Disocierea psihica – ce este si ce rol are
Disocierea este un mecanism prin care mintea incearca sa faca fata unei experiente foarte stresante sau traumatizante. Consta intr-o senzatie de detasare de propriul corp si de lumea din jur. Cum recunoastem disocierea, de ce apare si cand devine o tulburare?
Cuprins:
1. Ce este disocierea psihica?
2. Cand apare si ce rol are disocierea?
3. Tulburarile disociative
4. Tratamentul in cazul disocierii si tulburarilor disociative
Ce este disocierea psihica?
Disocierea este o deconectare de la gandurile, emotiile, amintirile, actiunile, identitatea proprie. Este un proces normal, pe care toti l-am experimentat. O forma comuna si usoara de disociere apare in visatul cu ochii deschisi, in timpul cititului sau atunci cand suntem foarte concentrati pe o activitate. In astfel de situatii nu mai suntem constienti de ceea ce se intampla in jurul nostru.
Disocierea apare si in situatii puternic stresante, cu potential traumatic, atunci cand creierul si intregul nostru sistem nervos se simt coplesite si sunt in incapacitatea de a face fata situatiei, pentru ca ceea ce ni se intampla depaseste puterile noastre de a face fata. Cand ne disociem, ne simtim deconectati de noi insine si de lumea din jurul nostru. Este ca o modalitate a psihicului de a spune „asta nu mi se intampla mie„. Experiente in care poate sa apara disocierea ca mecanism de a face fata pot fi: accidente, dezastre naturale, abuzuri, proceduri medicale invazive etc.
Disocierea poate fi considerata pe un spectru, variind de la episoade in care disocierea apare in cadrul unor activitati uzuale, precum cele mentionate mai sus, pana la tulburarea de identitate disociativa, in care apare o fragmentare a identitatii din cauza experientelor traumatice repetate prin care a trecut persoana in copilarie si dezvoltarea unor identitati diferite ale sinelui.
Cand apare si ce rol are disocierea psihica?
Disocierea ca raspuns la trauma
Disocierea este legata de una sau mai multe experiente traumatizante sau amenintatoare a vietii si/sau integritatii (psihice si/sau fizice) prin care o persoana a trecut. Este un mecanism de protectie pe care psihicul il foloseste pentru a proteja persoana, deconectand-o de la ceea ce i se intampla.
Disocierea se intampla si atunci cand in prezent apare un factor declansator (trigger) care ne aminteste de o experienta traumatica sau extrem de stresanta prin care am trecut. Un factor declansator (trigger) ar putea fi orice care ne implica unul dintre cele cinci simturi: un anumit miros, ceva ce vedem, un sunet etc. Ne disociem pentru ca ceea ce experimentam e prea mult pentru sistemul nostru nervos, astfel ca disocierea este un mecanism care ne protejeaza. Si revenim in starea de constienta deplina atunci cand mediul e suficient de sigur pentru noi.
Disocierea ca fenomen comun ce apare in anumite activitati
Disocierea poate sa apara atunci cand ne concentram intens pe realizarea unei sarcini, cand citim sau urmarim un film, in cadrul unor practici precum meditatia sau in cadrul anumitor ritualuri si practici religioase.
Disocierea ca simptom al unei tulburari
Disocierea poate fi si unul dintre simptomele tulburarii de stres posttraumatic, depresiei, tulburarii bipolare, tulburarii de personalitate borderline, schizofrenia, tulburarile anxioase.
Disocierea ca efect secundar al consumului de substante
Disocierea poate aparea ca un efect secundar al consumului de alcool, al administrarii unor medicamente sau ca urmare a incheierii unui tratament medicamentos.
Cauzele tulburarilor disociative
Tulburarile disociative apar in urma unor abuzuri repetate, fizice, emotionale si/sau sexuale, prin care persoana a trecut sau a altor forme de trauma (razboi, rapiri sau chiar proceduri medicale invazive). Disocierea poate aparea si cazul copiilor a caror parinti ii infricoseaza, sunt impredictibili, transmit mesaje puterni contradictorii sau ei insisi se disociaza. Disocierea este considerata un mecanism adaptativ in contextul unor traume severe in copilarie, pentru ca are rolul de a reduce suferinta coplesitoare cauzata de evenimentul traumatic.
Insa daca disocierea continua sa apara si la varsta adulta, cand pericolul original nu mai exista, disocierea poate fi maladaptativa, pentru ca persoana se deconecteaza in situatiile pe care le percepe ca fiind amenintatoare sau periculoase, fara sa mai verifice daca sunt intr-adevar asa. Pe de alta parte, disocierea ii deconecteaza in situatii diverse de viata, posibil impiedicandu-le sa se protejeze in situatii de pericol real.
Disocierea care a devenit un mecanism obisnuit poate sa aiba un impact negativ in ceea ce priveste scoala, viata sociala, locul de munca, activitatile de zi cu zi.
Tulburarile disociative
Disocierea poate dura o perioada scurta de timp (ore sau zile) sau pe o perioada mai indelungata (saptamani sau chiar luni). Cand disocierea are loc frecvent si devine una dintre strategiile prin care persoana face fata situatiilor stresante, poate fi o tulburare disociativa.
Tulburarile disociative sunt considerate mecanisme de auto-protectie si/sau de supravietuire, pentru ca permit persoanelor sa reziste unor circumstante inalt traumatizante, cu pastrarea unor parti sanatoase de functionare. Pentru un copil care a fost in mod repetat victima unor abuzuri, disocierea devine o aparare conditionata si reintarita de experientele prin care a trecut.
Conform DSM-5 (Manualul de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mintale), exista urmatoarele tipuri de tulburari disociative.
Tulburarea de depersonalizare-derealizare
Depersonalizarea si derealizarea sunt tipuri de disociere; poate aparea un singur tip sau ambele.
Depersonalizarea este o deconectare de la propriul corp, ganduri, emotii, senzatii si observarea acestora de la distanta, ca si cum nu ai mai fi in propriul corp; senzatia ca si cum te-ai privi pe tine insuti intr-un film sau de undeva din afara.
Derealizarea consta in senzatia ca lumea din jur nu e reala; ca si cum oamenii sau lucrurile din jur sunt in ceata sau ca intr-un vis; perceperea celorlalti oameni ca si cum ar fi roboti sau senzatia ca obiectele din jur isi modifica forma, culoarea sau marimea.
Amnezia disociativa
Se caracterizeaza prin aparitia unor perioade de amnezie; persoana nu isi mai aminteste informatii importante despre sine sau despre evenimente din viata sa, de obicei, de natura traumatica sau foarte stresanta. Uneori se poate intampla ca persoana sa realizeze ca se afla intr-un loc, dar sa nu isi aminteasca cum a ajuns acolo. Episoadele de amnezie pot avea durate variabile (minute, ore sau chiar zile). Aceasta amnezie este prea extinsa pentru a putea fi pusa pe seama unei uitari obisnuite. De obicei amnezia este reversibila, pentru ca dificultatile apar in procesul de amintire al informatiilor, si nu in cel al stocarii amintirilor. Persoanele sunt in general constiente de amnezia cu care se confrunta. Este cea mai comuna dintre tulburarile disociative.
Fuga disociativa este un specificant al amneziei disociative in DSM-5. Consta in plecarea brusca si neasteptata de acasa sau de la locul de munca, insotita de incapacitatea amintirii trecutului si confuzie legata de propria identitate sau asumarea unei noi identitati.
Tulburarea de identitate disociativa
Cunoscuta in trecut ca tulburarea de personalitate multipla, presupune o fragmentare a identitatii in doua sau mai multe identitati distincte; acestea preiau pe rand controlul asupra comportamentului persoanei. Aceste stari disociative nu sunt personalitati diferite, asa cum se presupunea anterior si cum sugera si numele, ci sunt mai degraba stari diferite ale identitatii. Tulburarea se manifesta si prin perioade de amnezie despre evenimente de zi cu zi sau informatii personale.
Tratamentul in cazul disocierii si tulburarilor disociative
Disocierea este, conform International Society for the Study of Trauma & Dissociation, unul dintre simptomele pentru care multe persoane solicita ajutor specializat.
Tratamentul in cazul tulburarilor disociative implica in mod tipic psihoterapia. Cu ajutor specializat, persoana invata sa capete control asupra proceselor si simptomelor ce au loc in disociere. In cazul tulburarii de identitate disociata, terapia ajuta in integrarea diferitelor elemente ale identitatii.
Tratamentul medicamentos nu se recomanda in cazul tulburarilor disociative, ci doar in cazul tulburarilor care mai sunt prezente.
Cum ma pot ajuta singur in cazul disocierii si tulburarilor disociative?
- Tine un jurnal in care sa scrii cat mai des despre experientele de zi cu zi. Poti sa scrii, sa desenezi, sa faci scheme sau orice altceva exprima trairile tale. Jurnalul ajuta la ventilarea emotiilor; te ajuta sa iti amintesti mai multe din perioadele de amnezie si sa clarifici putin tumultul interior cu care te confrunti.
- Incearca tehnici de grounding. Acestea te ajuta sa ramai conectat la prezent si sa nu fii coplesit de gandurile intruzive, de flashback-uri sau emotii puternice. Cateva idei: introdu mainile in apa calda, apoi in apa rece, concentrandu-te pe senzatiile pe care le simti; atinge diverse obiecte si concentreaza-te pe textura lor si pe senzatia tactila; inspira o aroma placuta (un pliculet de ceai, o lumanare parfumata, sapunul cu care te speli pe maini); uita-te la un obiect din camera si concentreaza-te pe toate detaliile lui (forma, culoare, linii); respira profund si abdominal, concentrandu-te pe ritmul respiratiei; mergi descult si concentreaza-te pe senzatiile pe care le simti la nivelul talpilor.
- Ai grija de tine. Alimenteaza-te sanatos, fa sport, petrece timp cu persoanele dragi, odihneste-te suficient. Somnul iti va da energie sa faci fata emotiilor si situatiilor dificile prin care treci.
- Este foarte posibil sa te confrunti cu stigma asociata tulburarilor mintale in general. Vorbeste cu cei dragi despre ceea ce traiesti, cauta grupuri de suport pentru aceste probleme sau creeaza tu unul.
- Cere ajutor specializat atunci cand observi ca disocierea iti afecteaza viata. Nu trebuie sa fii singur in fata acestor dificultati.
Referinte:
(1) Dissociation and dissociative disorders – https://www.mind.org.uk/media-a/2936/dissociation-and-dissociative-disorders-2019.pdf
(2) What Are Dissociative Disorders? – https://www.psychiatry.org/patients-families/dissociative-disorders/what-are-dissociative-disorders
(3) Dissociative disorders – https://www.nhs.uk/mental-health/conditions/dissociative-disorders/
(4) What is a dissociative disorder? – http://www.sidran.org/wp-content/uploads/2018/11/What-is-a-dissociative-disorder.pdf
