avut loc in societate si in tehnologie. De exemplu, astazi majoritatea femeilor lucreaza, deci au si un alt rol decat cel de mama. Apoi evolutia mijloacelor de comunicare (telefonie mobila, e-mail, aplicatii specifice – de exemplu Skype) si accesibilitatea tot mai mare a biletelor de avion fac distantele dintre parinti si copii mult mai mici.
Ce manifestari au parintii cand se confrunta cu sindromul cuibului gol?
Fiecare parinte este unic si plecarea copiilor de acasa este traita diferit de la un parinte la altul. Pentru unii este o experienta pozitiva, in alte cazuri poate aparea un amestec contradictoriu de emotii, iar alteori poate fi mai degraba o experienta negativa, care aduce suferinta.
Trairile specifice pentru sindromul cuibului gol includ:
- tristete;
- plans;
- ingrijorare;
- sentimentul de singuratate;
- sentimentul de pierdere;
- tulburari ale somnului, in special insomnie;
- frustrare;
- senzatia de pierdere a controlului;
- anxietate;
- pierderea sensului propriei vieti.
In timp, aceste manifestari se amelioreaza si dispar, odata ce parintii accepta schimbarea si se adapteaza la noul statut si etapa din viata.
Cauzele sindromului cuibului gol
Dupa plecarea copiilor, parintii trec printr-o perioada in care trebuie sa se adapteze la noua situatie si la “cuibul gol”. Ei constientizeaza ca acum sunt parintii unor adulti independenti, capabili sa isi poarte singuri de grija si care nu mai au nevoie de grija constanta a parintilor. Adaptarea poate viza relatia cu copilul, despre care trebuie sa accepte faptul ca e un adult, regasirea partenerului, respectiv a relatiei de cuplu, identificarea de noi activitati care sa umple timpul liber ramas dupa plecarea copiilor. O alta dificultate a parintilor cu sindromul cuibului gol poate fi faptul ca nu gasesc intelegere din partea celor apropiati pentru ceea ce simt, care considera ca e fireasca mutarea copiilor din casa parinteasca.
Factori de risc
Sindromul cuibului gol poate aparea deopotriva la mame si la tati. Insa se considera ca in general mamele ar fi mai afectate decat tatii atunci cand copiii se muta de acasa, prin prisma faptului ca ele au avut rolul principal in cresterea lor. De asemenea, mult mai afectate sunt mamele casnice, pentru care maternitatea a ocupat rolul central o mare parte din viata lor.
Alti factori de risc pentru experimentarea sindromului cuibului gol includ:
- faptul ca persoanele vad in general schimbarea ca pe un eveniment stresant, iar mutarea copiilor de acasa ca pe o experienta dificila si cu incarcatura emotionala negativa;
- casnicia nu este stabila ori satisfacatoare;
- cazul parintilor unici, care au crescut singuri copiii, fara sprijinul si implicarea celuilalt parinte;
- ingrijorarea despre copii ca nu sunt pregatiti inca pentru responsabilitatile de adult;
- (valabil in cazul mamelor) daca au trait alte “despartiri” de copil ca pe experiente emotionale dureroase (intarcarea, plecarea copiilor la scoala);
Mutarea copiilor de acasa poate coincide cu evenimente dificile din viata unui parinte, caz in care aceasta perioada de tranzitie este posibil sa fie mult mai anevoioasa (pensionarea, menopauza in cazul femeilor, pierderea partenerului de viata).
Cum faci fata momentelor de tristete?
- In primul rand, da-ti timp sa te obisnuiesti cu noua etapa din viata ta si a copiilor tai. Este o tranzitie care se face treptat. Unii psihologi sugereaza ca adaptarea poate dura pana la 18 luni – 2 ani.
- Constientizeaza ceea ce simti si nu iti reprima emotiile, chiar daca ceilalti poate nu inteleg exact prin ceea ce treci.
- Mentine legatura cu copiii – vizitati-va frecvent (daca locuiti in acelasi oras sau in aproapiere), vorbiti la telefon sau prin mesaje etc. Plecarea lor de acasa nu trebuie vazuta ca o ruptura definitiva. Chiar si atunci cand pleaca din tara, aveti la dispozitie tehnologia, cu ajutorul careia va puteti vedea si auzi pe cat de des doriti.
- Impartaseste ceea ce simti. Vorbeste cu partenerul de viata, cu prietenii apropiati, care e posibi sa fi trecut si ei prin aceasta experienta. Pe langa efectul eliberator al impartasirii emotiilor, poti afla ca nu esti singurul care se confrunta sau s-a confruntat cu sindromul cuibului gol.
- Indreapta-ti atentia catre hobby-urile de care nu ai avut timp sa te ocupi pana acum sau gandeste-te la ce ti-ar placea sa faci acum cand ai mai mult timp liber la dispozitie.
- Planifica-ti timpul liber pe care il ai odata ce copiii s-au mutat, cu activitati placute, care sa te mentina ocupat.
- Ia in considerare si activitatile de voluntariat, prin care poti folosi timpul util si fiind de ajutor celorlalti.
Nu in ultimul rand, nu uita sa ai grija de tine – odihneste-te suficient, fa zilnic miscare, adopta o alimentatie sanatoasa.
Important! Daca simptomele nu se amelioreaza cu timpul, ci dimpotriva, te simti din ce in ce mai deprimat si mai singur, iti pierzi interesul fata de activitatile care inainte iti faceau placere, ai probleme cu somnul, cauta ajutor specializat din partea unui psiholog avizat.
Sfaturi pentru a preveni acest moment de criza
Asa cum exista factori de risc care fac persoanele mai vulnerabile la a experimenta sindromul cuibului gol, exista si aspecte care protejeaza. De exemplu, cand parintii:
- au vieti care ii implinesc si care nu se rezuma doar la copii;
- au o viata sociala bogata, si in special relatii de prietenie;
- au capacitatea de a investi timpul lor liber dupa mutarea copiilor in hobby-uri, cunoasterea de noi persoane.
Pentru parintii aflati in astfel de situatii e mai putin probabil sa resimta mutarea copiilor ca pe un eveniment nefericit.
Daca plecarea copiilor din casa parinteasca urmeaza sa aiba loc, pregateste-te dinainte. Gandeste-te cum va fi, pune-te in situatia respectiva pentru a te familiariza cu emotiile ce ar putea sa apara. Gaseste si planifica dinainte activitati noi care sa te mentina ocupat in perioada de dupa mutare.
Referinte:
(1) An empty nest can promote freedom, improved relationships – https://www.apa.org/monitor/apr03/pluses
(2) Empty nest syndrome: Tips for coping – https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/empty-nest-syndrome/art-20047165
(3) Empty nest syndrome – https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/empty-nest-syndrome
(4) Empty nest syndrome – https://link.springer.com/referenceworkentry/10.1007%2F978-0-387-33754-8_156
(5) The Sibling Empty Nest Syndrome – https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1300/J137v06n01_05
(6) Empty nest syndrome – https://www.psychologytoday.com/intl/conditions/empty-nest-syndrome
(7) Empty nest syndrome – https://www.goodtherapy.org/blog/psychpedia/empty-nest-syndrome
